Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din păcate, moartea sa a adus și risipirea imensei sale colecții, mai ales după donația către stat din 1925. Evocarea acestui personaj fabulos al României Belle Époque, al cărui destin s-a intersectat cu unele dintre cele mai marcante nume ale culturii românești și europene, e tonică, uluitoare și captivantă.
Alexandru Bogdan-Pitești s-a născut pe 13 iunie 1870 la, desigur, Pitești, în familia unui refugiat aromân din Ioanina (astăzi în Grecia). Mistificator al propriei genealogii (se pretindea când coborâtor al boierilor Bogdănești, când fiu nelegitim al domnitorului Alexandru Ioan Cuza) avea bovarisme nobiliare ca și frecventatorii săi Alexandru Macedonski și Mateiu Caragiale - aprecia criticul literar Paul Cernat într-un spumos crochiu închinat amintirii lui Alexandru Bogdan-Pitești. Și totuși vlăstarul elen pripășit în Valahia se trăgea din os boieresc. Cel puțin după mamă, Domnica. „Tot Domnica avea s-o cheme și pe viitoarea soție a lui Alexandru, o fostă artistă de cabaret cu aspect de garconne, bisexuală ca și soțul, amantă sporadică a lui Mateiu Caragiale. Model pentru nudurile lui Theodor Pallady, Camil Ressu și Dimitrie Paciurea, «Mica» - așa cum era alintată de prieteni - a devenit în anii ’50 «tovarășa Bogdan», soră la serviciul deparazitări din cadrul Spitalului Central bucureștean”, evoca, nu fără o undă de ironie, profesorul Paul Cernat. Dar să ne întoarcem la personajul principal!
„Nemurit” în romanele lui Ion Vinea
„Format în atmosfera Parisului decadent, cu studii neterminate de Litere și Medicină la Montpellier și Geneva, colaborator la publicații franco-elvețiene, Alexandru Bogdan-Pitești a fost implicat în mișcări anarhiste, urmărit de poliție și expulzat. Ar fi contribuit, se pare, și la lansarea Walkiriei wagneriene. Era prieten cu floarea Decadenței occidentale: Barres, Verlaine, Moreas, Maeterlink, Octave Mirabeau, Huysmans și, mai ales, cu Josephin («Sâr») Peladan, pe care l-a adus într-un turneu de pomină în România” - șarja Cernat. De altfel, în 1896, Bogdan-Pitești a organizat la București, pe model parizian, prima expoziție internațională a artiștilor independenți, căreia i-a scris și manifestul. Doi ani mai târziu, realiza expoziția internațională a Societății de artă „Ileana”, fondată împreună cu Ion C. Bacalbașa. A prefațat și finanțat, în 1897, volumul de versuri în franceză „Bronzes” cu care poetul Alexandru Macedonski a încercat să dea lovitura la Paris. În 1900, Bogdan-Pitești a patronat prima revistă autohtonă de artă modernă (numită tot Ileana și condusă de același Bacalbașa). „Apare ca personaj în câteva romane ale epocii: «Lunatecii» și «Venin de mai» de Ion Vinea, «Don Juan», «Cocoșatul» de Ion Călugăru, «Demoniaca» al Lucrezziei Karr (1922), dar și în jurnalele lui Gala Galaction și Mateiu Caragiale. Alexandru Bogdan-Pitești era o combinație de escroc sibarit și dandy balcanic, de Alcibiade și Pașadia. Pentru Macedonski și Arghezi a fost sponsor și om providențial (Arghezi îl va evoca, recunoscător, la bătrânețe; evocări admirative i-au mai dedicat Ion Călugăru, Benjamin Fundoianu, Victor Eftimiu, Gala Galaction, Ion Minulescu, Claudia Millian, Fr. Storck și alții)” - mai puncta Paul Cernat.
Colaboraționist în timpul ocupației germane
Din 1908, amoralistul Bogdan-Pitești a păstorit ca amfitrion, în vacanțele de la castelul său de pe moșia Vlaici din județul Olt, o colonie de artiști și scriitori moderni, iar din 1910 și-a deschis casa din Știrbei Vodă unei faune bălțate de esteți, narcomani, escroci și prostituate, într-o atmosferă cvasiboemă și cvasiinterlopă, de conversație rafinată și libertinaj gros - evoca profesorul Paul Cernat. În continuare: „Poet simbolist minor și, sporadic, comentator de artă, și-a pus talentul în activitatea de animator cultural și colecționar. Mai toată crema plasticienilor moderni (de la Iser, Pallady, Ressu la Constantin Brâncuși) a fost sprijinită de acest estet cinic, iar pe unii (Luchian, Oscar Han) chiar i-a lansat”. Mai mult: „A condus, între 1913-1914, cotidianul Seara, stipendiat de Puterile Centrale. Colaboraționist în timpul ocupației germane (cu banii germanilor își finanța, se spune, artiștii famelici...), Alexandru Bogdan-Pitești va fi după 1918 supus oprobriului public. Recuperat în ultimele decenii, e recunoscut astăzi ca unul dintre principalii catalizatori ai primului nostru modernism”.
Ca de la colecționar la colecționar
Armeanul Krikor H. Zambaccian, colecționar și critic de artă, i-a schițat (în volumul „Însemnările unui pasionat de artă”) lui Alexandru Bogdan-Pitești poate cel mai reușit portret. Iată cum îl încondeia Zambaccian: „Era plămădit dintr-un aluat de contraste la care au contribuit în egală măsură geniul răului și cel al binelui. Era în acest personaj un amestec de senior și plebeu, de creștin și păgân, de tiran și revoltat. Cinic și duios, generos pe de-o parte, escroc pe de alta, Alexandru Bogdan-Pitești savura abjecția pe care o servea cu cinism”. Ultimele comentarii: „Bogdan-Pitești iubea libertatea în gradul în care ar fi putut abuza de ea. Și acest om, anarhic față de orânduielile lumești, nu recunoștea decât o singură ierarhie: talentul”.
Napoleonii din curcan
Un episod de referință pentru o cât mai bună înțelegere a personajului Alexandru Bogdan-Pitești ar fi următorul: într-un an, în Ajunul Crăciunului, lui Bogdan-Piteşti i se ceruse să facă un efort şi să aducă pentru cina festivă un curcan de la moşia sa. Castelanul de la Vlaici şi-a respectat promisiunea şi a trimis curcanul în casa poetului Alexandru Macedonski. Când zburătoarea era pe masă, numai bună pentru a fi tăiată şi împărţită în farfuriile invitaţilor, din interiorul acesteia au căzut şi douăzeci de napoleoni. Era și aceasta o modalitate ironică a moşierului de a epata, dar și de a-și ajuta prietenii.
Osanale argheziene
Sprijinit financiar și moral în diverse etape ale vieții, Tudor Arghezi n-avea să se lepede niciodată de „sponsorul” Alexandru Bogdan-Pitești, dovadă următoarele propoziții: „La 27 aprilie 1947 se împlinesc douăzeci și cinci de ani de la moartea acelui om excepțional care s-a numit Alexandru Bogdan-Pitești, excepțional pe toate dimensiunile lui excepționale: și bune și foarte rele. Natură dinamică și de devoțiune, el n-a avut răgazul singurătății unei opere literare, dar energiile, marea lui dăruire, un optimism imens și o camaraderie unică au fertilizat pe cincizeci de ani și artele, și literatura”.
Laude și de la scriitorul-preot Gala Galaction
Și scriitorul Gala Galaction, prieten intim al lui Tudor Arghezi, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru Bogdan-Pitești: „Casa lui Bogdan-Pitești! De când a murit el, au dispărut cu desăvârșire acei câțiva metri pătrați care reprezentau, în inima Bucureștiului, Atena și Parisul. Domnea o libertate de spirit uluitoare. Bogdan-Pitești, a cărui instituție nu a avut pereche (și nici nu mai văd alta în jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene. Și, într-adevăr, așa cum crezuse în geniul lui Luchian, Bogdan-Pitești crezuse în cel al lui Arghezi - și este suficientă invocarea acestor două nume spre a da măsura gustului și intuiției sale”.
La cafea, între Ressu și Brâncuși
Poetul Benjamin Fundoianu/Fondane (pseudonimul literar al lui Benjamin Barbu Wexler), teoretician literar franco-român de origine evreiască (mort în 1944 în lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz) îi dedica, la rândul lui, un memorabil portret lui Alexandru Bogdan-Pitești: „Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată și trivială își găsea, între pereții ornați, adevăratul cadru. Inteligența lui Bogdan priveghea între noi, gata de replică, neprevăzută, ageră. Pe urma lui rămâne cea mai frumoasă colecție de artă românească din câte avem. Și e prea mult. Poate «rămâne» ceva de pe urma oamenilor care au «existat» în adevăr?”.
100 de ani s-au împlinit pe 12 mai 2022 de la moartea stranie, la doar 51 de ani și 11 luni, a lui Alexandru Bogdan-Pitești
Alexandru Bogdan-Pitești a fost un om de cultură, poet, eseist, critic de artă și colecționar român
„Alexandru Bogdan-Pitești era o combinație de escroc sibarit și dandy balcanic”, Paul Cernat, critic literar
„Cinic și duios, generos pe de-o parte, escroc pe de alta, Alexandru Bogdan-Pitești savura abjecția pe care o servea cu cinism”, Krikor H. Zambaccian, colecționar și critic de artă
1896 a fost anul în care Alexandru Bogdan-Pitești a întemeiat Salonul Independenților, după modelul francez al „Salonului Societății Artiștilor Independenți”, din Paris
„Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși”, Benjamin Fundoianu, poet
