Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„M-am născut într-o casă de oameni înstăriți. Pe vremea represiunii comuniste părinții mei au fost declarați chiaburi. În fond erau proprietarii a 16 hectare de pământ. Dar, gospodăria, dacă aș vedea-o astăzi așa cum era atunci, ar fi fără îndoială cu totul impresionantă: casă, curte, grajd, colnă - șură -, grădină, toate lucrurile astea alcătuind o arie mare, cum era la noi, unde erau căpițe de fân sau paie și chiar pupuri de tulei” rememora poetul în volumul „Întoarcerea acasă, Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Emil Șimăndan”, Fundația Culturală „Ioan Slavici”, Arad, 2003). Adolescentul Ștefan Popa și-a luat „Adio” repede de la părinții harnici și căciulile țuguiate de fân. Tatăl său, țăran mintos, l-a înscris la școală, la Arad, unde fiul a urmat conștiincios studiile liceale. Acolo avea să-i descopere pe clasicii poeziei românești, în bună parte și datorită profesorului de română Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac). În această perioadă de formare, Ștefan a început să cocheteze cu versurile. Tot aici a început să citească și critică literară, lăsându-se cucerit de Perpessicius și Vladimir Streinu.
„Un postmodern avant la lettre”
În timpul războiului, Ștefan a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității de la Cluj refugiate la Sibiu, unde i-a avut profesori pe Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roșca. Atras fiind de literatură, a devenit membru al Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, I. D. Sârbu, Cornel Regman și alții. După absolvire, în 1948, Ștefan s-a întors ca profesor de limba română în diverse localități din Banat, inclusiv cea natală. Din 1955 a renunțat însă la cariera de dascăl și a plecat la București, unde s-a dedicat literaturii. A publicat sporadic texte proprii și stilizări ale altor scrieri reușind să se angajeze ca redactor la revista „Teatru”, datorită vechiului prieten Radu Stanca, devenit regizor de renume. Dar să facem loc unui portret memorabil schițat de criticul literar Paul Cernat: „Ștefan Aug. Doinaș? Un poet de prim rang și un umanist modern elevat - estet apolinic, reflexiv, neoclasic livresc cu elemente baroce și manieriste. Mulți au văzut în el chiar un postmodern avant la lettre, situabil în descendența unor «retromoderniști» hipercultivați ca Ion Pillat sau Al. A. Philippide. Formația sa filosofică vine însă din cea mai bună școală a unor Lucian Blaga și Tudor Vianu”. Doinaș a fost, potrivit aprecierilor lui Paul Cernat, cel mai important poet al Cercului Literar de la Sibiu.
Conformist, apoi „rezistent prin cultură”
„Deși, în materie de balade, Radu Stanca îi e superior, Doinaș are o «claviatură» mult mai bogată, excelând atât în narațiuni lirice ample, fastuoase, cât și în poezia concentrată, gnomică sau parabolică, iar psalmii săi sunt (alături de cei arghezieni) cei mai valoroși psalmi din poezia modernă autohtonă - menționează distinsul critic literar. A fost și unul dintre poeții noștri cei mai înzestrați pentru hermeneutica poeziei, eseistica sa fiind compatibilă, în anumite privințe, cu a unui T. S. Eliot. Traducător eminent, chiar dacă, adesea, ajutat de alții pentru limba germană (vezi «Faust» sau traducerile din Holderlin), prozator borgesian incitant în povestirile târzii din «T de la Trezor», dramaturg subversiv insuficient reliefat, Doinaș a fost mereu pe val”. Și, imediat, o completare: „Revista «universalistă» Secolul 20 s-a identificat cu el (Secolul 21, care i-a luat locul, e postumă). După un debut editorial conformist (Cartea mareelor, 1964, întârziat față de «cerchismul» anilor ‘40) s-a ilustrat, inclusiv prin poezia tot mai esopic-politică, în prima linie a «rezistenței prin cultură», convertită după 1989 într-o politică civic-liberală elegantă”.
Arestat pentru omisiune de denunț
Postum, imaginea publică i-a fost afectată de o mai veche colaborare cu Securitatea, datând din perioada unei detenții cu cântec din „obsedantul deceniu”, evocă Cernat. „Atitudinea sa aulică, amabil-distantă, era, probabil, doar o mască a «adevărului poetic» (încă una). Sobrul Doinaș a fost, oricum, capabil de «jocuri» ironice sofisticate”, încheia Cernat succinta biografie. Revenind la detenția cu cântec amintită în treacăt de criticul literar, ar fi de remarcat că, în 1957, poetul a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. Concret? Doinaș încasase un an de pușcărie politică pentru că evitase să denunțe un coleg de la revista Teatru care perorase despre o posibilă extindere a revoluției maghiare și în România. De aici, probabil, s-a înnodat colaborarea cu Securitatea, dar și firul iubirii cu balerina Irinel Liciu, cunoscută în epocă. De altfel, ea a fost cea care, uzând de cele mai înalte relații, l-a salvat pe Ștefan Aug. Doinaș din detenție.
Poezie pe o jumătate de măr
Îndrăgostită lulea, prim-balerina Operei Române se spune că fusese cucerită de bărbatul sensibil și filosof care potrivea versuri ciudate din fuga creionului într-o seară superbă de mai. Cum? Ștefan a luat un măr, l-a scrijelit cu litere potrivite, l-a rupt apoi în două, oferindu-i femeii jumătatea cu poezia: „Partea asta ești tu, partea asta sunt eu”, i-ar fi șoptit, romantic, poetul. La doar un an după întâlnirea cu Securitatea, Doinaș era luat de bărbat de Irinel Liciu. Perioadă grea pentru poet, pe care nu s-a sfiit s-o rezume, ulterior, în tonuri amare-ironice: „Ani de zile după căsătorie am fost prinţ consort. Nevastă- mea, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel». I se va interzice să publice până în 1963, când au fost amnistiați deținuții politici. George Ivașcu l-a angajat la revista „Lumea”, apoi, în 1969, Doinaș se va muta la revista de cultură „Secolul XX”, una din cele mai îndrăznețe publicații de sub regimul comunist, care jongla cu traduceri din operele unor scriitori străini de valoare, interviuri și anchete culturale. După Revoluție, poetul a fost înscăunat redactor-șef al revistei și, în ultimul deceniu al vieții, director, redenumind-o „Secolul XXI”.
Citește pe Antena3.ro
Dragoste ca-n basme
„Am hotărât cu Doinaş că, dacă unul din noi moare, celălalt se sinucide. Numai că Doinaş, fiind bărbat, adică laş, nu o să fie în stare s-o facă”. Aceste două propoziții ar fi fost rostite, potrivit jurnalului intim al lui Gabriel Liiceanu, la o masă între prieteni, cu ani buni înainte de împlinirea acestei promisiuni. Pentru că Irinel s-a ținut într-adevăr de cuvânt. Pe 25 mai 2002, în urmă cu aproape două decenii așadar, după ce poetul ajuns la 80 de ani a făcut infarct pe masa de operație de la Spitalul Fundeni, fosta balerină și-a pus capăt zilelor. A plecat de la spital direct acasă, refugiindu-se în apartamentul pe care îl împărțise cu Ștefan vreme de 42 de ani și, înainte de a înghiți un pumn de somnifere, și-a mărturisit pe o bucățică de hârtie albă, pentru ultima oară, dragostea: „Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”.
Alfabet poetic amânat
1947 este anul în care Ștefan Augustin Doinaș a obținut Premiul „Eugen Lovinescu” cu volumul de versuri „Alfabet poetic”. Instaurarea comunismului va amâna însă tipărirea cărții, care avea să vadă lumina tiparului abia în 1973. Între timp, Doinaș debuta editorial (în 1964) cu volumul foarte bine primit „Cartea mareelor”, care conținea poezii noi (unele discutabile ca valoare literară, cu concesii făcute pentru a înlesni apariția cărții), dar și mai multe poeme excelente din volumul interzis. Ulterior, va publica mai multe cărți de versuri - „Omul cu compasul” (1966), „Seminția lui Laocoon” (1967), „Foamea de Unu” (1987) - și două volume de eseuri despre arta poetică - „Orfeu și tentația realului” (1974) și „Lectura poeziei” (1980).
100 de ani se împlinesc astăzi de la nașterea poetului Ștefan Augustin Doinaș
1992 este anul în care Ștefan Augustin Doinaș a devenit membru al Academiei Române
Ani de zile după căsătorie am fost prinţ consort. Nevastă-mea, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei”, Ștefan Aug. Doinaș
După 1989, Ștefan Aug. Doinaș a publicat șase cărți de poezie. A scris inclusiv literatură pentru copii („Povestea celor 10 frați”)
Pus la index de comuniști o bună bucată de timp, Ștefan Augustin Doinaș și-a cucerit celebritatea în epocă grație baladei „Mistrețul cu colți de argint”
Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»”, Ștefan Aug. Doinaș
