Povestea vikingilor Rus’, vânătorii de oameni care au întemeiat Rusia

În ultima vreme ne mai întrebăm și dacă vikingii au reușit într-adevăr să ajungă în America de Nord înaintea lui Columb, dar în vremurile în care această seminție nordică era în plină explozie economică și militară, cei mai curajoși și mai duri bărbați vikingi nu apucau calea Vestului…

… ci porneau spre Est și spre Sud, urcau cu bărcile lor pe Neva, pe Nistru, pe Bug sau pe Nipru. Foarte mulți războinici vikingi au strâns avere și au câștigat faimă în noile teritorii cucerite, în Ucraina și Rusia de astăzi. Moștenirea lăsată aici nu a fost una neînsemnată și efemeră, ca în America de Nord. În Orient, aveau să întemeieze un nou oraș, botezat în onoarea negustorilor, călătorilor și invadatorilor care luaseră calea marilor rute navigabile ce legau Marea Baltică de Marea Caspică și de Marea Neagră. Acești bărbați erau cunoscuți și temuți sub numele de Rus’ sau Rhos. Liutprand din Cremona, un călător ajuns la Constantinopol în secolul al X-lea, a crezut că denumirea dată indivizilor Rus’ provenea de la termenul grecesc rousious („roșu”), tocmai datorită culorii specifice, roșiatice, a părului acestora - amănunt menționat și transmis în amintirile sale scrise. De fapt, termenul „rus’” provine de la cuvintele scandinave „roƿrdmenn” și „roðr”, care înseamnă „a vâsli”, potrivit distinsului istoric Peter Frankopan. Oricum erau cunoscuți în epocă, vikingii Rus’ au fost strămoșii rușilor de astăzi. Dar și ai ucrainenilor și ai belarușilor. Toate aceste seminții, cândva grosul armatei de sclavi a vikingilor, se mândresc în zilele noastre cu ascendența lor boreală. Dar să facem loc istoriei documentate la milimetru. 

Mirajul Orientului

Cum au ajuns să călătorească belicoșii Rus’ pe direcția Nord-Sud? „Ispita comerțului și a bogățiilor din lumea islamică a fost cea care i-a îndemnat pe vikingi să pornească spre Sud. De la începutul secolului al IX-lea, scandinavii au început să intre în contact cu lumea stepei și califatul Bagdadului. De-a lungul fluviilor Oder, Neva, Volga și Nipru au apărut astfel așezări și avanposturi comerciale ce s-au transformat în piețe de sine stătătoare și puncte de tranzit pentru negustorii care transportau mărfuri din și înspre Sud”, apreciază profesorul Peter Frankopan în monumentala sa sinteză „Drumurile Mătăsii. O nouă istorie a lumii” (Editura Trei, 2019). Staraia Ladoga, Rurikovo Gorodișce, Belozersk și Novgorod („Orașul nou”, în limba rusă) au devenit noile noduri comerciale care au permis extinderea relațiilor economice până în cele mai îndepărtate puncte ale nordului Europei - conform lucrării cercetătorilor S. Franklin și J. Shepard („The Emergence of Rus’”, Londra, 1996). 

Secrete de navigație

Cum au putut însă înainta acești temerari peste pragurile Niprului, de pildă? Există și de această dată o explicație pertinentă, livrată cu multe secole în urmă de Constantin Porfirogenetul (în opera sa „De administrando Imperio”): „Navele vikingilor, atât de cunoscute în imaginarul popular, au fost modificate și micșorate de Rus’, astfel încât să poată fi transportate pe uscat, pe distanțe scurte, de la un râu sau lac către altul”. Aceste bărci cu o singură cocă - mai consemna împăratul bizantin în secolul al X-lea, pe baza relatărilor iscoadelor imperiale - porneau în șir indian în călătorii deopotrivă lungi și periculoase. Cataractele de pe Nipru fuseseră botezate de către Rus’, nu fără umor (negru), „Nu adormi”, tocmai din cauza stâncilor care se ridicau dintr-o dată din apa adâncă. După cum a fost lăsat scris de împăratul Constantin Porfirogenetul, Rus’ erau vulnerabili în fața atacurilor agresive ale nomazilor pecenegi, care-i loveau pe vikingi în momentele în care, epuizați după traversarea pragurilor de pe Nipru, își trăgeau sufletul pe mal. 

Ucigași sadea

Cei care scăpau din aceste capcane și ajungeau nevătămați în piețele din jurul Mării Caspice și al Mării Negre trebuie să fi fost cel puțin robuști fizic. „Au o putere și o rezistență incredibile”, nota Ibn Rusta, un autor musulman. „Rus’ - completa Ibn Fadlān, un alt învățat musulman al vremii - erau înalți ca palmierii, întotdeauna înarmați și periculoși. Purtau asupra lor câte un topor, o sabie și un cuțit”. Și se comportau ca niște ucigași sadea. În plus, erau foarte suspicioși inclusiv unul față de celălalt. „Nu merg niciodată singuri să se ușureze - evidenția cronicarul Ibn Rusta -, ci pleacă mereu însoțiți de trei camarazi care îi păzesc cu sabia în mână. Niciunul dintre ei nu ar ezita însă să-și jefuiască propriul tovarăș de arme, chiar dacă asta ar însemna să-l ucidă. Luau parte la orgii și făceau sex unii în fața celorlalți cu naturalețe. Dacă vreunul dintre ei se îmbolnăvea, era lăsat să moară”. Cărturarii musulmani au lăsat informații și cu privire la aspectul exterior al războinicilor-negustori Rus’: „Din vârful picioarelor și până în creștetul capului, bărbații erau tatuați cu cerneală verde-închis, cu modele și tot felul de desene”. Vikingii Rus’ erau, până la urmă, niște masculi duri care trăiau vremuri la fel de aspre. 

Drumul sclavilor

Rus’ făceau negoț cu ceară, miere și chihlimbar, dar și cu săbii migălos lucrate, foarte admirate în lumea arabă. Aduceau din Orient mătăsuri fine, tapiserii, mirodenii. În mai puțin de o sută de ani, începând cu secolul al IX-lea, comerțul pe ruta Nord-Sud era atât de înfloritor încât populația Rus’ a reușit să strângă averi fabuloase în aur și argint, dovadă tezaurele de monede descoperite recent în tot nordul Rusiei, în Finlanda, Suedia și, mai cu seamă, în Gotland, pe cea mai mare insulă a Suediei. „Un expert recunoscut în domeniul istoriei monedelor - T. Noonan - estimează la câteva sute de milioane numărul monedelor de argint obținute de Rus’ din comerțul cu locuitorii din teritoriile islamice, echivalentul, în termeni moderni, al unei afaceri de câteva miliarde de dolari” - apreciază istoricul Peter Frankopan în volumul „Drumurile mătăsii...” Puteau obține însă vikingii-negustori asemenea bogății legendare doar din comerțul cu miere și săbii? Exclus! Principala marfă vândută de Rus’, în Sud, negustorilor musulmani și celor din califatul Bagdadului era reprezentată de sclavi, de oameni hărțuiți și capturați cu un singur scop: îmbogățirea rapidă. 

Slavele frumoase, violate și vândute pe Volga

Cererea trebuie să fi fost consistentă și „produsele” bine remunerate din moment ce vikingii Rus’ se încumetau să traverseze cei 4.800 de kilometri care despart Scandinavia de Marea Caspică și să înfrunte pericolele fără număr de pe această rută numită, simbolic, „Drumul sclavilor”. „Atât de mulți oameni au fost luați prizonieri, încât chiar și numele captivilor - slavii - a ajuns să-i desemneze pe toți cei care își pierduseră libertatea: sclavii” (Ibn Rusta). Pe rutele pe care erau transportați robii au fost găsite cătușe, inele și lanțuri, mai ales în nordul și estul Europei, iar cele mai recente descoperiri arată că acele ustensile despre care până atunci se credea că ajutau la marcarea vitelor, de fapt însemnau oamenii care urmau să fie vânduți în orașe precum Novgorod. Robii erau transportați legați, inclusiv peste pragurile Niprului. „Femeile frumoase erau deosebit de prețuite, fiind vândute de către Rus’ pe piețele din Hanatul Khazar și Bulgaria de pe Volga, nu înainte ca răpitorii lor să se culce cu ele o ultimă dată”, arăta cronicarul Ibn Fadlān. 

Ochii pe altă pradă

Foarte mulți sclavi luau și calea Scandinaviei. Așa cum se poate desluși dintr-un faimos poem nordic - Cântul lui Rigr („Rigspula”) -, societatea vikingilor era împărțită în trei categorii: aristocrația (jarlar), oamenii liberi (karlar) și robii (ðrœlar). Și totuși, cei mai mulți oameni capturați erau vânduți în regiuni unde se plătea cu aur curat sau cu argint. Nicăieri nu era cererea mai mare și puterea de cumpărare mai ridicată decât pe piețele bogate și pline de viață din Atil, care alimentau în cele din urmă Bagdadul și alte orașe asiatice, dar și alte teritorii musulmane, inclusiv din Africa de Nord și Spania. „Piețele de sclavi au înflorit însă și în Europa Centrală, mustind de bărbați, femei și copii care așteptau să fie transportați spre Est, dar și la curtea de la Cordoba, unde, în 961, trăiau mai bine de 13.000 de robi de origine slavă”, menționează istoricul Peter Frankopan în studiul „Drumurile mătăsii...” De la un călător evreu, probabil negustor, Ibrahim ibn Ya’qub, s-au păstrat mărturii edificatoare: „Până la mijlocul secolului al X-lea, Praga devenise un centru comercial important. Aici soseau vikingii Rus’ și negustorii musulmani să vândă și să cumpere cositor, blănuri și oameni la un preț rezonabil”.

Atac la khazari

Sclavii erau trimiși și în dar, pentru a le câștiga încrederea, conducătorilor musulmani. De exemplu, la începutul secolului al X-lea, la Bagdad, o solie venită din Toscana a adus califului al-Muktafi, din dinastia Abbasizilor, douăzeci de eunuci slavi și și tot atâtea fete slave deosebit de frumoase - consemna cronicarul musulman Ibn al-Zubayr. Așadar, nu doar vikingii Rus’ se ocupau cu traficul de carne vie, ei erau însă unii din principalii furnizori, prin expedițiile lor sângeroase și răpirea a zeci de mii de oameni liberi încurajând ulterior comerțul cu sclavi. Aceste îndeletniciri înjositoare au început să-și piardă din importanță, cel puțin în estul și centrul Europei, odată cu dezinteresul din ce în ce mai scăzut arătat de vikingii Rus’. Motive? Două, primul mai consistent: atenția vikingilor Rus’ s-a concentrat pe beneficiile pe care le obțineau khazarii de pe urma mărfurilor transportate prin orașe ca Atil, grație impozitelor impuse pe toate produsele care le traversau teritoriul. „Bunăstarea și avuția regelui khazarilor provin în mare parte din taxele percepute pe traficul maritim”, consemna și faimosul tratat geografic persan Hudud al- ’Alam. După ce au pornit câteva raiduri împotriva comunităților musulmane care făceau comerț pe malul Mării Caspice, expediții ce au vărsat râuri de sânge, vikingii Rus’ au luat în vizor adevărata țintă: khazarii. Atil a fost prădat și ras de pe fața pământului în 965. „Dacă ar mai fi rămas vreo frunză pe ramura unui copac, unul dintre Rus’ ar fi luat-o cu el. Nu a mai rămas nici măcar un strugure sau o stafidă”, menționa cronica lui Ibn Hawkal. Khazarii au fost pur și simplu eliminați din schema financiară atât de generoasă, bazată pe comerțul dintre Nord și Sud.

Un nou început

Tributurile plătite până atunci kaganului de către diverse populații supuse au intrat, la rândul lor, alături de taxele și impozitele achitate de negustorii care tranzitau regiunea, în visteria vikingilor Rus’, noii stăpâni. „Până în cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea, triburile slave din centrul și sudul Rusiei plăteau tribut scandinavilor”, consemnau primele cronici rusești. „Era o practică întâlnită și în alte zone - confirmă și cercetările lui Peter Frankopan -, de exemplu în Irlanda, unde taxele de protecție au înlocuit treptat traficul de carne vie”. Al doilea motiv al diminuării negoțului cu sclavi, legat de războinicii Rus’, l-a constituit orientarea acestora, după frământările tot mai puternice din Orient (pe linia Bagdad-Egipt), către perspectivele oferite de Imperiul Bizantin, atât în ceea ce privește relațiile economice, cât și militare (vikingii Rus’ și-au oferit serviciile, ca gărzi de corp în special, împăraților de pe tronul Constantinopolului). În orice caz, până la sfârșitul secolului al X-lea, comunitatea Rus’ a constituit cea mai puternică forță din vestul stepelor. Aveau sub control un teritoriu ce se întindea de la Marea Caspică, de-a lungul Mării Negre, până la Dunăre. Și asta în ciuda șicanelor constante ale popoarelor nomade. 

988, anul crucii

Îndepărtarea treptată de lumea musulmană, tot mai scindată religios, economic și politic, dar și acumulările imense de capital coroborate cu schimburile culturale specifice i-au (re)orientat pe vikingii Rus’ spre bazinele râurilor Nistru și Nipru, mai aproape de civilizația bizantină decât de cea arabă întinsă dincolo de Marea Caspică. Orașe precum Novgorod, Cernigov și Kiev au început să înflorească, metamorfozându-se din puncte comerciale în așezări de sine stătătoare întărite cu cetăți și ziduri de apărare. Brațele războinicilor-negustori Rus’ au început să se înmoaie și, odată cu adoptarea creștinismului de către liderul Valdamarr/ Volodimir/ Vladimir I, zis și „cel Sfânt”, în 988, odiseea vikingilor care vânau oameni pentru a-i vinde pe aur s-a apropiat de final, făcând loc, prin slavizare, unui nou început: Rusia. Confruntarea de astăzi dintre Ucraina și Rusia de aici își trage sevele și simbolistica. 

De la Valdamarr, la Vladimir

Valdamarr/ Volodimir/ Vladimir a fost cel mai mic fiu nelegitim al conducătorului Sviatoslav I, urmaș al dinastiei scandinave Rurik. Cneaz al Kievului din 980 până-n 1015, Valdamarr/ Volodimir/ Vladimir a luat-o de soție, în 988, pe Ana de Bizanț, fiica împăratului Romanos al II-lea, prilej pentru a-și creștina supușii slavi și a-și schimba el însuși religia. Numele acestui lider viking Rus’ este astăzi cel mai răspândit în Ucraina, Belarus ori Rusia, inclusiv președinții Zelenski și Putin purtându-l țanțoși.

Bătaia pe rădăcini

Moștenirea vikingilor Rus’ este revendicată în prezent de belaruși, ucraineni și ruși, în  concordanță cu teritoriile pe care s-a întins, vreme de secole, puterea acestor războinici-negustori.

Filtru la Constantinopol

Considerați extrem de periculoși, accesul vikingilor Rus’ în Constantinopol era reglementat la sânge în secolul al X-lea: n-aveau voie să intre în cetate mai mult de 50 de negustori-războinici și numai printr-o anumită poartă. Numele lor erau înregistrate, iar activitățile desfășurate de ei, monitorizate.

Din cap curge vinul

Relațiile dintre pecenegi și Rus’ se reduceau la acte de violență extraordinară din cauza încercărilor celor două popoare de a se impune în stepele vestice, mai ales în câmpiile întinse de-a lungul fluviilor Nistru și Nipru. Capetele vikingilor capturați de nomazi erau folosite pe post de pocale din care căpeteniile sorbeau vinul roșu.

Atât de mulți oameni au fost luați prizonieri, încât chiar și numele captivilor - slavii - a ajuns să-i desemneze pe toți cei care își pierduseră libertatea: sclavii”, Ibn Rusta, cronicar musulman

Acești bărbați erau cunoscuți și temuți sub numele de Rus’ sau Rhos. Termenul „rus’” provine de la cuvintele scandinave „roƿrdmenn” și „roðr”, care înseamnă „a vâsli”, potrivit distinsului istoric Peter Frankopan

988 a fost anul în care liderul războinicilor Rus’, Vladimir/Volodimir a adoptat creștinismul, ulterior elita conducătoare vikingă fiind asimilată de masa poporului supus, slav

În mai puțin de o sută de ani, începând cu secolul al IX-lea, comerțul pe ruta Nord-Sud era atât de înfloritor, încât populația Rus’ a reușit să strângă averi fabuloase în aur și argint