Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"În afară de Gretchen, avea şi o fată mai mare şi mai mulţi băieţi; d-rul Gazert era al doilea soţ al ei şi cu mult mai în vârstă decât ea. Toată lumea era harnică, zâmbitoare, fericită şi mulţumită în casa Gazert, vestită nu numai pentru buna ei bucătărie, dar şi ca un locaş unde se cultivau toate artele folositoare adică sculptura în lemn, tâmplăria, traforajul, broderia şi câte altele. În casa Gazert toţi făceau câte ceva, născoceau ceva ori scoteau la iveală vreo idee nouă. În scurt timp, cercul nostru nu se mai putu lipsi de Gretchen, şi aşa au rămas lucrurile lungi ani de-a rândul. Gretchen era din născare prietenă devotată, înţeleaptă, modestă, gata de orice jerfă, statornică, duioasă şi neobosită la lucru, cum rar s-a mai văzut. Viaţa a fost aspră cu dânsa; războiul a ruinat-o şi a văduvit-o, soarta a încercat-o în toate felurile, dar Gretchen a rămas neînvinsă neschimbată în dorinţa ei de a ajuta, de a iubi, de a dărui; de aceea e dreptul ei s-o numesc cea dintâi, înaintea tuturor, când e vorba de prietenie.
Ducky şi cu mine, cu toate că eram nedespărţite, n-am fost de tot ferite, de acea epocă a vieţii, în care fetele sunt cuprinse de un oarecare vârtej sentimental, aşa-zisul "schwärmerei” german, precum şi de o neapărată nveoie de-a arde tămâie în faţa cuiva. Oricât s-ar iubi două surori, iubirea lor nu e niciodată oarbă, nici prea măgulitoare şi nici nu are ochii legaţi. De aceea, fiecare din noi a avut câtva timp o prietenă intimă, care dăruia adorarea ce nu o puteam găsi în dragostea sănătoasă dintre noi două. Au fost numai nişte mici trădări nevinovate, nişte jocuri trecătoare care întăriră cu atât mai mult nestrămutata noastră iubire, una către alta. Prietena intimă a lui Ducky era o oarecare Fireda von Lichtenberg, o fată sentimentală, plină de poezie, ale cărei surori mai mari flirtau cu ofiţerii din Coburg; a mea era Margareta von Hanecken, fiica maiorului ce comanda batalionul din Coburg. Margareta era mai potolită decât Frieda, deşi, totuşi, sentimentală. În prietenie, ca şi în dragostea mai adâncă, e totdeauna unul care iubeşte şi altul care se lasă iubit şi, trebuie să merturisesc că trei sferturi din iubire le dăruia Margareta, pe când eu îi priveam devotaţiunea cu o uşurinţă de care, când privesc înapoi, mi-e chiar ruşine. Margareta era înzestrată cu harul curat german de a-şi înfrumuseţa idolul, aşa încât izbutise să-mi bage în cap că eram o fiinţă minunată, născută pentru a fi adorată. Îi plăcea să-mi strângă mâna când era întuneric, să fure trandafirul pe care-l purtam la cingătoare, să privească la stele, cu braţul în jurul gâtului meu, să-mi citească poezii şi să chimbe cu mine inele; dar, dacă era vorba, să spun drept, mie nu mi-a plăcut niciodată acest sentimentalism, la care mă supuneam, fără a juca în el un rol prea călduros; totuşi, eram măgulită că puteam insufla altuia simţiri atât de minunate şi de poetice. Cu toate că am rămas cu ea în legături mai puţin strânse decât cu Gretchen, prietenia noastră dăinui mulţi ani, căci Margareta era o fiinţă drăgălaşă şi statornică; mai târziu se căsători -un militar. Cu anii însă, slăbi legătura dintre noi, mă întâlnii rar cu dânsa şi, cu încetul, se şterse din viaţa mea, din pricina depărtării şi a scurgerii vremii. Prietenia lui Ducky cu Frieda avu un sfârşit mai năpraznic, autorităţile găsind că tovărăşia ei nu e binefăcătoare; mi se pare că surorile mai mari au fost pricina acestei hotărâri!...
Prieteniile, la această vârstă critică, nu sunt totdeauna uşor de îndrumat şi de stăvilit, e nevoie ca cei ce sunt la cârmă să aibă mână uşoară şi nu cred că fräulein să fi fost vreun cârmaci destoinic; vedea prea mult de la ea însăşi. Dar, poate, aici o judec pe nedrept; având şi eu fete, ştiu cât este de grea chestiunea aceasta.
Prieteniile fratelui nostru erau şi ele un izvor de tulburare. Încurcături de acest fel se iscă în viaţa oricărei fete care are fraţi căci e cu neputinţă să nu se ivească unele preferinţe, unele înflăcărări trecătoare, destul de nevinovate, dar care, totuşi, trebuie supravegheate. Ne făceam tot mai mari şi inimile ni se deschideau, treptat, cu creşterea în lungime a trupurilor noastre; se deschideau într-aşa chip, încât le simţeam deşarte, dacă nu le umplea, cel puţin în parte, vreo simţire covârşitoare”.
