Marele scriitor Barbu Stefanescu-Delavrancea a condus Bucurestii intre 1899 si 1901, o perioada de criza economica, si a luptat ca lucrarile edilitare, urbanistice si de infrumusetare a Capitalei sa nu fie oprite, ceea ce l-a pus deseori in conflict cu consiliul comunal. Foarte putini dintre romani stiu ca marele scriitor Barbu Stefanescu Delavrancea a fost om politic, dar si primarul Capitalei. Membru al Partidului Conservator, Delavrancea a ocupat scaunul de edil al Capitalei in perioada iunie 1899 - februarie 1901, cand la domnie era regele Carol 1, iar premieri au fost colegii lui de partid Gheorghe Grigore Cantacuzino (1899-1900) si Petre Carp (1900-1901).

Proaspat inscris in Partidul Conservator (dupa ce i-a parasit pe liberali), Bardu Stefanescu Delavrancea a fost ales primar in sedinta de constituire din 29 iunie 1899 tinuta sub presedintia lui Nicolae Filipescu, presedintele comisiei interimare, cu 30 de voturi (secrete) pentru si o abtinere. A fost primar in timpul perioadei de criza economica si a luptat ca lucrarile edilitare, urbanistice si de infrumusetare a Capitalei sa nu fie oprite, fapt care l-a pus deseori in conflict cu consiliul comunal pe care-l conducea. Pe atunci, Capitala avea un buget de 14,5 milioane de lei. Deazaproband tendinte birocratice ale consiliului comunal, Delavrancea le spunea adesea consilierilor: "Daca vreti sa iscalim numai hartii, atunci nu meritam mandatul ce ni s-a dat". .

Iluminatul si tramvaiul electric

In momentul instalarii ca primar a lui Delavrancea, bucurestenii asteptau rezolvarea a trei probleme: iluminatul, tramvaiele si alimentarea cu apa. O chestiune pentru care primarul Delavrancea si-a pus toata puterea sa de convingere, calitatile sale oratorice, toate cunostintele pentru a convinge consiliul comunal a fost necesitatea generalizarii iluminatului electric. In noiembrie, la cateva luni dupa venirea sa ca primar, se incheia contractul concesionarii iluminarii cu petrol a orasului. Primarul Delavrancea a luptat sa nu mai fie reinnoit acest contract. Tratativele au durat mult din cauza unor membri ai consiliului comunal care ar fi dorit sa nu ilumineze Capitala cu electricitate si pentru ca Uzina de Gaz avea monopol asupra iluminatului Capitalei si nu voia sa-l piarda. luminatul electric incepuse deja de pe timpul lui Filipescu, iar pe timpul primariatului lui Barbu Delavrancea aceste lucrari au continuat. In 1901, Delavrancea a obtinut un nou contract ce stimula iluminarea cu electricitate si elimina dreptul de monopol al Uzinei de Gaz din Bucuresti. In aceasta perioada a fost iluminat in intregime cu electricitate Bulevardul Republicii, iluminat la inceput numai pana la statuia lui Pake Protopopescu. Tot in acest timp, primarul s-a preocupat si de inlocuirea tractiunii cu cai cu cea dinamo-electrica. Adept al progresului, Delavrancea a dus personal tratative cu Societatea Anonima Romana a Tramvaielor si Tramcarelor, iar dupa incheierea acestor tratative a expus problema in fata consiliului comunal. Prin contracte s-a stabilit ca pe strazile pe care se prevedea instalarea liniilor duble, pavajul si intretinerea pavajului sa-l faca concesionarul. De aici a rezultat o economie simtitoare pentru bugetul Primariei.

Pavarea stazilor si alinierea lor

Alte preocupari ale edilului au fost legate de pavarea strazilor. Lipscani si Calea Victoriei s-au pavat cu piatra si au fost podite cu trotuare de bazalt din dale galbene. S-au realizat strazi si constructii frumoase si la periferia de atunci a orasului. Terenul Gramont care fusese o imensa mlastina ce raspandea mirosuri insuportabile si pe care crestea trestie s-a transformat intr-un cartier de vile frumoase si sanatoase, de la care Primaria tragea foloase din punct de vedere material si al salubritatii publice. In aceasta perioada s-au deschis Strazile Izvoranu si Nifon, precum si Strada Filaret. Tot in acest timp, datorita preocuparii lui Barbu Delavrancea, s-au prelungit Strazile Lucaci si Traian pana in Strada Trifoiului, al carei plan era decretat inca din 1897. Prin aceste lucrari s-au desfiintat gropile "Trifoiului" care au apartinut doctorului G. Severeanu si pe care le-a oferit gratis comunei la rugamintea primarului pentru executarea acestor lucrari "scapand cartierul de infectiile ce se stabilise acolo". Tot acum s-au parcelat terenurile din Calea Grivitei si s-au deschis strazi laturalnice din aceasta strada care s-au aliniat, pavat si iluminat. S-au deschis, de asemenea, strazile de pe langa fabrica Lemetre si din cartierul Ferentari. Intre anii 1899-1901 s-au executat lucrari de aliniere pe un numar de 120 de strazi atat din centrul orasului, cat si la periferie, printre acestea numarandu-se: Calea Rahovei, Sapientei, Dudesti, Coltea, Lipscani, Soseaua Basarab, Calea Victoriei, s-au deschis strazile Pantelimon, prelungirea actualului Bulevard Cosbuc. Primele lucrari de terasament ale Parcului Filaret, in valoare de 41.658 de lei, au fost facute in timpul acestei administratii. Cartierul Tei care era insalubru a fost pavat si, pentru usurarea canalizarii lui, s-a facut un sant pentru scurgerea apelor. Delavrancea nu a cheltuit prea multi bani cu exproprierile, el fiind singurul primar care nu a facut exproprieri decat cand erau pentru stricta utilitate publica.

Contorizare pentru economie

Instalatiile si sistemul de prelucrare si filtrare a apei din Dambovita erau vechi de 10 ani si nu mai dadeau randamentul necesar. Pe timpul lui Delavrancea s-a construit o statie de captare a apei, la Bragadiru, pe o suprafata de 7 kilometri, compusa din 20 de puturi din beton armat. Tot pentru alimentarea cu apa a fost mutata uzina electrica de la Ciurel la Grozavesti si i s-a marit instalatia cu un motor si trei generatori. La Cotroceni s-a construit un rezervor pentru inmagazinarea apelor captate avand o capacitate de 7.000 metri cubi. Pentru aducerea apei in rezervorul de la Cotroceni s-a contruit un apeduct de 9.400 metri lungime. Intreaga lucrare a constat 2,9 milioane de lei. S-au mai facut apoi lucrari de adancire a Dambovitei, intre Grozavesti si Ciurel si s-au reparat malurile. Toate acestea au facut ca la sfarsitul mandatului lui Delavrancea, apa consumata de bucuresteni sa fie curata, limpede si potabila si sa scada mortalitatea pentru febra tifoida. Pentru a impiedica risipa apei, primarul a propus introducerea contoarelor. El a introdus de asemenea obligativitatea abomanentului la ridicarea gunoiului, pana atunci acesta fiind facultativ, iar la 40 la suta dintre bucuresteni li se ridica gunoiul fara sa plateasca. S-au infiintat abatoarele pentru vite mici porci, oi, miei, capre, animale ce erau taiate pana atunci in curtile oamenilor, intretinand un pericol permanent pentru sanatatea consumatorilor. S-a realizat un sistem frigorific in hale si la abator. S-a infiintat un crematoriu pentru arderea resturilor provenite din vitele bolnave si s-a pus in functiune o topitorie de seu. Tot acum s-a realizat intinderea parcului de vite de la Oborul Capitalei, care devenise neincapator. Targul de vechituri a fost mutat din Piata Bibescu la Vitan, iar in centrul Capitalei au aparut stalpi speciali cu reclame electrice, ca in marile capitale ale Europei. Delavrancea impreuna cu arhitectul Ion Mincu a planuit ridicarea unui local propriu al Primariei, cu stil arhitectornic romanesc, dar lipsa de fonduri si timpul scurt in care a fost primar au facut ca acest plan sa nu se realizeze. Delavrancea nu a uitat nici cultura. El a sprijinit cu fonduri (29.268 de lei) tiparirea Istoriei Bucurestilor a lui Ionescu Gion si l-a pus pe I.L. Caragiale sa redacteze un raport cu divertismentele artistice populare, in care acesta din urma a propus construirea unui teatru popular. Delavrancea a infiintat o scoala profesionala si de meserii in care erau primiti fiii de romani saraci pentru a se forma ca mici meseriasi.

La inceput de mandat

In Bucurestiul anului 1899, cel mai neplacut aspect al orasului era al spatiilor goale dintre cladiri, al maidanelor pe care se arunca gunoi si cadavre de animale. Si Campul Mosilor era un astfel de maidan, care se salubriza doar pe vremea sarbatorilor de primavara, cand era asaltat de spectacole de circ. Mortalitatea era mare din cauza lipsei de apa potabila, a lipsei de canal, a baltoacelor pestilentiale, a insuficientei medicilor. Dambovita era si ea o garla murdara si noroioasa care curgea pe langa case si in care bucurestenii aruncau toate gunoaiele casnice, laturile si dejectiile. Cu toate acestea, bucurestenii mai nevoiasi ii beau apa si se scaldau in ea. Toamna si primavara cand venea mai umflata navalea prin pivnite, prin curti, prin locuinte, mai ales prin cartierele joase, cum era cartierul Izvor, pe unde oamenii erau salvati cu barcile de pompieri ori asteptau sechestrati in casa pana se retragea apa. Bucurestii aveau 178 de intreprinderi industriale, 700 de strazi, 18 "cai", 20 de sosele, 60 de fundaturi, 10 intrari, 10 piete, 6 pasaje

Articoll si fotografii realizate cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucuresti

Cititi maine!
In editia de maine puteti citi despre un alt primar al Capitalei, Dem. I. Dobrescu, poreclit de contemporanii sai "primarul-tarnacop".