x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Primul „lot” de foști parlamentari și-a recuperat, în instanță, pensiile anulate

Primul „lot” de foști parlamentari și-a recuperat, în instanță, pensiile anulate

de Ion Alexandru    |    07 Iul 2022   •   07:10
Primul „lot” de foști parlamentari și-a recuperat, în instanță, pensiile anulate

67 de foști senatori și deputați care au dat în judecată Parlamentul României, deoarece Legislativul a legiferat, anul trecut, în sensul eliminării așa-ziselor pensii speciale pentru parlamentari, au câștigat, la Tribunalul București, acest proces.

Efectul imediat al sentinței este că toți cei în cauză beneficiază de Decizia CCR prin care legea de abrogare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă a fost declarată neconstituțională și trebuie să fie puși în situația anterioară, iar sumele de care beneficiază legal trebuie să intre în  plată, începând din 10 iunie 2022. Printre foștii demnitari care au câștigat acest proces, pe fond, se află Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Blaga, Ilie Sârbu, Nicolae Văcăroiu sau Șerban Mihăilescu, zis „Miky Șpagă”. Hotărârea poate fi atacată cu apel de către Senat sau Camera Deputaților, însă, până în acest moment, nu s-a depus o astfel de cale de atac.

Mutat la Tribunalul București, în 30 marie 2022, după ce Curtea de Apel București și-a declinat competența materială, Dosarul 11294/3/2011* a fost soluționat, pe fond, de către magistrații Secției a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale. În cauza supusă judecății, 67 de foști senatori și deputați au acționat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaților și Secretariatul General al Senatului, după ce au pus în aplicare decizia legii din 2021, de modificare a statutului senatorilor și deputaților, prin  care au fost abrogate articolele 49 și 50 care se refereau la plata indemnizației pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor.

Primul termen de judecată, care a avut loc în 12 aprilie 2022, a început cu o amânare, iar al doilea termen, din 24 mai 2022, s-a amânat în vederea comunicării unei cereri de intervenție, dar și pentru că se aștepta publicarea deciziei Curții Constituționale prin care legea de abrogare a celor două articole a fost declarată neconstituțională.

Cu doar câteva zile până la intrarea în vacanța judecătorească, dar și parlamentară, Tribunalul București a pronunțat Hotărârea nr. 4469/28.06.2022, prin care a admis, în parte, cererea celor 67 de foști parlamentari. Astfel, instanța a obligat Secretariatul General al Camerei Deputaților și Secretariatul General al Senatului „să repună pe reclamanți, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de articolul 49 din Legea nr. 96/2006”.

Vechea formă a legii reintră în vigoare

Conform articolului citat de instanță, deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard special au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizația pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

Cuantumul acestei indemnizații se acordă în limita a trei mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandate cu 0,55 la sută din indemnizația brută lunară aflată în plată. Această indemnizație este supusă impozitării pe venit și a plății contribuției la asigurările de sănătate. Potrivit formei legii, dinainte de a fi modificată neconstituțional, nu beneficiază de aceste drepturi cei condamnați definitiv pentru infracțiuni, în special de corupție, dacă fapta a fost săvârșită în timpul mandatului.

Ei bine, Tribunalul București a mai dispus, prin dispozitivul aceleiași hotărâri, să oblige pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților și Parlamentul României – Senatul „să plătească reclamanților, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizație, începând cu data de 10 iunie 2022”.

Pârâții nu au formulat, deocamdată, apel

Celelalte cereri ale reclamanților formulate în prezenta cauză au fost respinse, ca neîntemeiate. Mai mult, judecătorii au obligat Camera Deputaților și Senatul la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 595 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. 

Așa cum precizam anterior, hotărârea Tribunalului București nu este definitivă, reprezintă soluționarea pe fond a acestui dosar și poate fi atacată de către secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului cu apel în termen de 30 de zile. Însă, din informațiile existente în acest moment, până în prezent, Legislativul nu a uzat de această cale de atac.

Patru foști șefi ai Senatului României, pe lista învingătorilor

Pe lista celor 67 de foști parlamentari care au câștigat acest proces se află câteva vedete politice, dar nu numai. Unul dintre reclamanți este fostul președinte al PNL și ALDE, fost premier și președinte al Senatului, Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu. Acesta a îndeplinit calitatea de parlamentar timp de 26 de ani și 5 luni, fiind deputat în mandatele iunie 1990 – octombrie 1992, noiembrie 1996 – decembrie 2000, decembrie 2000 – decembrie 2004, decembrie 2004 – decembrie 2008, decembrie 2008 – decembrie 2012, după care senator în mandatele 2012 – 2016 și 2016 – 2020.

Pe lista învingătorilor se mai află trei foști președinți ai Senatului României. Primul este Nicolae Văcăroiu, fost premier, fost deputat, fost senator, fost președinte interimar al României, în perioada în care Traian Băsescu a fost suspendat, pentru prima oară, în anul 2007, și fost președinte al Curții de Conturi. Al doilea fost președinte al Senatului din acest dosar este Ilie Sârbu, tatăl fostului eurodeputat Daciana Sârbu și socru al fostului premier Victor Ponta. Ilie Sârbu a fost președinte al Consiliului Județean Timiș, ministru al Agriculturii, senator și, de asemenea, președinte al Curții de Conturi. Iar al treilea ex-șef al Senatului este nimeni altul decât Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, fost copreședinte al PNL, ex-ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și, în prezent, eurodeputat PNL.

Avem, pe listă, și un viceguvernator BNR

Un alt fost parlamentar care a dat în judecată instituția în acest dosar este fostul ministru liberal al Muncii, Paul Păcuraru, senator timp de trei mandate, începând cu anul 1996 și terminând cu anul 2008.

De asemenea, pe lista reclamanților îl regăsim și pe Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătății, ci cinci mandate de deputat PNL la activ. Din 2017, Nicolăescu îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României. A dat în judecată Parlamentul și Dan Radu Rușanu, fost senator, ex-președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, în prezent membru în Consiliul de Administrație al BNR. 

Pe aceeași listă îi mai regăsim pe Norica Nicolai, Ristea Priboi, Cristian Rădulescu, Șerban Mihăilescu, zis „Miky Șpagă”, Octav Cozmâncă, Victor Boștinaru, Theodora Bertzi sau pe regretatul Alexandru Sassu.

Dar și artiști, și un om de afaceri

Există, însă, și câteva vedete care au devenit cunoscute înainte de a intra în politică și care s-au alăturat acestor demnitari pentru a-și recupera pensiile de parlamentari. Unul dintre ei este prosperul om de afaceri Silviu Prigoană, ales deputat pe listele PDL, în legislatura 2008-2012. 

Apoi, o regăsim pe Irina Loghin, deputat din partea Partidului România Mare în mandatul 2000-2004 și senator din partea aceluiași partid, în perioada 2004-2008. 

Un alt fost parlamentar care a dat în judecată Legislativul este cunoscutul Mădălin Voicu, deputat în perioada 1996 – 2012.

Decizia CCR care a lovit la „temelie” propaganda politică


Toți aceștia beneficiază de Decizia nr. 261, pronunțată în data de 5 mai 2022, a Curții Constituționale, prin care au fost admise excepțiile de neconstituționalitate ale legii prin care Parlamentul a abrogat indemnizațiile pentru limită de vârstă acordate senatorilor și deputaților, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, în data de 10 iunie. Odată cu publicarea, decizia devine operațională și este obligatorie. Efectele acestei decizii sunt directe și clare. Astfel, spune Curtea Constituțională, pentru că Legea 7/2021 - care a modificat Legea 96/2006, în sensul abrogării articolelor care acordau parlamentarilor aceste indemnizații -, pe perioada sa de activitate se bucură de prezumția de constituționalitate, „dispozițiile articolelor 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii”.

Al doilea efect este descris astfel: „Totodată, complementar ipotezei normative precizate, Decizia se aplică și în privința situațiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile)”.

×