Cetăţenii Capitalei au depus flori şi au aprins lumânări în memoria eroilor căzuţi la Revoluţie. În Constanţa, deputatul Ion Raţiu a discutat cu reprezentanţi ai conducerii companiilor Navrom, Romlines şi Petromin. Adrian Năstase pleca în Spania, la Palma del Mallorca, pentru a participa la o reuniune privind Mediterana. La Iaşi, Prefectura din localitate şi o firmă franceză au semnat actele de înfiinţare a unei societăţi mixte pe acţiuni. Informaţii meteo.
A AVUT LOC CEREMONIA ÎN MEMORIA VICTIMELOR REVOLUŢIEI
Cu respect, pioşenie şi demnitate, ieri, în întreaga ţară au fost pomeniţi eroii martiri ai Revoluţiei. În Bucureşti, în locurile legate de evenimentele din decembrie (Piaţa Revoluţiei, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, la Televiziune) cetăţeni ai Capitalei au depus flori, au aprins lumânări, au păstrat un moment de reculegere. La ora 12:00, pe întinsul ţării au răsunat clopotele bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor. Prin rugăciune, prin parastase s-a făcut pomenirea sfântă a eroilor căzuţi pentru libertate şi demnitatea poporului român. Eroilor Revoluţiei le-au fost închinate slujba de la Catedrala Patriarhală, precum şi toate celelalte ceremonii religioase organizate pretutindeni în ţară.
La Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Capitală au fost depuse coroane de flori din partea preşedintelui României, a Senatului şi a Adunării Deputaţilor, a Guvernului, din partea unor formaţiuni politice.
O gardă militară a prezentat onorul, iar fanfara a intonat imnul eroilor.
Din păcate, solemnitatea ceremoniilor prilejuite de împlinirea a nouă luni de la Revoluţia din decembrie a fost grav tulburată de un incident petrecut chiar pe locul de cinstire a eroilor căzuţi în Revoluţie. În Piaţa Universităţii, în momentul depunerii unei coroane de flori din partea Frontului Salvării Naţionale, elementele turbulente s-au dedat la acte violente, au strigat lozinci împotriva preşedintelui ţării, a Guvernului şi a Frontului Salvării Naţionale şi au rupt coroanele de flori depuse din partea Guvernului şi a Frontului Salvării Naţionale.
ION ILIESCU, APRECIAT DE MAREA BRITANIE PENTRU POZIŢIA ADOPTATĂ FAŢĂ DE CRIZA DIN GOLF
Lui Ion Iliescu, preşedintele României, i-a fost transmisă aprecierea Marii Britanii pentru poziţia adoptată de România faţă de criza din Golf, care este în totală concordanţă cu aceea a Guvernului britanic. Mesajul a fost adus la cunoştinţa lui Ion Iliescu de Excelenţa Sa Michael Atkinson, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu prilejul primirii sale de preşedintele României.
La rândul său, preşedintele Iliescu a transmis mulţumiri pentru atitudinea de bună voinţă pe care Marea Britanie a avut-o în adoptarea hotărârii Pieţei Comune privind semnarea acordului economic şi comercial cu România.
AU AVUT LOC NEGOCIERI CU GREVIŞTII PORTULUI CONSTANŢA
La Constanţa a avut loc o rundă de consultări între deputatul Ion Raţiu şi conducerile consiliilor de administraţie ale companiilor de navigaţie Navrom, Romlines şi Petromin. Ion Raţiu a apreciat, în urma discuţiilor, că revendicările sindicatelor sunt în parte nerealiste, chiar dacă unele puncte sunt justificate. În continuare, Ion Raţiu, împreună cu Ion Georgescu, deputat al Frontului Salvării Naţionale, şi Radu Roşculeţ, deputat al Partidului Naţional Liberal, desemnaţi de Parlament să poarte discuţii cu greviştii, s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor. S-a propus un dialog între sindicate şi consiliile de administraţie care, la propunerea Ion Raţiu, se desfăşura cu uşile închise. Dialogul a fost acceptat.
ADRIAN NĂSTASE FĂCEA O VIZITĂ OFICIALĂ ÎN SPANIA
Ministrul român al Afacerilor Externe, Adrian Năstase, a plecat în Spania, la Palma del Mallorca, pentru a participa la o reuniune privind Mediterana, problematică înscrisă în actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, de la semnarea căruia s-au împlinit la 1 august 15 ani.
A FOST SEMNATĂ CONVENŢIA ACORDURILOR COMERCIALE
La Iaşi a fost semnată convenţia privind acordurile comerciale de înfiinţare a unei societăţi mixte pe acţiuni între Prefectura din localitate şi o firmă particulară din Franţa. Pe această bază, în municipiul Iaşi se vor deschide cinci magazine cu vânzare de produse provenite din străinătate, principalul acţionar fiind Prefectura judeţului Iaşi.
INFORMAŢII METEOROLOGICE
Vremea a fost frumoasă, iar cerul mai mult senin. Vântul prezenta intensificări în zona de munte, cu viteze până la 80 de kilometri pe oră din vest şi sud-vest. Temperatura aerului, la ora 5:00, era cuprinsă între un 1 grad la Miercurea Ciuc şi 19 grade la Constanţa. În alte localităţi se înregistrau: 15 grade la Turnu Măgurele, 14 la Craiova şi Galaţi, 13 la Iaşi şi Turnu Severin, 12 la Arad, 11 la Satu Mare, 10 la Timişoara, 9 la Braşov, 8 la Deva, 7 la Cluj, 5 la Sibiu.
La Bucureşti, 12 grade la staţia Băneasa şi 13 la Filaret, iar presiunea atmosferică era de 753 de milimetri coloană de mercur.
În cursul zilei, vremea a fost caldă, iar cerul mai mult senin, exceptând nordul ţării, unde s-au produs accentuări mai ridicate şi, pe alocuri, a plouat. Vântul a continuat să prezinte intensificări la munte cu viteze de până la 80 de kilometri pe oră.
Temperaturile maxime au fost cuprise între 20 şi 30 de grade.
● Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Arhiva scrisă