x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Radiojurnalul zilei: 3 septembrie 1990

Radiojurnalul zilei: 3 septembrie 1990

de Andrei Stoicu    |    03 Sep 2010   •   00:00

Din evenimentele zilei de 3 septembrie 1990, principalul jurnal de ştiri le-a reţinut pe următoarele: Vacanţa parlamentară s-a încheiat, iar Senatul şi Adunarea Deputaţilor şi-au reluat lucrările. Preşedintele Ion Iliescu a plecat în prima sa vizită peste hotare în calitate de şef al statului, în Iugoslavia. Comisia parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie  a anunţat că se va deplasa în Valea Jiului pentru documentare. Marele premiu al concursului de poezie "Nicolae Labiş", organizat la Suceava, i-a fost acordat poetului bucureştean Horia Gârbea. La Geneva, companiile aviatice cele mai importante au anunţat o creştere a tarifelor cu până la 8 procente, motivând costurile ridicate ale combustibilului.
 

S-A ÎNCHEIAT VACANŢA PARLAMENTARĂ
Senatul şi Adunarea Deputaţilor îşi reiau astăzi lucrările, după vacanţa parlamentară. Camera superioară - Senatul - se va reuni în plen, iar în Adunarea Deputaţilor, dezbaterile se vor desfăşura pe comisii de lucru. În principal, urmează să fie examinate actele legislative mentie să favorizeze aplicarea cât mai rapidă a principiilor economiei de piaţă şi accelerarea procesului reformă.


ION ILIESCU A FĂCUT O VIZITĂ OFICIALĂ ÎN IUGOSLAVIA
În declaraţia făcută Radioteleviziunii, domnul Ion Iliescu a subliniat semnificaţia faptului că prima sa vizită peste hotare, în calitate de preşedinte al
ţării, are loc în Iugoslavia, ţară vecină şi prietenă, ţară cu care România nu a avut conflicte de-a lungul istoriei şi de care este legată printr-o tradiţie de lupta comună pentru afirmare naţională, pentru independenţă, prin elemente de solidaritate reciprocă şi colaborare avantajoasă, sinceră bazată de simpatie reciprocă.
Preşedintele României a răspuns cu plăcere invitaţiei preşedintelui Iovici, şi de a inaugura în acest fel contactele personale cu conducătorii altor state începând cu ţările vecine.
Domnul Ion Iliescu a mai spus şi că în cadrul programului vizitei se prevăd întâlniri şi discuţii la niveleul celor doi preşedinţi şi o întâlnire cu primul-ministru, Ante Marcovici, în care va pune accentul mai ales pe problemele relaţiilor economice. De asemenea, se prevăd o vizită şi discuţii cu preşedintele Dugman în Croaţia, iar în ultima zi, la 5 septembrie, la Belgrad, convorbiri cu preşedintele Serbiei, Milo Servici.


SE CONTINUA ANCHETA EVENIMENTELOR DIN 13-15 IUNIE
Comisia parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie va continua în această săptămână audierile în două şedinţe plenare - a declarat domnul Radu Nicolae, preşedintele acestei comisii. Tot în această săptămână, o parte a comisiei se va deplasa în Valea Jiului, pentru a audia pe unii dintre participanţii sau martorii la evenimentele de la mijlocul lunii iunie.
La această oră, după cum a subliniat domnul Radu Nicolae, a început examinarea întregului material cules din audierile anterioare, în vederea întocmirii raportului final al anchetei. Domnia sa a ţinut să mai precizeze că au fost audiaţi până în prezent numeroşi lideri ai unor organizaţii politice, persoane oficiale şi particulare, cadre didactice, audieri care au permis să "se intre în linie dreaptă în definitivarea materialului final".
Totodată, preşedintele comisiei face un apel la persoanele care deţin dovezi sau au cunoştinţă despre aceste evenimente, precum şi la organele de presă ce deţin materiale despre zilele 13-15 iunie să le pună la dispoziţia organului parlamentar, pentru a uşura munca acestuia.


POETUL HORIA GÂRBEA A LUAT MARELE PREMIU LA CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE "NICOLAE LABIŞ"
Marele premiu al concursului naţional de poezie "Nicolae Labiş" a fost acordat la Suceava poetului bucureeştean Horia Gârbea. Pentru prima dată, aceasta a 22-a ediţie a prestigioasei manifestări s-a desfăşurat fără restricţii şi teme impuse, oferindu-se tuturor tinerelor talente din ţară posibilitatea de a-şi manifesta neîngrădit opţiunile lirice.


PETRE ROMAN A PRIMIT O DELEGAŢIE A COMISIEI PENTRU RELAŢII EXTERNE A CONSILIULUI EUROPEI
La Bucureşti, premierul român, domnul Petre Roman, a primit azi o delegaţie a Comisiei pentru relaţiile externe a Consiliului Europei, care se află în România pentru a studia posibilitatea înfăptuirii unui proiect de ajutorare a copiilor aflaţi în orfelinatele din ţara noastră.


COMPANIILE AVIATICE AU ANUNŢAT O CREŞTERE A TARIFELEOR CU PÂNĂ LA 8 PROCENTE
Cele mai importante companii aviatice au anunţat, la Geneva, o creştere a tarifelor de până la 8%, pentru a compensa costurile ridicate ale carburantului, ca urmare a crizei din Golf. Astfel, au fost majorate preţul benzinei şi costul asigurării pentru zborurile din Orientul Mijlociu. Majorările de tarife trebuie să intre în vigoare la începutul lunii octombrie. Majorările de preţuri adoptate de cele 30 de linii aeriene necesită încă acordul guvernelor respective.
Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Arhiva scrisă

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani