x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Radiojurnalul zilei

Radiojurnalul zilei

de Andrei Stoicu    |    22 Sep 2010   •   00:00

Tribunalul Militar Teritorial din Bucureşti l-a condamnat pe Nicu Ceauşescu la 20 de ani de detenţie. La troiţa din Piaţa Universităţii au fost depuse coroane de flori cu ocazia împlinirii a nouă luni de la Revoluţia din decembrie 1989. În şedinţa Guvernului s-a discutat programul de ajustări economice.

NICU CEAUŞESCU A FOST CONDAMNAT LA 20 DE ANI DE ÎNCHISOARE
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a pronunţat ieri sentinţa penală privitoare la inculpatul Ceauşescu Nicu, fost prim-secretar de partid la Sibiu, acuzat de instigare la omor deosebit de grav, prin schimbarea încadrării juridice privind infracţiunea de genocid. Tribunalul l-a condamnat la 20 de ani închisoare, 10 ani interzicerea unor drepturi şi la degradarea militară. Inculpatul a mai fost condamnat la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. El va executa pedeapsa cea mai gravă. Hotărârea este supusă recursului, în termen de 10 zile de la pronunţare.

CEREMONIE ÎN MEMORIA VICTIMELOR REVOLUŢIEI
Astăzi se împlinesc nouă luni de la Revoluţia din decembrie 1989, prilej de meditaţie şi de pioasă aducere aminte a eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea României.
La ora 11:30 a avut loc depunerea unor coroane de flori la troiţa din Piaţa Universităţii. Coroanele au fost depuse din partea preşedintelui ţării, a Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale. La depunerea coroanei din partea Frontului Salvării Naţionale, elemente neidentificate au provocat o busculadă, rupând coroana. A fost un act de întinare a memoriei eroilor Revoluţiei într-un moment în care întreaga suflare românească îşi îndreaptă cu pioşenie gândul spre jertfa lor. La ora 12:00 a început slujba de pomenire a eroilor căzuţi în Revoluţie, slujbă oficiată de un sobor de preoţi.

GUVERNUL STUDIA PROGRAMUL DE AUSTERITATE
Guvernul român s-a întâlnit ieri în şedinţă sub preşedinţia primului-ministru, Petre Roman. Ordinea de zi a cuprins discutarea programului de ajustare economică, statutul societăţilor comerciale, privatizarea în comerţ şi turism. S-a prezentat raportul comisiei guvernamentale pentru combaterea sustragerilor de bunuri din unităţile producătoare şi din circuitul comercial în scop de speculă în ţară sau străinătate. Membrii Guvernului au primit un set de proiecte de legi şi hotărâri pentru eventualele observaţii şi propuneri.

AUTORITĂŢILE ROMÂNE PREGĂTEAU PARTICIPAREA LA REUNIUNEA LA NIVEL ÎNALT A UNICEF
În cursul zilei de ieri, la comitetul român pentru UNICEF s-a desfăşurat o conferinţă de presă prijeluită de reuniunea la nivel înalt ce se desfăşura la sfârşitul lunii septembrie la sediul din New York. Cu acest prilej, preşedintele comitetului, domnul Virgil Radulian, a făcut o scurtă prezentare a obiectivelor şi propunerilor delegaţiei române şi a informat că problema esenţială o va prezenta politica internaţională în domeniul îmbunătăţirii şi ocrotirii situaţiei copiilor din întreaga lume. Totodată, s-a anunţat că delegaţia ţării noastre va fi condusă de preşedintele Ion Iliescu.

ION ILIESCU A MULŢUMIT GUVERNULUI ITALIAN
Preşedintele Ion Iliescu a adresat Guvernului italian mulţumiri pentru acţiunea desfăşurată de Italia, care deţine preşedinţia Pieţei Comune, în favoarea deciziei privind semnarea acordului de cooperare economică şi comercială dintre Piaţa Comună şi România. Acest mesaj a fost trimis cu prilejul primirii ieri a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti, Luigi Amaduzi. În cursul întrevederii au fost examinate raporturile româno-italiene.

ION ILIESCU A PRIMIT VIZITA AMBASADORULUI MARII BRITANII
Preşedintele Ion Iliescu l-a primit azi la Parlamentul Cotroceni pe Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenoasă.
Preşedintele României a transmis mulţumiri Guvernului britanic faţă de atitudinea de bunăvoinţă pe care Marea Britanie a avut-o în adoptarea hotărârii Pieţei Comune privind semnarea acordului economic şi comercial cu România.

ALEXANDRU BÂRLĂDEANU I-A PRIMIT ÎN AUDIENŢĂ PE AMBASADORII CHINEI, NIGERIEI ŞI EGIPTULUI
Preşedintele Senatului, domnul Alexandru Bârlădeanu, i-a primit succesiv, în vizită de prezentare, pe ambasadorii la Bucureşti ai Republicii Populare Chineze, Wang Jinging, Republicii Federative Nigeria, Ola Taiwo, şi Republicii Arabe Egipt, Ihad Wanba.

● Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Arhiva scris

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani