Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Compozitor, dirijor şi interpret, Sabin Păutza este considerat Leonard Bernstein al României. Un fapt confirmat de critici respectabili ai lumii. Ei aduc numele lui Păutza în legătură cu cel al lui Bernstein plecând de la realitatea că în ultima jumătate de secol puţini compozitori au reuşit să-şi dirijeze cu măiestrie propriile compoziţii, fiind, în acelaşi timp şi interpreţi. Cunoscutul Leonard Bernstein a reuşit să îmbine cele trei ipostaze, Sabin Păutza fiind considerat un al doilea caz, unul dintre puţinele din lume.
Ionel Voineag spune despre el: “muzician total - compozitor şi dirijor (de cor şi de orchestră) pe care eu îl asemăn foarte mult cu Leonard Bernstein. Sabin Păutza a fost pentru mine un mentor în adevăratul sens al cuvântului”. Într-un dicţionar american de specialitate, numele său se află alături de alţi 2.000 de americani notabili. Doctor în muzică la “The London Institute for Applied Research”, a primit un prestigios premiu american - “Chimes: in Memory of Martin Luther King jr. Numele său este menţionat în “International Who’s is Who in music and musician’s directory” şi în “Classical And Light classical Fielde: 1994-1995”, Cambridge, England.
Creatorul de muzică despre care vorbim este un caz aparte. El utilizează în operele sale simfonice folclorul românesc cules de Bela Bartok. După o scurtă carieră în ţară, pleacă şi cunoaşte gloria mondială în SUA. În 1984 ajunge peste ocean. La numai un an concertează la faimoasa Carnegie Hall, scena numărul unu a lumii, locul râvnit de orice artist de pe mapamond. Un “loc” care, dacă lipseşte din CV-ul unui mare artist, acest fapt întregeşte “chipul” unui destin neîmplinit.
Păutza a fost numit şeful orchestrei simfonice din Plainfield. După 1990 revine şi, ca şi astăzi, se implică cu mult suflet în fel de fel de proiecte muzicale de anvergură. “Românul este cel mai talentat din lume”, aşa explică el întoarcerea în ţară unde colaborează cu mai bine de douăsprezece formaţii şi orchestre simfonice. “Am cântat în întreaga lume, din Argentina şi SUA, până în ţările Asiei, însă în România am găsit cei mai talentaţi oameni”, spune el.
Hendrix şi Stones, alături de tezele Congresului X al PCR
A fost primul profesor din lume care a adus exemplul muzicii rock la Conservator. “În 1970 una dintre clasele mele de armonie, o clasă excepţională, număra printre studenţi câţiva membri ai formaţiei rock cunoscută sub numele de Roşu şi Negru, al cărei conducător era Nancy Brandes, alături de Nicky Dorobanţu, două talente de anvergură. Vorbeam despre armonie şi am ajuns să discut unele aspecte ale armoniei secolului al XX-lea. Mi-am fundamentat exemplele pe muzica renumitei formaţii Beatles. Cunoşteam muzica acesteia şi am abordat-o din punct de vedere al conceptului armonic. Nimeni nu făcuse aşa ceva până atunci, căci îţi trebuia un anumit curaj să vorbeşti de armonie referindu-te la cuplul de compozitori Lennon-Mcartney, la Rolling Stones sau Jimi Hendrix, aşa cum am făcut eu. Era un curaj nesăbuit, o anumită inconştienţă. Însă s-a dovedit o soluţie cu foarte mare succes, pentru că studenţii fugeau de la alte cursuri şi veneau la al meu. Nicky, un trăznit, un exaltat, mi-a spus: <
Începuturile; doar el şi învăţătorul cântau la “armoniu”
Trece foarte uşor de la un registru la altul. De altfel a compus la fel de uşor muzică simfonică aşa cum a scris şi o piesă de muzică uşoară interpretată de Cornel Constantiniu sau piese de jazz. Compozitorul şi dirijorul român abordează cu succes, în propriile lucrări, muzica simfonică şi corală, muzica uşoară şi muzicalul, rămânând în acelaşi timp credincios celei mai valoroase surse, folclorul. Numele său, acela de Păuţa, provine de la o familie de origine sârbească. Spune că seamănă cu bunicul său, Ciulă. A fost un copil precoce. Pentru că avea deja cunoştinţele necesare, după ce a asistat la primele ore cu copiii, la grădiniţă, a cerut tatălui său să nu mai meargă. La nici şase ani a construit primul instrument. “M-am apucat să-mi meşteresc din scândură cuie şi corzi, un fel de instrument de genul ţiterei, cu care am încercat să scot sunete. Aveam vreo şase ani, era înainte de a merge la şcoală”, povesteşte el. Apoi, când l-a văzut pe învăţătorul său, Iosif Munteanu, cântând din “armoniu” (acordeon) a crezut că s-a născut a două oară. Nu îi venea să creadă că există aşa ceva. În aceeaşi seară a pătruns în şcoală pe fereastră şi a găsit “armoniul” deschis. Învăţătorul l-a prins. Însă de atunci, la acel instrument, pe lângă dascăl, avea voie să cânte şi micul Păutza. Doar el ştia unde pune învăţătorul cheia ce permitea accesul la instrument. “Numai profesorul şi cu mine cântam la acordeon. Eram singurul din toată şcoală căruia i se permitea”. Până să meargă la şcoala de muzică a învăţat muzica la modul autodidact. Părinţii săi au acceptat să meargă după cursuri la Şcoala Populară de Artă la care ajungea din localitatea unde stătea cu trenul. Venea seara târziu de la şcoală frânt de oboseală pentru că se ducea la orele de muzică după cele normale, de şcoală generală. Adormea în tren. Era posibil acest lucru pentru că era mânat de pasiune. A intrat cu bursă la muzică după ce a obţinut mai întâi diploma de liceu, la secţia real, aşa cum i-a cerut tata Ghiţă, părintele său. Poate că ar fi ajuns un mare arhitect dacă nu ar fi urmat muzica. Pentru că şi acum proiectează şi construieşte tot felul de lucruri prin casă. Student fiind, s-a apropiat de marele dirijor Marin Constantin. Primele lucrări au fost inspirate din folclor, din colinde, bocete şi alte genuri care veneau din străfundurile spiritualităţii poporului român. “Eu le ziceam motive dacice”. Are două diplome, atât pe aceea de dirijor, cât şi pe cea de compozitor. După şcoală a ales Iaşiul pentru că era mai aproape de Bacău pentru practica militară. Achim Stoia i-a oferit un post de asistent. S-a ocupat mai întâi de discoteca Conservatorului.
O compoziţie are la bază cea mai veche melodie din istoria culturii muzicale
Sabin Păuţa a compus o lucrare pentru 11 instrumente şi bandă magnetică care se bazează pe una dintre cele mai vechi melodii cunoscute în istoria culturii muzicale. Aceasta a fost descoperită pe un vas de lut în Asia mică fiind închinată unui om de vază din acea vreme. O altă compoziţie a sa, “Ofrandă copiilor lumii”, este inspirată din folclorul, din jocurile copiilor, preluate din patrimoniul radiofonic a mai mult de 25 de popoare. O piesă ce a necesitat un mare efort pentru documentare. În momentul în care a rămas în străinătate, muzica sa a fost pusă la index. Practic, compoziţiile sale au fost închise ca într-o cutie metalică ce pare că a fost încuiată şi ţinută arestată la Jilava. Înainte de a ajunge afară, departe de regimul comunist, consilierul Suzanei Gâdea i-a înmânat paşaportul, dându-i drumul să plece pentru o bursă în străinătate. A rămas în SUA. Un prieten l-a găzduit până să-şi găsească o slujbă. A căpătat un post temporar de organist la o biserică. Un venit modest în schimbul reprezentaţiilor la biserică. A dat concurs pentru postul de director muzical la biserica romano-catolică. Apoi a devenit director muzical şi dirijor principal al celei mai vechi filarmonici din New Jersey - “The Plainfield Symphony”. Este membru al Uniunii Compozitorilor Americani. La locuinţa sa are şi acum amenajat un studio muzical. O poetă americană, Rita Dove, i-a solicitat să compună ceva având la bază poeziile sale. Aşa s-a născut Rita Dove Tryptich, un fel de muzică americană combinată cu blues şi jazz. De altfel Păuţa are numeroase colaborări cu saxofonistul român de jazz de talie mondială stabilit în Germania, Nicolas Simion.
Păutza a trecut relativ uşor de la muzica tipic românească inspirată de tezaurul folcloric la muzica uşoară, apoi a scris muzică de cameră, dar şi muzică abstractă, mai puţin accesibilă.
Sunete de clopoţel la Păutza, ca în compoziţiile lui Mahler
Muzicianul a creat o lucrare în care a introdus sunete de clopoţel de sanie după ce Mahler în Simfonia a IV- a şi-a pus amprenta pe acest stil. Americanii s-au mirat când au auzit că Păutza, care s-a născut într-un orăşel de circa 10.000 de locuitori, Câlnic - Reşiţa, auzise în tinereţe de Martin Luther King. “Am ascultat întodeauna bătăile de clopot de sărbători”. Aşa că acest “instrument” l-a inspirat să compună muzica dedicată lui Luther King şi pentru care a primit faimosul premiu “Chimes”. A mai scris “Simfonia sacra” dar şi “Noi venim să colindăm” sau “Saxofone concerto”, ori “Mood swings for soprano and piano”. Cele două fiice i-au urmat cariera muzicală. “Sabin este un mim, un actor desăvârşit, spune anecdote fără egal”, îl descrie un prieten.
