Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Casele de plasament din România au devenit subiect internaţional, după Revoluţie, când filmările care arătau condiţiile inumane în care erau ţinuţi copiii din instituţii pecetluiau pentru ani buni imaginea ţării noastre în lume. A urmat un val de ajutoare pentru orfani, după care s-a aşternut uitarea. Nimeni nu s-a gândit să-i tragă la răspundere pe cei care au fost responsabili pentru abuzurile, bătăile şi foamea pe care le-au cunosut sute de mii de copii. Abia acum, o mână de adulţi care au crescut în casele de copii comuniste caută să facă dreptate. "Federeii", aşa cum şi-au spus, au început să strângă mărturii şi cer demascarea "chipurilor răului".
Daniel Rucăreanu face parte din procentul minuscul al celor care, după ce au trecut prin casele de copii, au reuşit să urmeze un liceu, să facă o facultate, apoi un masterat. A fost instituţionalizat în perioada 1985 – 1992, petrecând în cămin atât perioada de foamete de la sfârşitul epocii comuniste, cât şi primii ani de libertate, care pentru copiii de aici, a însemnat libertatea educatorilor de a-i părăsi, aceştia nemaifiind obligaţi să accepte repartizarea făcută de stat. Rucăreanu spune că pentru a se putea integra în societate, după ieşirea din cămin, a trebuit să se rupă de trecut. După mai bine de 20 de ani, însă, a decis că experienţele din casele de copii trebuie să iasă la lumină. "Din toată povestea aceasta, a orfanilor români, lipseşte tocmai perspectiva lor. Au scris jurnaliştii români, au scris jurnaliştii străini, au scris scriitori sau activişti, dar nu au scris tocmai ei", spune Rucăreanu. Anul trecut, acesta a înfiinţat Asociaţia Adulţilor din Casele de Copii, cu scopul de a aduna mărturii despre abuzurile din instituţii şi a-i aduce pe cei vinovaţi în faţa justiţiei.
Instituţii de forjat omul nou
Rucăreanu îşi stăpâneşte greu emoţiile atunci când vorbeşte de perioada petrecută în instituţii. Îi e mai uşor să abordeze problema global, şi, fiind absolvent de Ştiinţe Politice, o face indicând articole de lege, începând cu faimosul decret prin care Ceauşescu interzicea avorturile, zămislind generaţia decreţeilor. "În anul următor decretului, numărul de naşteri se dublează faţă de anul precedent. La scurtă vreme, în anul 1970, oamenii aceştia care conduceau România realizează că familiile fac copii, dar nu prea au cu ce să-i crească. Şi atunci statul a venit cu ideea genială: decreţeii reprezintă sursa omului nou. Şi unde creăm noi omul nou? În laboratoarele noastre. Şi iese legea 3 din 1970 care practic încurajează părinţii care aveau copii mai mulţi să-i lase în grija statului, căci statul le asigură tot ce trebuie. Şi s-au creat aceste abatoare de suflete... Sute de mii de copii au ajuns acolo, în nişte instituţii monstruos de mari, în care violenţa este inevitabilă", spune Rucăreanu. Printre amintirile sale din cămin se numără crizele de nervi ale paznicului de noapte, din Casa de Copii din Buşteni. „Am şi acum fiori, era un domn, supraveghetor de noapte şi dumnealui avea un soi de oroare de zgomot. Stingerea era la ora 22:00, iar dacă te auzea noaptea pe culoar venea repede şi avea un gârbaci, o chestie de cauciuc cu aţe, pe care îl repezea spre tine. Se plimba toată noaptea printre paturi cu acel gârbaci lângă picior”. Violenţa în căminele mamut venea din toate părţile, atât de la supraveghetori sau educatori, cât şi de la copiii mai mari. „Copiii mai mici erau pedepsiţi de unii mai mari în felul următor. Erau despuiaţi şi băgaţi într-o cameră în care se lăsau aprinse luminilie. Se numea bronzatul la neon. Erau lăsaţi acolo cu orele”, povesteşte Rucăreanu. Din partea anumitor educatori veneau pedepse similare. „Bătăi de diferite tipuri, bătăi cu cureaua la mâini, la tălpi... Nenumărate alte tipuri de violenţă, de la spălatul veceurilor la miezul nopţii, la bătutul covoarelor iarna, la miezul nopţii, până la abuzuri sexuale. Asta am văzut eu. Problema principală, din punctul meu de vedere, era existenţa acestor spaţii în care trăiau foarte mulţi copii. Era aproape inevitabilă violenţa. În astfel de spaţii, chiar şi copiii mai mici, crescând în aceste condiţii, ajung să se comporte la fel. Sunt spaţii ale răului. Ale înrăirii”.
Dreptate pas cu pas
Daniel Rucăreanu este conştient că are un drum lung de parcurs până când cei care au comis abuziri să fie scoşi la iveală. Momentan se zbate să adune mărturii. „În 1990 funcţionau şapte sute şi ceva de astfel de instituţii în care trăiau peste 100.000 de copii. Majoritatea funcţionau în comune şi oraşe din provincie. Instituţii în care rareori ajungea câte un inspector, deci scăpate de sub observaţie. Colectăm poveşti ale acelor oameni, foşti asistaţi care au suferit şi care pot să aducă şi dovezi şi martori ale experienţelor lor. Vrem să găsim acele cazuri cu care să mergem spre opinia publică”, spune Rucăreanu. Este încurajat de aducerea în faţa justiţiei a unor torţionari precum Alexandru Vişinescu sau Ioan Ficior. „După 25 de ani, domnul Vişinescu a fost condamnat. Şi domnul Vişinescu a fost un om puternic, ofiţer. Dar cei care au făcut abuzuri în instituţii nu sunt atât de puternici. Iar societarea românească e sensibilă la problema copiilor. Sunt convins că vom reuşi”, spune Rucăreanu. Demascarea celor care au comis abuzuri nu este, însă, unicul scop al asociaţiei. Abuzuri în instituţiile de „ocrotire” a copiilor se mai comit şi acum. Iar instituţiile în care sute sunt îngrămădiţi există şi în prezent, o realitate pe care Rucăreanu se va lupta să o schimbe prin dezbateri în care va solicita modificarea legii de protecţie a copiilor. „România, prin tratatul de aderare şi-a asumat că va închide toate centrele de tip vechi, alea mari. Şi n-a făcut-o. De ce? Au trecut opt ani de la aderare. Faptul că această formă de insitituţionalizare a fost perpetuată timp de 25 de ani este o ruşine. Sufletele care au trecut prin aceste instituţii au fost mutilate. Nu cred că există om trecut printr-o astfel de instituţie care să fi ieşit întreg de-acolo”, spune Rucăreanu.
Casetă: Localitatea bistriţeană Beclean a găzduit una dintre casele de copii mamut tipice sistemului comunist, în care trăiau peste 600 de "căminari". Oamenii locului numeau periferia în care funcţiona instituţia "federeu", un regionalism pentru groapa de gunoi, iar pe orfani, în batjocură, "federei". "Federeii" a devenit în 2010 un volum de poezie scris de Nicolae Avram, poet care a crescut în instituţia din Beclean. Anul trecut, când Daniel Rucăreanu a decis să înfiinţeze o asociaţie care vor să scoată la iveală abuzirile suferite în orfelinate, "Federeii" a fost considerat numele ideal.
Citat, poezie 1: "nu multora le-a fost dat să primească/ bobârnace/ peste craniile/ chele/ până ce pielea capului uscată/ se făcea/ ţăndări", fragment din „Federeii”, de Nicolae Avram
Citat, poezie 2: "în această noapte pobeda visează/ cu voce tare îl auzim strigând/ în somn/ vai nu mai daţi tovarăşul educator/ vă rog nu mă loviţi/ promit că nu mai fac/ că am să fiu cuminte/ aiurează// sătui de urletele lui aruncăm/ o pătură peste cap şi-l lovim/ cu saboţii de lemn până/ amuţeşte”, fragment din „Federeii”, de Nicolae Avram
Explicaţie foto carnet Costel Caşcaval: Asociaţia „Federeii” intenţionează să aducă în faţa copiilor instituţionalizaţi de azi vorbitori care au crescut în orfelinate şi care au reuşit să îşi facă un nume în societate. Unul dintre ei este actorul Costel Caşcaval, care a crescut în casa de copii din Bacău. În imagine, carnetul de observaţii în care educatorul făcea observaţii despre elevul Caşcaval.
Text carnet observaţii: „Elev care nu creiază probleme la studiu – note bune, inteligent, puţin răsfăţat spre obrăznicie (uneori). Are dezvoltat spiritul echităţii. Obţine rezultate bune la şcoală - elev de încredere. Are influienţă asupra celorlalţi colegi”.
„Aspectul vestimentar – dezordonat. Pantalonii sînt rupţi (cei de joacă) şi totuşi nu dă nici un semn că ar vrea să-i coase”.
Explicaţie foto Daniel Rucăreanu (a se alege o poza din cele doua): Daniel Rucăreanu a crescut în casa de copii din Ploieşti, fiind mutat apoi în Buşteni, într-o instituţie în care 400 de copii mâncau, dormeau şi învăţau în aceeaşi clădire. Şi-a pierdut toate fotografiile din copilărie după ce le-a împrumutat unui reporter în primii ani după Revoluţie.
Explicaţie foto copii în cămin (Eventual a se lipi cele doua poze si strecura aceasta explicatie comuna): Asociaţia „Federeii” caută să adune fotografii realizate de copiii din cămine pentru o expoziţie foto. În timp, se vor aduna şi mărturii despre abuzuri, care să ajute la intentarea proceselor.
Explicaţie foto Casa de copii Buşteni: Casa de copii din Buşteni era o instituţie tipică în care sute de copii erau crescuţi la grămadă. Toate activităţile zilei se desfăşurau înăuntru sau în curte, căminul având mai mult funcţie de închisoare decât de casă de ocrotire.
Explicaţie foto conferinţă Federeii: Membrii asociaţiei „Federeii” au primit, de la lansarea de anul trecut, sute de mesaje de încurajare din partea adulţilor care au crescut în casele de copii. Preşedintele Daniel Rucăreanu estimează că în ultimii 60 de ani, peste 500.000 de persoane au trecut prin casele de copii.
