Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toamnele bucureştene, de peste o jumǎtate de secol, sunt mereu sub semnul lui George Enescu. Puţinǎ lume ştie însǎ - ba chiar foarte puţinǎ - cǎ un concurs purtându-i numele a avut loc pentru prima datǎ în urmǎ cu exact o sutǎ de ani, cǎ în aceastǎ toamnǎ sǎrbǎtorim un secol de la constituirea Fondului „George Enescu”, în vederea organizǎrii unui concurs anual, naţional, de compoziţii muzicale, sub auspiciile geniului componisticii româneşti din secolul al XX-lea. Citind presa de acum un veac, am dat în paginile cotidianului „Universul” peste o relatare despre sosirea în ţarǎ a lui Enescu, în toamna lui 1913, pentru jurizarea lucrǎrilor înscrise în concursul de compoziţie. Curios, dar în aceeaşi zi am primit un telefon de la istoricul literar Mircea Coloşenco, care dorea sǎ îmi comunice exact acelaşi subiect. Cǎutând în arhive informaţii despre Pipoş, profesorul de vioarǎ al lui George Bacovia, istoricul a descoperit, din întâmplare, documentele Fondului Naţional „George Enescu”...
De la gând la faptǎ
„În februarie 1913, George Enescu vine în ţarǎ şi prezintǎ un act de donaţie Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Casa Şcoalelor, pentru administrarea unui fond naţional – aşa este el denumit –, dar în realitate este vorba despre un concurs de compoziţii muzicale, la scarǎ naţionalǎ, dar şi internaţionalǎ. La vremea aceea nu existau alte concursuri de acest fel, cu aceastǎ structurǎ. George Enescu doneazǎ pentru acest fond 27.000 de lei. Ce înseamnǎ asta? Dau un exemplu: un general avea o leafǎ de 1000 lei, deci e vorba de 27 de lefuri lunare ale unui general. În felul acesta, în martie 1913 a intrat pe rol propunerea, care urma sǎ fie aprobatǎ de mai multe instanţe, ca sǎ devinǎ o instituţie culturalǎ, fiind vorba despre un „fond naţional”. Avocatul sǎu, Tomassiu, l-a propus ministerului, de acolo s-au eliberat o serie de documente care au trecut prin tribunal, apoi a fost aprobat de Guvern şi este interesant cǎ pe actul respectiv se aflǎ nu numai semnǎtura şefului executivului de atunci, Titu Maiorescu, ci şi semnǎturile celorlalţi miniştri, între care Dissescu, Take Ionescu, Marghiloman, Cantacuzino, Bǎdǎrǎu ş.a. Ulterior, este semnat Decretul regal No. . 1388/ 28 martie 1913 de cǎtre Regele Carol I, iar documentul e publicat în Monitorul Oficial şi în presa timpului. Dupǎ aceea, au început sǎ vinǎ primele plicuri cu lucrǎrile înscrise în concurs, trimise de 17 compozitori, din Regat, de dincolo de munţi şi chiar din alte ţǎri ale Euopei”.
Sǎ foiletǎm şi noi documentele – inedite (sǎ reţinem acest lucru) – pentru a afla cum creionase Enescu acest concurs care urma sǎ-i poarte numele. „Subsemnatul George Enescu, domiciliat în Paris, Rue de Clichy No. 26, donez Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, Administraţia Casei Şcoalelor, suma de 27.000 (douǎzeci şi şapte) spre a forma un fond inalienabil, numit „Fondul George Enescu”, din al cǎrui venit sǎ se decerne anual douǎ premii, pentru cele mai bune lucrǎri muzicale. Administrarea fondului şi decernarea premiilor se va face conform regulamentului alǎturat, care face parte integrantǎ din acest act de donaţie”. Sǎ spunem şi cǎ documentul este semnat „Gheorghe Enescu”, semnǎtura lui din actele oficiale. De fapt, urmǎrind documentele cuprinse în dosar, constatǎm cǎ gândul constituirii acestui fond era încǎ mai vechi, cel puţin din toamna anului 1912. Iar în ce priveşte regulamentul concursului, Enescu reglementase inclusiv componenţa juriului, în primii 5 ani de existenţǎ a fondului: dnii Castaldi, Chiriac, Dumitrescu, Fuchs, Mǎrgǎritǎrescu, Narice – compozitori, precum şi D. Dinicu, „dirigintele orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice”.
Cine au fost primii concurenţi?
Din procesul-verbal al primei ediţii a Concursului „George Enescu” (de la care se vor împlini pe 15 octombrie 100 de ani), putem afla şi numele celor care s-au încumetat sǎ-şi trimitǎ compoziţiile: 1) Aurel Popovici, protopop în Oraviţa, Ungaria (Ardealul şi alte pǎrţi ale teritoriului românesc se aflau atunci între graniţele imperiului austro-ungar), 2) Ioan I. Barbu, Bucureşti, 3) G. Fotino, şeful Muzicii cl. I, Regimentul Dolj No. 1 Craiova (motto: Deşteaptǎ-te române!), 4) Traian Iustinian Popovici, Bucureşti, 5) I. Nonna Otescu, Bucureşti, 6) A.I. Zirra, profesor la Conservatorul din Iaşi, 7) Gavril Galinescu, Leipzig, 8) Alfred C. Alessandrescu, Regimentul No. 3 Bucureşti, 9) I. Bohociu, profesor de muzicǎ, Galaţi, 10) I. Pascu, şef de muzicǎ, Regimentul Tecuci, 11) I. Borgovan, Spitalul Colentina, Bucureşti, 12) Tilima (sic!), Rm. Sǎrat, 13) D. Cuclin, Paris, 14) I.D. Danielescu, Ploieşti, 15) P. Lǎzǎrescu, şef de muzicǎ, Regimentul No. 34, Constanţa, 16) Augustin Bena, profesor de muzicǎ la Gimnaziul Românesc din Nǎsǎud (Ungaria) – motto: „Virtus Romana Rediviva”, 17) Lucian Gh. Teodosiu, Bucureşti – motto: Mozart. Cosntatǎm, la o primǎ privire, cǎ printre candidaţi se numǎrǎ şi nume cunoscute azi – cum ar fi Cuclin – ca şi mulţi „iluştri necunoscuţi”. De asemenea, este remarcabil faptul cǎ au fost trimise multe compoziţii de peste munţi, din Transilvania (notatǎ, prin natura lucrurilor, ca... Ungaria), ca şi de mai departe, de la Paris sau Leipzig. Premiul I, în valoare de 2.300 lei, a revenit lui Dimitrie Cuclin, pentru lucrarea sa „Scherzo”, şi tot Premiul I, dar fǎrǎ bani, a fost adjudecat de Ion Nonna Otescu, pentru poema simfonicǎ „Narcisse”. Premiul al II-lea, fǎrǎ bani, a revenit lui Alfred C. Alessandrescu, pentru uvertura „Didon”, „menţiuni onorabile” obţinând Bohociu şi Fotino, ceilalţi competitori fiind şi ei încurajaţi.
În anul 1914, concursul de compoziţii muzicale nu a mai avut loc, dar avea sǎ continue în 1915 şi 1916. Dupǎ intrarea României în rǎzboi, totul pǎrea sǎ se încheie, mai ales cǎ fondul nu a mai fost alimentat. Însǎ... dupǎ prima conflagraţie, pânǎ la începutul anilor ’40, concursul de compoziţii muzicale purtând numele lui George Enescu a mai avut loc, chiar dacǎ nu an de an, prin grija Coroanei României sau a unor instituţii ale statului. Din documentele anului 1915, reţinem, dintre cei 28 de competitori, numele lui Mihail Jora – care a obţinut Premiul I Onorific (fǎrǎ bani), pentru „Suita de orchestrǎ”, Premiul I, în valoare de 1500 lei, fiind obţinut de George Enacovici, pentru lucrarea intitulatǎ „Rapsozii”, pentru vioarǎ şi orchestrǎ. În ce priveşte ediţia din 1916, aş remarca o bogatǎ prezenţǎ femininǎ - Alice Sadbey-Cernetz din Bacǎu (fusese şi la ediţia 1915), Lucia Paulian din Craiova, Cecilia Niculescu din Bucureşti. Profesorul de vioarǎ al lui George Bacovia, clujeanul Aurel Pipoş, a fost şi el unul dintre cei 15 compozitori care şi-au trimis compoziţiile. El avea sǎ primeascǎ, din partea juriului, o „scrisoare de încurajare”. Premiul I, în valoare de 2500 lei, a fost obţinut în acel an de Alfred Alessandrescu, pentru poema simfonicǎ „Acteon”.
