Copilasii dintre morti

Trei frati traiesc cu mama lor intr-o fosta magazie din cimitirul satului Rosu de langa Bucuresti. Nici unul dintre prichindeii de 7, 10 si 12 ani nu mai da pe la scoala, desi asta e marele lor vis. Isi duc copilaria umbland din cruce-n cruce si cerand de pomana.

Click pe imagine pentru a urmari fotoreportajul

"CEI MAI FRUMOSI ANI". Copilaria Roxanei si a Cristinei inseamna o padure de cruci, unde trebuie sa gaseasca pomana, sa nu moara de foame

Ne vorbeste despre dorintele ei de copila de 7 ani si se uita spre cer. Fata cu obrajorii iesiti in afara, ca la bebelusi, ii este mascata de dare de jeg capatat prin cimitir. Pe capul tuns scurt de mama pastreaza o caciula groasa, desi afara e cald de stai in tricou.

MAMA CU NOUA COPII. O cheama Roxana, dar maica-sa ii zice si "Parasuta". Femeia a poreclit-o asa, sa mai faca haz de unul dintre multele necazuri ce i-au ros mintile mamei de la Revolutie incoace: acum 2 ani, Roxana a vrut sa se dea pe balustrada din scara unui bloc, asa cum te dai pe tobogan. Vazuse ea nazdravania asta la fratiorii mai mari. Era singura, a incalecat bara si a cazut pe partea cealalta, de la etajul doi. A dat cu capul de ciment si acolo a ramas. Maica-sa a dus-o la spital in coma si, dupa doua saptamani la reanimare, "Parasuta" si-a revenit. Roxana nu a fost niciodata la scoala. O intrebam ce meserie ar vrea sa aiba. Dupa ce se bataie rusinata cateva clipe, ne raspunde: "Cand o sa fiu mare o sa ma fac… o sa ma duc la gradinita sau la scoala". A auzit ca-i frumos la scoala de la sora-sa de 10 ani, Cristina, care a apucat 2 ani de primara, inainte de a fi aruncati in strada. Valeria Rus, mama Roxanei, a Danei, a Paulei, a Andreei, a Mihaelei, a lui Mihai, a lui Alin si a lui Bebe, caci noua copii are cu totul, nu a avut niciodata o casa a ei. Inainte de Revolutie a locuit la o ferma din Rasnov, unde muncea. Apoi a ajuns cu sotul ei in caminul unei firme de gaz metan din Brasov. Femeia sapa zilnic gropi si inlocuia tevi. Intr-o zi, ciocanind asfaltul, au venit la ea doi olandezi care stiau ca-i mama fara casa. Strainii au chemat-o prin ’92 la Bucuresti, ca au gasit ei pe cineva care vrea sa le cumpere o locuinta. Familia Rus parea salvata. Au primit casa, numai ca nu a fost trecuta pe numele lor, ci al unor maicute catolice.

SUB CERUL LIBER. In casa asta a murit barbatul Valeriei. Se imbolnavise de ciroza, de la multele pahare cu votca pe care le dadea zilnic pe gat. Bautura a lasat-o pe Valeria singura cu toti cei noua copii pe care ii avea. Cea mica, Roxana, nu implinise o luna cand i-a murit tatal. Fara sa ne poata spune de ce, Valeria Rus zice ca dupa 10 ani au fost aruncati in strada de adevaratii proprietari ai casei. Asa ca si-au facut un cort din celofan la periferia cartierului Chitila din Bucuresti, unde s-au ingramadit cateva zile zece insi. Dar nu se putea trai asa. Au luat cu chirie o camera cu un milion pe luna si lucrurile pareau ca s-au rezolvat. La sfarsitul anului trecut, proprietarul camerei s-a hotarat sa mai rareasca din ei, erau prea multi intr-o incapere de nici zece metri patrati. Asa ca femeia a iesit in strada, lasand in gazda doar sase dintre odraslele ei. Pe ceilalti copii i-a luat pe malul Dambovitei, unde au dormit sub cerul liber, pe un frig de minus 20 de grade. Si viata ei inghetase din nou. Dar cazul a ajuns la urechile parintelui Ciuca de la biserica din satul Rosu, care i-a oferit magazia in care locuieste acum, ridicata chiar in coltul cimitirului din sat.

CASA-CAVOU DIN CIMITIR. Am gasit-o pe femeie stand in fata "casei" cu mainile in sold, uitandu-se la noi de dupa cruci. Ne astepta. Auzise ca venim si nu s-a mai dus la vandut covrigi. Fetita de 10 ani, Cristina, intoarce cu furca niste fan de-al preotului, pus la uscat. Alin, baiatul de 12 ani, roboteste la un scaun cu rotile. Cand nu are treaba prin curtea casei sau a cimitirului, ca-i totuna, pustanul fuge la sala de calculatoare din sat, unde se joaca "Counter Strike". Impusca teroristi in functie de sumele primite la inmormantari. Maica-sa nu se supara ca arunca banii aiurea, ca doar sunt ai lui. Ba chiar e amuzata de pasiunea baiatului, pe care l-a poreclit "Calculator". Valeria ne pofteste in magazia din beton, cu scanduri si carton in locul unde ar fi trebuit sa fie geamurile. Inauntru zac doua saltele acoperite cu paturi la fel de prafuite ca si covorul persan aruncat pe jos, sa acopere betonul. In mijloc, o masuta mica cat sa incapa castronul cu pulpe de pui capatate de la un nu-stiu-cine si o sticla cu ulei abia inceputa. Doua paturi puse pe post de paravan impart maghernita in doua: o parte pentru dormit, pentru mancat si pentru "relaxat", alta pentru a tine loc de magazie cu tot felul de nimicuri din care rod sobolani. Marea lor avere e sobita din "living" care le-a tinut de cald copiilor in timpul iernii.

VIS. Valeria ar vrea un loc de munca, sa stranga un ban cinstit pentru copilasii ei

SLUJBA. Cu toate ca o duce cum o duce, Valeria nu a intins niciodata mana. A incercat sa munceasca pentru copiii ei. Cea mai buna "slujba" pe care si-a gasit-o e vanzarea covrigilor in fata unei biserici din Capitala. Ii ia de la Obor cu 2.000 si-i da cu 4.000. Asa ii iese un profit de cateva zeci de mii de lei pe zi. Face negotul asta ilegal si e zilnic alergata de politisti. A incercat sa-si caute un loc de munca adevarat, dar nu o primeste nimeni, ca nu are acte. Prin ’90 a plecat pe litoral cu familia, pentru prima data in viata ei. Si ea, femeie nestiutoare, a zis ca are nevoie de toate actele la mare, cand s-o duce sa se cazeze. A luat cu ea pana si diploma de Bacalaureat eliberata de Liceul Teoretic "Gheorghe Sincai" din Brasov. In gara din Constanta, cand se intorcea, geanta i-a fost furata cu tot cu documente si nici prin cap nu i-a mai trecut dupa aceea ca ar mai avea nevoie de acte. "Am fost la Politie si-mi zice ca daca nu am casa, nu pot sa-mi faca buletin. Am cautat de lucru si pe la scari de bloc, ca femeie de serviciu. Dar mi-au zis ca daca nu am acte nu ma angajeaza." Ce mult si-ar dori femeia sa-si gaseasca o slujbusoara, oricat de prost platita ar fi ea! Sa nu mai fie alergata de jandarmi in fiecare zi pentru niste amarati de covrigi. Pentru a-i verifica sinceritatea, o amagim ca am vrea sa o angajam. "Am avea un loc de munca pentru dumneavoastra… Femeie de serviciu… Un milion pe luna (plusam noi, crezand ca pretul asta nu avea cum sa convina)." Ochii ei din care varsa lacrimi din cinci in cinci minute se usuca instantaneu. Fata i se lumineaza. "Da, da, da, da, da! VREAU! Da, da, da, da, da!" Mai, mai sa cada in genunchi in fata noastra. "Dar veniti zilnic…" "Vin zilnic! Zilnic, zilnic, zilnic, zilnic!", raspunde repetand cuvintele obsesiv, parca ar fi crezut ca nici unul dintre ele nu suna atat de convingator pe cat ar vrea ea. Incercam sa schimbam subiectul, dar ea insista. "Va roooog, si cu 500.000 de lei!" Izbucneste in plans pentru a o suta oara. Ne povesteste cum a luat ea ziarul o data si s-a uitat la anunturi. "Peste tot scrie fata dinamica, fata nu-stiu-cum. Fata, fata! Mai sunt eu fata la 46 de ani?!"

VISE INGROPATE. La biserica din sat bat clopotele. E o inmormantare. In fata locasului de cult, Roxana si Cristina, fetele cele mai mici, rontaie pufuleti. Vorbesc numai cand sunt intrebate. Cele mai urate amintiri ale lor sunt din casa de copii, unde au fost duse de "niste oameni". Acolo au mancat o bataie sora cu moartea de la colegii de orfelinat. "Ca luam jucarii sa ne jucam. Ne dadeau cu pumnii", povesteste Cristina. "Si cu picioarele", completeaza mititica Roxana. In cimitir, fetele zaresc un grup de oameni veniti langa un cavou. Copilele isi schimba brusc directia de mers si se duc la ei. Nu cer pomana, dar trec atingandu-i cu mainile, incercand sa-si faca simtita prezenta, ca doua pisici care cer de mancare frecandu-se de picioarele stapanului. Nu primesc nimic si nu insista.

IN CARUCIOR

In aceeasi magazie traieste si George, concubinul Valeriei. George a cunoscut-o pe mama cu noua copii la pescuit. Dupa ce i-a murit Valeriei sotul, George, manat de dragoste, a fugit de acasa, abandonandu-si sotia si fiica. Iubirea patimasa l-a manat sa o urmeze pe Valeria in strada atunci cand a ramas femeia fara casa. El zice ca acum doi ani a fost batut cu o ranga de o cunostinta. A iesit din spital in scaun cu rotile, in care a stat pana acum o luna. A stat langa Valeria tot timpul si atunci cand, in carucior fiind, a trebuit sa doarma pe malul Dambovitei.