Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Plec la plimbare prin zona Lipscanilor. Mă fascinează zona asta. Şi istoria ei. Mă simt la fel ca Hansel şi Gretel care aveau semne să se-ntoarcă în casa în care s-au născut, asta mi se pare şi mie pe când mă-nvârt pe lângă Curtea Domnească, că-mi cunosc rădăcinile, că mă-ntorc în locul unde am strălucit odată.
Poate că se va-mblânzi vreo inimă şi lumina vreunui cap şi vor deveni şi Lipscanii, Blănarii, Şelarii, un loc frumos şi curat ca la Budapesta sau la Viena.
Ce sunt Lipscanii? Ce ascund ei? De când fiinţează? Din secolul 17. Numele vine de la Leipzig - Lipsca - centrul comercial al Europei. Pe la 1855, Lipscani era în floare. Mărfuri, eleganţă, bogăţie. Uliţa Lipscanilor apare în timpul destrămării feudalismului european. Înfloresc manufacturi, prind cheag meşteşugurile; meştesugarii mândri îşi fac străzi: Strada Blănarilor, Şelarilor, Şepcari...
Pe drumul caravanelor negustoreşti care vin de la nemţi (Lipsca), negustorii români nu mai recurg la intermedierea saşilor, ci pleacă singuri la târgul nemţesc şi vin cu carele încărcate.
Drumul era greu - cinci-şase luni, cu oprire la Viena. Negustorii s-au organizat într-o breaslă, şi au contribuit la mondenizarea ţării. Ei sunt primii care se ocupă de modă - aduc haine "nemţeşti" în locul celor orientale. Au căpătat gust şi stil, au învăţat civilizaţia, au început să-nveţe limbi străine, şi-au trimis copiii la învăţătură în străinătate.
Marfa de Lipscani adusă din EVROPA era simandicoasă: oglinzi veneţiene, ochelari cu rama de baga, şi chiar de aur. Cei care se pricep, ştiu ce spun.
Printre mărfurile căutate erau mătăsuri, brocarturi, taftale, moaruri, şifonuri, (Crepe de Chine) crepdeşinuri, organzale, postav de Flandra - numai minuni. Mărgele, brăţări, inele cu patalama şi ceasornice de buzunar cu lanţ gros de aur sau de platină. Totul era de un bun gust subliniat de corvoada drumului ce dura mai multe luni. Perdele, tacâmuri, mobile, pălării.
Strada Şelarilor, căreia mai întâi de toate i s-a spus Strada Şălarilor - de la harnaşamentele de călărie, e pomenită în scriituri de la 1700. Pe atunci, şeile se împodobeau cu aur şi argint. Pe Strada Şelarilor a fost odata vestitul "Han Roşu". Ceva, ceva, mai există şi astăzi, colorat tot în rosu, dar şi-n sordid. Dar Hanul a ars într-un incendiu în 1838, când a ars tot oraşul de la jocul unor copii. Aici se bea cafea adusă din Anglia şi puteai citi dimineaţa ziarele: franceze, române, engleze, germane, greceşti, italieneşti. Hanul Roşu era un fel de punctul 0. De aici plecau diligenţele spre Braşov.
Mai dăm de Strada Gabroveni, unde bulgarii vindeau odată postav de Gabrova - un costum de haine din acest postav îl cumpărai pentru nuntă, dar te şi înmormânta în el. Aici era şi Hanul Gabroveni, unde trăgeau bulgarii, turcii, sârbii şi croaţii. Stăpân era Teodosie Gabroveanu.
Strada Covaci - numele sârbesc dat fierarilor - oricum slav, dar şi ungurii şi polonezii tot aşa numesc lucrătorul în fier. Aici a fost cândva o bodegă pe care o preferau Eminescu, Delavrancea, Vlahuţă. Restaurantul-bodegă era al lui Iordache, care e şi cel care a născocit MICII. Cică la acest restaurant se vindeau cârnaţi buni, gustoşi. Ei, şi într-o zi n-a mai avut maţe pentru cârnaţi, cererea era mare şi imediată, şi a luat amestecul tocat şi l-a fript pe plită. De nevoie, să nu se împrăştie, a adăugat Iordache şi bicarbonat şi s-au umflat, şi i-a făcut scurţi ca să nu iasă cruzi. Mici. A dat lovitura!
Lucru mare să te plimbi pe străzile Lipscanilor.
Poate că dacă s-ar învăţa la şcoală Istoria Bucureştilor, s-ar ridica un copil cu mare dragoste de ţără, de oraş, neatins de ciuma prin care am trecut noi şi ar reface oraşul, l-ar curăţa şi ne-ar trage în ţeapă, căci capitala unei ţări e paşaportul ei istoric.
Cum au apărut Lipscanii?
Prin secolul al XIII-lea se aşază satele pe malul Dâmboviţei cea cu apă dulce. Oamenii trebuia să trăiască şi s-a luat obiceiul să facă un târg mare de ziua Cucului, adica pe 25 Martie, de Buna-Vestire. Zi însemnată cu Mosii de primăvară până astăzi. Veneau negustori de la Braşov, Târgovişte, Severin şi Brăila. Locul era între Piaţa Unirii şi Colţea. Mircea cel Bătrân ridică pe-aproape Curtea Domnească, întărită de Vlad Ţepeş.
Apar mahalalele Bălaceanului, Sf. Gheorghe - punct de plecare pentru oraş.
De aceea, când mi-e greu plec la plimbare prin Centrul Vechi şi intru la Sf. Ciprian, în biserica Zlătarilor şi aprind o lumânare şi mă rog să aiba grijă de acest loc binecuvântat.....
Citește pe Antena3.ro
