Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Împrăștiat în chica piemonturilor ce coboară din Munții Baiului ori lungit pe valea de la care și-a luat numele, Doftana a fost păstrat în memoria colectivă a românilor în două ipostaze: satul-pușcărie și locul în care pășeai copil și ieșeai pionier cu cravată roșie strânsă la gât. Ambele identități sunt astăzi pulbere în vânt.
Dincoace de gardul ruginit și de porțile măcinate de timp, un puști și o puștoaică pe obrajii cărora acneea n-a apucat încă să se zvânte se strâng în brațe și se sărută stângaci. Au fugit de babele din sat tocmai aici, la închisoarea ațipită în bătaia soarelui de septembrie. Le zâmbesc scurt și chiar când dau să intru pe poarta de fier mă pomenesc cocoșat între două zăbrele îndoite, strâmbe, crăcănate în așa fel încât să poate trece, cu chiu, cu vai, un bărbat tânăr, fără burtă. Lacătul tras în crăpături fine e semnul părăsirii și al uitării. „Aveți o țigară?”, mă abordează instantaneu un pricăjit ce învârte spre cioporul de capre și iezi un ciomag pătat de grăsime. „N-am”, zic. Și prăpăditul cu bluză roșie, zdrențuită, e înghițit numaidecât de tufișurile de mure ce-au năpădit pajiștile grase. În fața mea crește, în schimb, impunător, trufaș și rece ca dimineața pionierilor de altădată, Penitenciarul Doftana, o cetate de piatră ce stă să se prăbușească sub greutatea nepăsării noastre. Pășesc precaut pe sub bolțile zidite după model belgian în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, când stăpânii regatului României au hotărât să înalțe aici, în albia sărată a Doftanei, o închisoare de maximă securitate. În 1897, fortăreața în formă de potcoavă, înconjurată cu opt brâuri de celule - de la A, la H - era gata să primească, pe alese, condamnați de drept comun și activiști, agitatori, uneltitori împotriva regimului oficial, politicieni sau amărâți semianalfabeți care visau să ajungă politicieni. Și i-a primit! Nu mai puțin de doi viitori șefi de stat au coborât, cu lanțuri la picioare, în beciurile umede ale Doftanei - Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu -, iar lor li se pot adăuga nume ilustre ale istoriei recente. Emil Bodnăraș, Ștefan Foriș, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Gheorghe Pintilie, Grigore Preoteasa - toți comuniști cu stele roșii în frunte -, Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima - liderii Mișcării Legionare. Și unii, și alții sunt legați pe veci de niște grămezi de moloz adunate astăzi sub numele Doftana. „Prafu’ s-a ales de ele!”, mă lămurește bărbatul cu tricou roșu, în timp ce-mi urmărește privirea lipită de rănile zidurilor. „Au furat tot fierul, tot lemnul, toate scoabele. În ce să se mai țină? Mâine-poimâine se năruiește peste noi. Și ce ne mai buluceam la porțile ei când era muzeu”.
Ceaușescu i s-a dăruit lui Șmil Marcovici?
Omul cu iezii își ridică degetele învelite în zeci de straturi de jeg, le trece peste căpșorul bălai al unei căprițe, apoi mă pironește chiorâș: „Zici că n-ai un fum?”. N-am, dar asta nu-l împiedică să-și lepede gândurile: „Se rup prunii de rod anu’ ăsta. Să vezi țuică! Numa’ să găsim zilieri, să le-adune. Cine mai muncește așa, cu ziua, cere o sută de lei și o masă”. Îl las în urmă pe bărbatul-capră. Vreau să știu dacă vocile trecutului mai au putere să răzbească printre grinzile putrede încolăcite de volbură. Atâtea și atâtea mituri au fost iscodite la Doftana! În prima celulă atinsă, peretele rămas în picioare mă întâmpină cu un rânjet spart, pe care o mână ușoară a încondeiat o prostioară: „Bun venit în Paradis! Tu, eu și Luna”. Oare ce mesaj i-o fi ieșit înainte lui Nicu Ceaușescu, ucenicul care a fugit de cizmărie și de micile furtișaguri pentru a deveni, în clandestinitate, curier al comuniștilor? Două dintre cele mai prolifice mituri ale Doftanei îl au în prim-plan pe bâlbâitul care a condus România vreme de două decenii și jumătate. Primul e și cel mai scandalos: a fost Ceaușescu „fetița” liderilor comuniști? Nicu avea cincisprezece ani în perioada detenției la Doftana, iar gurile rele au colportat zvonul potrivit căruia acesta ar fi avansat ulterior atât de rapid în ierarhia socialistă doar grație acestor servicii aduse jupânilor în pușcărie. O biografie pe care nu s-a uscat încă cerneala tiparului - „Ceaușescu și epoca sa” (Editura Corint, 2021) - propune însă o variantă și mai spectaculoasă. Îi cedăm cuvântul cercetătoarei Lavinia Betea, profesor de psihologie socială și politică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: „Printre ilegaliști a circulat zvonul unei relații nepotrivite între tânărul Ceaușescu și Șmil Marcovici, unul dintre fondatorii Partidului Comunist aflat în detenție la Doftana (și decedat sub zidurile ei în timpul cutremurului din 1940). Rumorile s-au întețit după moartea lui Chivu Stoica: cei care l-au cunoscut avansau ideea că a fost sinucis din cauza acelui secret”.
Citește pe Antena3.ro
O bătaie încasată în pușcărie l-a lăsat pe Nicu bâlbâit?
Senzațional, nu? „Într-adevăr - completa doamna Lavinia Betea -, Chivu participase, la Doftana, la anchetarea de către deținuții comuniști a acestui caz de homosexualitate. A scris apoi în autobiografie că Marcovici practica perversități cu tovarășii mai tineri. Pentru aceasta, Marcovici a fost exclus din partid… Tainele Doftanei vor fi fost multe - doar se știe că și Dej a fost suspectat de relații nefirești cu Ceaușescu -, nu degeaba directorul Savinescu a murit asasinat înaintea instaurării dictaturii proletare”. Al doilea mit (legat de Ceaușescu) umflat dinspre Valea Doftanei în patru zări ar explica, chipurile, defectul de vorbire al lui Nicolae. Din nou Lavinia Betea: „Ceaușescu a ajuns la Doftana la 7 august 1936, într-o perioadă în care se murea pur și simplu de inaniție. Înfometarea l-a condus și pe tânărul Ceaușescu la o rătăcire doctrinară: a dijmuit porția tovarășului său de celulă bolnav. Prins asupra faptului, a invocat dreptul la întâietate al celui tânăr în raport cu un vârstnic în ceea ce privește supraviețuirea”. În jurul acestei fapte, de necondamnat, s-a ivit legenda: comuniștii închiși la Doftana nu l-ar fi iertat, în ciuda vârstei fragede. Din contră. I-ar fi administrat o bătaie soră cu moartea, în urma căreia Nicu ar fi rămas bâlbâit.
Săculețul cu pământ sfânt al lui Corneliu Zelea-Codreanu
Dacă în 1936, dintre cei aproximativ trei sute de deținuți închiși din motive politice, în jur de șaizeci erau membri ai PcdR, în primăvara anului 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, la Doftana au fost încarcerați o puzderie de conducători legionari, în frunte cu liderul Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938). Aici i-a văzut Ceaușescu pe temuții „Nicadori” - Belimace, Caranica și Constantinescu - comandoul legionar care l-a asasinat, pe peronul gării din Sinaia, în decembrie 1933, pe prim-ministrul I.G. Duca. Dar să revenim la mituri, de data aceasta la unul legionar. S-a povestit și încă se mai șoptește pe sub tavanele sfărâmate ale Doftanei că, aflând de un iminent transfer al său și chiar de ordinul de a fi asasinat pe drumul către noul loc de recluziune (ceea ce s-a și întâmplat), Corneliu Zelea-Codreanu i-ar fi încredințat directorului închisorii, Savinescu, un talisman neprețuit: săculețul cu pământ sfânt pe care „Căpitanul” îl purta cu el în orice împrejurare. Era, se știa, țărână adunată din locurile bătăliilor istorice ale românilor, de la Posada, de la Vaslui, de la Călugăreni… „Balaurul”, cum era supranumit directorul închisorii, l-ar fi ascuns, de teama unor eventuale represalii regale, în glodul Doftanei. Cine știe, poate tocmai acum și aici, între pereții coșcoviți de timp, am călcat pe el, pe lângă el, pe lângă istorie.
Oferta olandezului țicnit
La câțiva ani după Revoluție un olandez țicnit s-a oferit să cumpere Penitenciarul Doftana pentru a dezvolta o afacere mai puțin obișnuită: voia să transforme închisoarea de o inestimabilă valoare istorică pentru România în hotel. Dar nu într-un hotel obișnuit, ci într-unul în care turiștii să fie închiși și legați cu lanțuri în celule! Mâncarea urma să le fie adusă în olițe mizerabile, de două ori pe zi. Ați prins ideea… Batavul n-a găsit însă înțelegere la autoritățile române. Și nu pentru că ar fi întreprins ele altceva, mai șic.
Comoara de sub pușcărie
Doftana n-a devenit cunoscută doar pentru penitenciarul cu același nume. În zonă s-au descoperit depozite importante de sare, exploatate încă din 1865, când a fost deschisă prima salină. În 1883, ocna Doftana era deja legată de Câmpina printr-o cale ferată, cale de acces care a deschis zona rurală subcarpatică spre orizonturi economice noi. În 1900, exploatarea sării a fost însă stopată, în vechile saline dezvoltându-se lacuri sărate utilizate de localnici în tratarea a diverse afecțiuni. De remarcat că Penitenciarul Doftana a fost ridicat tocmai pe locul unei foste ocne.
Complexul Doftana este alcătuit din penitenciarul aflat astăzi în ruină, cimitirul părăginit și terenurile din jurul zidurilor de piatră, în total 12 hectare îngropate în bălării și uitare. Valoarea terenului este evaluată la un milion și jumătate de euro
Penitenciarul Doftana se află în administrarea primăriei locale (comuna Telega, Prahova), care se văicărește, de treizeci de ani, că nu poate mișca un deget fără acordul Ministerului Culturii. Între timp, monumentul istoric s-a degradat extraordinar
„Printre ilegaliști a circulat zvonul unei relații nepotrivite între tânărul Ceaușescu și Șmil Marcovici, unul dintre fondatorii Partidului Comunist aflat în detenție la Doftana”, Lavinia Betea, autoarea biografiei „Ceaușescu și epoca sa” (Corint, 2021)
