Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o listǎ a „celor 22 cele mai puternice icoane fǎcǎtoare de minuni” aflate pe teritoriul României, se regǎseşte şi „icoana-dublǎ” de la Mǎnǎstirea Cǎldǎruşani, o icoanǎ „prigonitǎ” şi ascunsǎ de prigonitori, o icoanǎ cu o istorie proprie încǎrcatǎ, crezutǎ pierdutǎ, într-o vreme, şi apoi regǎsitǎ.
Icoana Maicii Domnului, adusǎ în 1940 de la Mǎnǎstirea Noul Neamţ (azi, in Transnistria), e unicǎ prin perfecţiunea execuţiei, ca şi prin înfǎţişarea, pe verso, a Sfântului Gheorghe tronând. De aici şi denumirea de „icoanǎ-dublǎ”, cǎci, deşi e cunoscutǎ drept „Icoana Maicii Domnului”, un al doilea sfânt (un sfânt militar, puternic, luptǎtor, rǎzbǎtǎtor) este prins în interiorul aceloraşi rame, pe verso. Prin minunile pe care le sǎvârşeşte astǎzi – dupǎ ce a fost redescoperitǎ şi aşezatǎ la loc de cinste – ca şi prin cele care se istoriseşte cǎ le-ar fi sǎvârşit în existenţa ei secularǎ, icoana de la Cǎldǎruşani şi-a cǎpǎtat bunu-i renume şi a intrat în circuitul pelerinajelor.
Icoana-dublǎ de la Cǎldǎruşani a fost adusǎ aici în 1940, de la Mǎnǎstirea Noul Neamţ. Cu 6 ani în urmǎ, pe când vizitam acel frumos aşezǎmânt ctitorit de un grup de cǎlugǎri plecat din vechiul Neamţ, cel al Moldovei seculare, s-a fǎcut vorbire despre icoana lor plecatǎ în bejenie, la ceasul cel trist al înstrǎinǎrii ţǎrii cǎtre sovietici. În 1940, în timpul refugiului pe care au fost siliţi sǎ-l facǎ mulţi cuvioşi şi multe cuvioase ale Basarabiei, dupǎ încheierea pactului Ribentropp-Molotov, cu mare grijǎ au luat cǎlugǎrii icoana cea fǎcǎtoare de minuni şi numai ei ştiu cum au reuşit sǎ o treacǎ printre inamici, salvând-o peste Prut. Dintre cǎlugǎrii aceia, o parte s-au aşezat la Cernica, o altǎ parte la Cǎldǎruşani (aşa cum, dintre cǎlugǎriţe, pe multe aveam sǎ le regǎsim, apoi, la mǎnǎstirile Pasǎrea şi Pissiota).
Semn puternic al credinţei creştine, icoana fǎcǎtoare de minuni de la Noul Neamţ a fost cǎutatǎ cu multǎ patimǎ de sovietici. O patimǎ rea... Au cǎutat-o mai întâi în locul de unde plecase, apoi în drum, crezându-se cǎ a fost îngropatǎ în vreunul dintre locurile de popas. Au cǎutat-o în mǎnǎstirile pe unde s-au aciuiat cǎlugǎrii şi cǎlugǎriţele plecate din Basarabia cea rǎnitǎ. Ba chiar şi în bisericile de mir, unde alţi preoţi basarabeni îşi aflaserǎ loc de odihnǎ şi de împlinire a voii Domnului. Goana sovieticilor dupǎ icoana-dublǎ (cǎutatǎ atât pentru ceea ce simboliza, pentru a fi distrus un mit, cât şi pentru podoabele ei valoroase) a continuat, pe teritoriul României, dupǎ ce ţara a cǎzut in zona de influenţǎ a URSS. N-aveau sǎ o gǎseascǎ însǎ, niciodatǎ. Si asta pentru cǎ icoana fusese ascunsǎ bine, într-un perete al schitului Sitaru (schit aparţinǎtor de Mǎnǎstirea Cǎldǎruşani).
Printre aceia care se refugiaserǎ, în 1940, la Mǎnǎstirea Cǎldǎrupani s-a aflat şi pǎrintele Sofian Boghiu (n. 1912, la Cuconeşti, în Basarabia, şi intrat în mǎnǎstire la Dobruşa, în 1937), cel ce avea sǎ fie numit de Pǎrintele Cleopa drept: „Apostolul Bucureştilor”. Ca şi alţi cǎlugǎri refugiaţi, Pǎrintele Sofian Boghiu a cunoscut, în România postbelicǎ, temniţa grea, la Jilava şi la Aiud, munca silnicǎ în Balta Brǎilei. Dar undeva, într-un colţ de gând, se afla, nesmintitǎ, icoana cea fǎcǎtoare de minuni venitǎ şi ea, asemeni lui, în bejenie, dincoace de apa Prutului...
Sǎ revenim însǎ la icoana-dublǎ de la Cǎldǎruşani. Chiar dacǎ nu suflaserǎ o vorbǎ despre locul unde ea era feritǎ de „râvna” KGB-ului şi a Securitǎţii, calugarii care ştiau ascunzǎtoarea se rugau adeseori cu faţa la perete, nu la icoanele din schitul Sitaru, stârnind mult timp mirarea oamenilor de rând. Dar a venit o vreme, dupǎ aproape o jumǎtate de secol, când icoana a putut fu scoasǎ la luminǎ, iar tot credinciosul, aflându-i chipul, s-a putut ruga dinaintea ei.
Dupǎ 1989, icoana fǎcǎtoare de minuni de la Cǎldǎruşani a fost revendicatǎ de stareţul Mǎnǎstirii Noul Neamţ, Doremidont, însǎ patriarhul Teoctist a spus aşa: "Când se va uni Basarabia cu Tara Mamǎ, atunci icoana se va duce înapoi de unde a venit!".
E clar cǎ orice icoanǎ îşi alege locul. Ca dovadǎ, e faptul cǎ ea se simte foarte bine la Cǎldǎruşani. Oamenii care au fost ajutaţi de Maica Domnului revin şi depun o ofrandǎ, de regulǎ, o bijuterie. Aceste bijuterii sunt înregistrate şi expuse pe veşmintele icoanei. Orice icoanǎ se pǎzeşte. De teamǎ ca Maica Domnului Fǎcǎtoare-de-minuni sǎ nu fie furatǎ, multǎ vreme cǎlugǎrii de la Cǎldǎruşani au tǎinuit existenţa ei, chiar şi dupǎ ce vremurile cele noi au permis scoaterea ei la luminǎ şi expunerea în bisericǎ, la rând cu celelalte icoane.
Dacǎ am amintit astǎzi despre „icoana-dublǎ” de la Cǎldǎruşani este pentru cǎ duminica asta s-au împlinit 375 de ani de la târnosirea mǎnǎstirii, în prezenţa ctitorului ei, domnitorul Matei Basarab.
Citește pe Antena3.ro
