„Nu sunt încurajate investițiile, doamnă! Sunt pe naiba!” este primul lucru pe care ni l-a spus primarul comunei Bălilești, Victor Cătălin Turturică. Aflată la 30 de kilometri de Pitești, localitatea este străbătută de râul Bratia. Așezarea satelor de-o parte și de alta a râului face ca în zonă să fie necesare mai multe poduri. Dar tot asta ne aduce și la realitatea de azi, aceea că mulți localnici încă trec prin apă, prin noroi, prin albia unor gârle ca să ajungă la strada principală. Este cazul a patru familii din zona Coșeri pentru care s-a aprobat investiția într-un pod de lemn, dar, când bucuria era mai mare, le-a fost tăiată. După hotărârea de Consiliu Local, primarul spune că nu a mai apucat să facă și alte demersuri că a venit peste el Ordonanța fiscală. „Podul trebuia să fie unul cu acces de picior dar și cu mașina, un pod de lemn pentru că de ciment nu putem. În localitatea noastră sunt încă multe proprietăți ANIF (n.r. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) și ei nu ne dau voie, doamnă, să construim. Nu îi interesează de nimic. Voiam să fac podul acum, în ultimele luni din 2023, dar a venit Ordonanța și nu se mai poate. Nu mai pot decât să aștept pentru anul viitor că au zis că e valabil pentru 2023 și eu nu cred că se va prelungi și în 2024. Practic, eu nu am mai putut să fac angajament de plată că era investiție nouă. Dacă aș fi apucat să fie gata licitația, să fie stabilit câștigătorul, era altceva”, spune Cătălin Turturică, primarul comunei Bălilești.
Alt pod, altă problemă
Iar dacă pentru familiile din Coșeri pare să se întrevadă o speranță, din explicațiile primarului, pentru alți câțiva oameni din zona Valea Mare, lucrurile nu stau la fel. De altfel, de la ei a pornit materialul pentru că au fost cei care ne-au sesizat că nu au drum. Și, la fața locului, am avut confirmarea că la ei nu poate ajunge nici ambulanța, nici mașina de pompieri. De asfalt, nici vorbă! Drumul este unul de pământ și, la un moment dat, devine una cu gârla din zonă. Familiile care și-au făcut locuințe acolo spun, cu mâhnire, că mereu au fost uitate de autorități și dau chiar ei vina pe faptul că sunt de etnie romă. Oamenii ne-au spus că ei cred că, dacă aveau alt statut social, poate aveau și ei un pod. Dar, pentru că nu au, se blochează de fiecare dată când plouă serios. Iar când plouă mai puțin, își trec copiii în brațe ca să ajungă și ei la școală sau grădiniță. „Avem și noi copii, doamnă! Acum, când ați venit dumneavoastră, nu e apă, e uscat și e bine, dar o să plouă, o să vină iarna. Noi mereu suntem plini de noroi. Să știți că am lucrat și noi și ne-am făcut câte o casă și ne-am așezat aici că dacă aici aveam, aici au fost familiile noastre? Unde era să ne ducem? E o femeie în capătul uliței care e bolnavă, dar la ea nu vine ambulanța că nu are cum, trebuie să ajungă la stradă. Nu contează, doamnă, că suntem de etnie, zicem noi. Nici că suntem puțini, tot oameni suntem și noi și ne minte toată lumea. Poate, dacă eram mai mulți, măcar am fi contat la vot și ne făceau”, ne povestește mâhnit unul dintre localnici.
O altă curiozitate a uliței lor este faptul că pe partea stângă există rețea de apă și se lucrează la canalizare, iar pe partea dreaptă, nu. Așa se face că cei de pe dreapta se uită cu jind la însemnările pentru canalizare făcute pentru vecinii lor. Iar noi am privit chiar mai curioși la ele când am văzut că unele sunt făcute pe vegetația de pe marginea drumului de căruță. Căci în lipsă de asfalt, s-au însemnat pomii.
„Au venit și ne-au băgat apă, acum fac canalizare, dar drumul din fața porții e de pământ. Iar eu stau bine aici față de cei care sunt mai sus, că ajung repede la drumul principal. Dar e greu pentru vecinii mei”, spune un alt localnic.
„Acolo nu este prevăzut pod....că nu este prevăzut. Dacă se va clarifica treaba cu ANIF-ul (n.r.Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare), probabil că vom face. Nu mai sunt baraje în zona de deal și văile s-au adâncit. Toată lumea merge pe vale și se va adânci până când vor fugi și casele” a mai spus primarul Cătălin Turturică.
În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile şi autorităţile publice nu încheie angajamente legale pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 381 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 46 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia procedurilor de achiziţie publică care se află în etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică” – Ordonanța care reduce cheltuielile bugetare
Anul viitor e alt buget. Nu au cum să prelungească Ordonanța. Facem podul la anu’ – Victor Cătălin Turturică, primarul comunei Bălilești