Pescăruș, raiul sălbatic deschis între Costinești și Olimp

Aici și acum, vara, pe singura uliță prăfuită a Pescărușului stau zid, una-ntr-alta, jeep-uri, Dacii, Merțane, rable și bemveuri, toalete insalubre, lanuri de mândri ciulini mov, câini-lilieci cu priviri sașii și o cale ferată de pe timpul lui Pazvante Chioru’. Jos, în sclipirile mării, se pierd îndrăgostiți aciuați cu cortul, yoghini goi, pescari bărboși, copii bronzați și meduze albastre eșuate din viață. Pescăruș e un basm care (din fericire sau mai degrabă din păcate?) începe să fie înțeles de tot mai mulți turiști.

Pe fâșia nisipoasă înaltă dintre calea ferată ce leagă Constanța și Mangalia, în dreptul unei halte (Pescăruș, evident) unde opresc doar două trenuri pe zi, iar accesul rutier se face prin cezariană, spintecând marginile găunoase ale arăturilor supte de soare - pe această fâșie, zic -, unde nu de mult hoinăreau la braț doar pescarii morocănoși din Pecineaga, 23 August ori Dulcești, au îmbobocit mici afaceri locale. Multe din vechile adăposturi ale bărboșilor care trăgeau cândva năvoadele doldora cu pește din Marea Neagră au fost abandonate forțat (vom reveni cu explicații), lăsate în legănarea paraginii, a ierburilor suculente și a cosașilor zburători, altele, puține, au fost apărate cu încrâncenare, cu vâsla-ntr-o mână și sula în cealaltă. Sunt, deci, încă vii. Și mai puține dintre aceste cherhanale hămesite au fost metamorfozate însă în căsuțe albastre cu terase ce ochesc splendorile mării și ale cerului. Acestea din urmă par cele mai împlinite, ca și stăpânii lor, care încasează lei mulți din chirii estivale.

Proprietari și nu prea

„Cabana din vis” e alintată una, „La Costică” - alta, iar între ele sfidează câștigurile facile nea Ionică, pescar hârșâit când în hora norocului, când în ciuleandra nenorocului. „Am ridicat noi căsuțele astea aci, deasupra mării, dar cine știe cât om mai zăbovi în ele”, mă întâmpină omul cu palmele umflate de griji și bătături aspre. „Pământul ăsta, sfoara asta din creștetul falezei – două degete ce strâng între oasele lor un căpățel de țigară învelită în fum și luminițe roșiatice se cabrează brusc, indicându-mi o panglică subțire întinsă (în lungime) pe nici cinci sute de metri între drumul de fier și obrazul mării – nu-i al nostru decât așa, că ne-am așezat noi pe el, să ne tragem bărcile și sărăcia din apă. În acte, terenul aparține statului, prin Căile Ferate și Apele Române. Încolo – și degetele noduroase pleacă iar glonț spre bălăriile care învăluie clădirea dărăpănată a haltei – ar fi trebuit să fie un peron, să poată urca în panarama aia de tren și babele, moșii ori alți năpăstuiți. Da’ de unde! N-ai forță în mâini și-n picioare, nu urci. Ăla fluieră și învârte roțile mai departe. Dincoace – iar degetele ce țin tutunul stins se arcuiesc spre glezna falezei – e plaja, n-ai voie să ridici nimic. De la un an la altul ne tot amenință să ne strângem calabalâcul și s-o întindem”.

Provizorat 

„Proprietarii” din Pescăruș trăiesc așadar într-un perpetuu provizorat, mediu propice articulării scenariilor, comploturilor și conspirațiilor care mai de care mai fantasmagorice. Dintre toate, unul (un scenariu), mai realist, se desprinde ușor: „Ehe, să plecăm noi, ca să vină ei, să învârtă hârtiile și să te pomenești aci cu ditamai hotelurile și restaurantele! Asta urmăresc, ce altceva?!”. Mânia lui nea Ionică mă însoțește în vreme ce pășesc atent pe patruzeci și trei de trepte de lemn ce coboară, dincolo de necazurile și frustrările pescarului cu spatele înțepenit și ochii roșii de nesomn, pe nisipul fierbinte al plajei. În stânga, spre Costinești, și-n dreapta, unde în depărtare tremură siluetele Mangaliei, vara (la mare) ni se deschide în față cu toate inimile. Apa sărată, verde metalizat, se unduiește la picioarele noastre, făcându-ne cu ochiul. Strigătele copiilor ciocolatii, zâmbetele și bucuriile lor pure sting mânia pescarilor ce ne privesc încă de sus, cu brațele-lopeți înfipte-n șoldurile uscate. Vorbele și înjurăturile lor scrâșnite nu ne mai ajung la urechi. Am căzut sub vraja mării.  

„Ia calcanu’, ia scorpia, ia chefalu’, ia pisica”!

Soarele, valurile, oboseala și foamea ne-au făcut să ne aducem aminte, spre seară, de pescari. În acest ungher de rai sălbatic roadele muncii lor sunt singurele alinări ale nevoilor primare, nevoi pe care bărbații ursuzi nu ezită să ni le ostoiască. Contra cost, bineînțeles. „Ce vreți să puneți pe plită? Hai, că acum două nopți am tras la mal doi saci cu iarbă și-un singur chefal, dar-ar boala în ea de apă să dea! Azi-noapte însă am făcut treabă bună. Ce vă dau: calcan, guvizi, lupi, hanuși? Am și scorpie, asta-i mai scumpă, da’ mâncați ca pe Coasta de Azur. Și scoici am, și rapane”, ne îmbie nea Ionică, trăgând, țanțoș, dintr-un Marlboro roșu. Prețurile, „turistice”, ne sunt prezentate franc: „Calcanul e șapte sute de mii kilu’, șaptej’ de lei, cum se zice acum. Chefalul, guvidul, hanusul – vi-i dau la două sute de mii, iar scorpia de mare, hai că v-o las tot la șapte sute. Doar să băgați de seamă când o curățați, să nu vă piște otravă cu țepii”.

470 de lei, pentru 11,8 kg de pește

Ne-am înțeles cu pescarul-șef din Pescăruș pentru doi calcani – 4,8 de kilograme, pentru care am plătit 330 de lei - și o sacoșă de chefali, 7 bucăți de câte un kg, cu 140 de lei. În total, pentru 11,8 kilograme de pește proaspăt am plătit 470 de lei. Pentru încă 30 de lei – să rotunjim la 500 – și doi litri de tescovină tare doamna Ionică ni i-a și preparat. Delicios! A doua zi, în creierii nopții, pescarii erau iar pe mare, în bărcuța lor cu vâsle completată cu un motor modern, melanj între epoci și destine neschimbate de veacuri. „A fost furtună în larg, era musai să ieșim, doar nu era să ratăm pisicile. Acum ies ele să mănânce, când se mișcă apele!”, m-a lămurit la întoarcere, peste gard, nea Ionică. „Nouă am luat, nouă namile gata-gata să-mi rupă plasele”, îl mai aud tunând în bătătura în care trei motani și trei mâțe dădeau târcoale plaselor în care încremeniseră peștii-pisici.

20 de lei porția de ciorbă

Pescarii din Pescăruș - cum sună! - îți pun la dispoziție nu doar „felul 2”, ci și ciorbă, de pește, firesc. Pentru trei porții de zeamă și trei bucățele slăbănoage am plătit 60 de lei, cu tot cu leuștean (cam puțin). „La Costică” - așa cum numesc turiștii căminul curat al unor oameni ce trăiesc de pe urma bogățiilor adunate din mare -, un biban, lup de mare cum îl numesc pescarii, costă, gata preparat, 40 de lei - „asortat” cu mămăligă și usturoi. 40 de lei valorează și o scrumbie (cam mică), o porție de guvizi, una de hanuși ori una de stavrizi (ultimele trei preparate nu le-am încercat).   

500 de lei pe noapte. pentru o căsuță cu scară la mare

Cum mulți dintre sătenii din 23 August, comuna de care aparține cătunul Pescăruș, și-au ridicat de-a lungul vremii, în virtutea preocupărilor strămoșești (pescuitul), bordeie, barăci, căsuțe fix pe malul mării și cum câteva dintre acestea au fost deja integrate în circuitul turistic, astăzi poți închiria o astfel de căbănuță dichisită – care să dispună de curent electric, gaze (la butelie), apă caldă, acces la internet, cablu etc. - cu 500 până la 600 de lei pe noapte. Un sejur în plin sezon ar costa, așadar, în jur de 3.500-4.200 de lei, în funcție de rezultatul negocierilor. În plus, o asemenea propunere de cazare mai include lemne pentru grătar/plită, două șezlonguri, două umbrele (pe plajă) etc. De remarcat că, odată cu munca executată de acasă, așa-zisa prestație remote, astfel de locuri au început să fie căutate nu doar în sezonul estival, ci și toamna, iarna sau primăvara.

Meditații în fundul gol

Pe plaja de la Pescăruș și-au găsit pacea și câteva zeci de nudiști amestecate cu câțiva yoghini aflați în căutarea desăvârșirii spirituale (chiar așa, nu râdeți!). Vin aici fie cu cortul (cei care rămân mai multe zile), fie cu mașina (cei aflați în tranzit sau cei care preferă condiții mai bune de cazare) și constituie personaje obișnuite ale locului. Meditează și fac plajă la piciorul falezei care închide calea spre Costinești.

Nemții vin cu rulota

Pe faleza de la Pescăruș se poate campa și cu rulota, zeci de astfel de vehicule fiind parcate în perioada verii aici. „Vin nemți, cehi, polonezi, slovaci, unguri. Le place că-i sălbatic, așa, și nu-i lume multă. Cei mai mulți dintre ei stau în rulote, se așază în grupuri mari și nu prea cumpără pește de la noi”, ne-au relatat pescarii locului. 

43 de trepte ai de coborât de la căsuțele (ce oferă cazare) aflate pe faleza Pescărușului până pe plaj

500 de lei costă o noapte de cazare într-o cabană aflată chiar pe malul mării în halta Pescăruș

70 de lei cer pescarii din Pescăruș pentru un kilogram de calcan și 20 de lei pentru unul de chefal  

„Ehe, să plecăm noi, ca să vină ei, să învârtă hârtiile și să te pomenești aci cu ditamai hotelurile și restaurantele! Asta urmăresc, ce altceva?!”, nea Ionică, pescar