Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Între Brașov și Sibiu, pe vechea rută comercială Rucăr-Bran, de lași în dreapta gogoloiul împădurit al Codlei (se povestește că în măruntaiele acestei măguri ar fi adăpostite comori de demult și mormântul unui aprig războinic) și apuci calea Tohanilor și a Zărneștilor, în fața ochilor vei dibui cum se ridică așa, dintr-o dată, o custură strălucitoare de calcar, mândră, amăgitoare și aparent inaccesibilă: Piatra Craiului. (Des)prinsă între Bucegi, Iezer-Păpușa și Făgăraș, Prințesa albă a munților României scapă tuturor brațelor de piatră ce se întind, pătimașe, s-o cuprindă. Cutezătoare, capricioasă și sfidătoare sclipește orbitor din toate razele sorilor care-o dezmiardă blând, dospind sub genunchii ei garofițe delicate, merișori acrișori, afini și ciopoare de iezi moțați.
Start de la Fântâna lui Botorog
Cărările Prințesei albe se învârtejesc în tării pe trene de grohotișuri repezi, pe padini oblice întărite cu za de lanț ori prin gămălii țuguiate prin care, de vrei să te insinuezi, musai să te lepezi de bravade și zădărnicii. Noi am ales să străpungem cerul prin Prăpăstii sau Cheile Pisicii, pe pârâul săritor al Vlădușcăi, apoi, prin Grind, spre Vârful La Om/ Piscul Baciului, altitudinea maximă din Piatra Craiului (2238 de metri altitudine). De jos, din punctul numit Fântâna lui Botorog (830 m) (unde am renunțat la patru roți și ne-am aprovizionat cu apă, deși un fir de izvor tors în zona La Table ne-ar fi scutit de efortul suplimentar), am pornit cu gura căscată-nspre steiurile aninate vertical și ciuruite, ici-colo, de grote afumate în cenuși dispensabile.
Taxa pe pasiune
„La barieră”, în locul care anunță dansul sulițelor jurasice din Cheile Pisicii, ne-a întâmpinat un ranger-playboy, învelit din cap până-n picioare în hăinuțe (da, hăinuțe cu mușchi) verzi: „10 lei e taxa de acces în parc!”, a ciripit ca un spiriduș și ne-a întins o hârtie drept dovadă. Ușor bulversat, am fluturat un „Grigorescu” cu cioc îngrijit înspre omul care numără când și când efectivele de rupicapra rupicapra prin binoclu. Mi-a ghicit stânjeneala (tocmai constatam în gând că era prima oară când dădeam bani pentru a mă închina minunilor din Crai) și a fandat elegant ca un elf: „Se poate achita și online, www ...” L-am stors ca pe o lămâie seacă - de-aia (lime?) de-ți rănește buricele degetelor pentru două lacrimi picurânde zgârcit în conserva de ton - doar-doar oi reuși să camuflez tulburarea provocată de afacerea „dai un Grigorescu, primești o chitanță- xerox” prin, chipurile, preocuparea pentru capcanele traseului.
Amintiri cu mahmuri
„Să nu plătesc io taxa de cocoțat, haraciul pentru ruperea unghiilor și înflorirea bătăturilor pe sub Țimbale atâta amar de vreme, ce infracțiune morală de neiertat!”, am moșmondit în barbă încă vreo trei secunde. Apoi, întorcând ipocrit zâmbetul elfului pădurar, m-am liniștit, cu gândul la iernile tăioase când niciun drac de ranger-playboy nu-mi aținea calea-’nspre Padina Popii, Ascuțit ori Fundurile sudice. De fapt, am calculat circumspect, înviind amintiri palpabile ca niște răni adânci, ajunsesem să disprețuiesc așa-zișii salvatori montani care în pripa lui ianuarie, februarie, martie, încingeau niște chefuri monstruoase pe la Șpirlea, negijându-și, mahmuri, turele de creastă și ocupând abuziv refugiile. Încă-i aud, chelălăind, din jos de Zaplaz, în noaptea înghețată ... Ducă-se! Am apucat pe Vlădușca-n sus, așadar...
Un ghioc rotund din fibră de sticlă
Pe lângă noi, stropșiți în siajul unor elanuri pasagere, copii, mame și tați bicicliști se înfundau în pedale, atacând leșinați gleznele Prințesei albe. Din turma curajoasă doar doi porumbei purii au răzbit înspre faldurile de larice. Apoi, s-au împiedicat și ăștia. Muierea a lătrat scurt reproșuri isterice, iar el, sufocat, a înjurat birjărește și i-a întors ghidonul. Bravo, tuturor, nu-i puțin lucru să înfrunți Prințesa, fie și pe marginile ei, cu bicicleta! Așa, unde rămăsesem? Din Poiana Vlădușca - prispă de belvedere -, via La Table, răscruce pentru traseele ce învăluie satele Culoarului, am poposit, vreme de un minut, la Refugiul Grind, un ghioc rotund din fibră de sticlă cu priciuri suprapuse. De aici, de la 1620 de metri altitudine, am luat în piept, cu nerăbdare, coastele crestei ce se arcuiesc sălbatic dinspre Piscul Baciului.
Intră în scenă un moș iubăreț
„Mergeți spre vârf?”, m-a interpelat amabil un bărbat în cămașă, spijinit precaut într-un băț de alun. L-am măsurat iute. Fragilitatea sa ascundea o vână de țap, o iubire irepresibilă pentru Prințesă și mai bine de șase decenii de frământări pe orbita vieții. „De unde veniți?”, am lansat în loc de răspuns. „Din Moieciu am urcat cu mașina până aici, jos, în sat, apoi am tras tare și în două ore am fost la Grind”. Mâna înfășurată în vene tari s-a desfăcut ca un evantai înspre Peștera, apoi a răsfirat chica grizonantă a stăpânului. „De cinci săptămâni urmăresc starea vremii, abia astăzi am prins fereastra aceasta senină, cu 10% șanse de ploaie. Ce-am mai privit lung de după perdea… Știți, în fiecare zi mă uit la ea - ochii ajutați de două lentile de sifon i s-au întors discret spre trupul subțirel al Prințesei -, ce-și mai schimbă stările și culorile, de la o oră la alta!”. „În fiecare zi?”, m-am pomenit susurând tâmp. „Mi-am făcut casa în așa fel încât s-o pot vedea de la birou, din bucătărie, din dormitor. Deh, mi-e dragă de când mă știu”.
Ultima reverență
Mi-a plăcut moșul, așa că l-am însoțit înspre crestele albastre, pe care le-am atins (și) cu piciorul în două ceasuri bătute pe muchie. Copleșit de plăcere și mulțumire, îndrăgostitul cu mustăți albe s-a închinat emoționat: „Ah, Prințesă, poate-i ultima oară când te mai văd în ochi… Ce mi se mai zbate inima, acum îmi sare din piept”. Retras în rama unor amintiri doar de el știute, moșul ațos s-a recules câteva minute cu fața înspre Țimbalul Mare, a scrutat vag depresiunea de fum de la poale, a molfăit un baton de cereale, nu s-a tras în poză pe Piscul Baciului, doar a mângâiat duios piatra tăioasă, apoi s-a adunat din toate balamalele, întinerit și revigorat: „Dorința mi s-a împlinit. Gata, la vale!”. Și s-a smucit deodată, ridicând în urma lui un fuior albicios: „Am 69 de ani, iar de șase decenii tot alunec pe crestele astea, Doamne, că frumoase mai sunt!” Prințesa s-a îmbujorat ușor și i-a trimis din vârful buzelor de calcar o adiere-bezea.
Mic (și util, sper) dicționar
Redresați aproape la verticală în sud-vestul Carpaților Orientali, Munții Piatra Craiului fac însă parte din lanțul Carpaților Meridionali fiind singurii din zonă alcătuiți preponderent din calcare (jurasice), spre deosebire de masivele Bucegi, Leaota, Iezer-Păpușa și Făgăraș, turnate, toate, în șisturi cristaline dure. „Prințesa albă” depășește în mai multe vârfuri altitudinea de 2.000 de metri (Padina Popii - 2025 m; Ascuțit - 2150 m; Țimbalul Mare - 2177 m; Vârful dintre Țimbale - 2170 m; Sbirii - 2220 m etc.). În creasta Craiului sunt ridicate trei refugii alpine (Ascuțit, Vârful Grind/ Grind II, Șaua Funduri), la poalele muntelui regăsindu-se alte câteva (Șpirlea, Diana, Speranțelor, Grind etc.). Fiecare poate găzdui între opt și zece turiști. Pe versantul nordic se găsește și cabana Curmătura (1470 metri altitudine), cel mai uzitată poartă de acces în creasta Craiului. Cel mai vechi adăpost din Piatra Craiului este Plaiul Foii (859 m altitudine, pe malul stâng al Bârsei), dat în folosință încă din 1937, astăzi cabană de lux, unde trebuie să scoți din buzunar cel puțin 250 de lei pentru o noapte de cazare.
2.238 de metri altitudine e înălțimea maximă din Munții Piatra Craiului, atinsă în vârful La Om sau Piscul Baciului
28,48 de kilometri am parcurs între punctul Fântâna lui Botorg (unde am lăsat mașina) și Piscul Baciului, pe traseul Prăpăstiile Zărneștiului – Valea Vlădușca – La Table – Grind - creasta Pietrei Craiului (dus și întors)
10 lei costă taxa de acces în perimetrul Parcului Național Piatra Craiului, ea putând fi achitată atât online, cât și fizic, la sediul instituției care administrează rezervația
Piatra Craiului este o lamă de calcar ce se întinde pe aproximativ 25 de kilometri, pe direcție sud-vest - nord-est, cu o lățime ce nu depășește 8 kilometri
Ah, Prințesă, poate-i ultima oară când te mai văd în ochi… Ce mi se mai zbate inima, acum îmi sare din piept”, montaniard din Moieciu, 69 de ani
9 kilometri măsoară în lungime cea mai spectaculoasă porțiune de creastă din munții României, între Vârful Turnu și Șaua Funduri din Piatra Craiului
