Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ea e înaltă, poartă o blăniță albă și colanți îndesați pe fese, cât să i se vadă toate. Are cizme de piele cu talpă lată. Mai în față este el – geacă cu sclipici lungă până la genunchi. De acolo, mai jos, i se văd gleznele, până la adidașii groși cu brizbrizuri care crapă ochiul. În dreapta are țigară, în stânga - un pahar de plastic din care miroase a vin fiert. „Haidi, fă, că te-am făcut și alpinistă”, emite garoiul și pornește. Fătuca pare nehotărâtă, privește spre panta abruptă, cu gheață. „Jeane, dacă îmi rup spatele?”. Răspunsul e în ton cu „echipamentul” purtat, și cu hăhăit gros: „Te rezolv, io, diseară la hotel”. Obrazul încărcat cu fard al domnișoarei pare a tremura un pic, buzele groase, poate botox, mormăie înjurătură de cartier.
Pleacă în chiuituri și urlete mari, mai jos e gașca: pete de sclipici și fâșuri de bani mulți. Pădurea sună a bodegă.
De pe pasarela de acces spre telecabină, tehnicianul privește cu interes, un pic amuzat. Arată spre un afiș mare pus în ochii celor ce coboară din telecabina care urcă din Poiană. Scrie apăsat că este recomandat turiștilor să nu se depărteze, orice deplasare fiind făcută pe propria răspundere. Degeaba e afișul înalt și lung, toate paietele și adidașii au pornit în coborâre, spre Kanzel. Ori spre vârf. „Ce poți să le faci? Doar avertizezi. În fond, e viața lor”, spune omul de la telecabină.
„Jeane, nu mă mai opresc...”
Cuplul care a pornit în coborâre, logic, greșește din primii pași. Cei doi nu au folosit marcajul, au apucat-o pe pantă de schi. „Să moară mama, Jane, că nu mă opresc”, chiuie fata căreia îi flutură blănița. Jean fluieră a pagubă, e concentrat la vale: „Taci, fă!”. Din spate vine grosul telecabinei: copii, mame, tați cu sugari în brațe. Și alte cizme, plus adidași. De firmă, transformați în patine pe bucățile de gheață care acoperă traseul. Aiurea, mulți coboară în linie dreaptă pe povârniș. Se mai aude câte o bufnitură, semn că vreunul a luat-o cu totul la vale. „Aoleo!” se vaită „blănița” – „mi-am rupt curu’”. A dat cu posteriorul într-un colț de piatră, așa a rămas. Jean e departe, fata bodogăne și își continuă traseul în patru labe. Pe lângă ea trece unul în fugă!: „Haidii, băăăă”. Mai jos se oprește lipit de trunchiul unui copac. O sticlă zboară din buzunar. Lumea râde, pericolul nu e luat în seamă. „Voie bună și prostie”, mormăie unul din puținii echipați de munte ce privește tabloul de pe poteca marcată. „Uite, crucea asta roșie vopsită pe copaci înseamnă că în zonă sunt salvamontiști”, explică o tanti – parcă ar fi plecat la cumpărături – copilului din dreapta, privind la marcajul de traseu.
Cum erau educați „pantofarii” odinioară
„Înainte, dacă te prindea Salvamontul așa pe munte mâncai o bătaie soră cu moartea. Te ardeau cu pioletul până îți ieșeau toate fumurile sau toată beția din cap. Și învățai să-ți protejezi viața și să respecți muntele. Acum nu mai e nimic așa”, spune unul din bătrânii Postăvarului. Omul se ocupă pe timp de vară cu drumețiile, iarna este monitor de schi. Când e nevoie, vine și ca voluntar în acțiunile pentru salvarea celor pierduți sau accidentați pe munte. Doi jandarmi montani îi dau dreptate. Cei doi tineri în uniformă sunt în zonă și chiar fac treabă bună: îi ochesc pe cei care pot să-și provoace pagube, împart sfaturi și avertismente, ajută echipele în roșu ale Salvamont. „Ce am găsit zilele astea pe aici. Ba a fost una de era în cizme cu tocuri. Da, d-alea cui!”, povestește unul dintre militari.
Pe cât crește gloata care se dă la vale, pe atât au mai mult de lucru cei doi jandarmi. „Închideți voi mai sus, că au luat-o și pe acolo”, vine un salvamontist către echipa Jandarmeriei Montane – „deja a căzut unul și s-a lovit”. Puștii în uniformă dispar prin pădure spre cotul ce coboară spre Kanzel.
Poate că mulți au rămas zilele astea întregi datorită celor în albastru-jandarm și roșu-salvamont.
„Hai, cumetre, cu gondola....”
Valul de „probleme” ce coboară de la Postăvarul are o țintă: un pub construit la baza stației-sosire a gondolei Poiana Brașov. În cârciumă nu e mare aglomerație, pe terasă e plin. „Ziga, zaga, ziga, zaga. Am un anunț important pentru națiune. S-a dat drumu… S-a dat drumu’ la douămidouăjtrei...”. Țipete subțiri, bojoci umflați, telefoane în aer. Pârâie muntele de acorduri de populară combinată cu pop. E Loredana, faimoasa cântăreață, taman ce are recital cocoțată pe un podium al terasei. Mulțimea de sclipiciuri freamătă. „...cine nu cântă acum să aibă parte de sex prost treizeci de ani....”, se mai aude prin boxe. Pahare de vin clincăne, șampaniile pocnesc. Unii se simt în forță. Și vor să bată traseul spre Poiană: „Să vezi, fă, că ajung primul. Nu-i problemă, ce dacă se întunecă. Sunt pe jmecherie. Am mai mers pe jos”. Doar siluetele celor doi jandarmi ce au revenit în zonă schimbă programul „curajoșilor”: „Haidi, cumetre, cu gondola”.
