Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există în sud-vestul Chinei, la mii de metri altitudine, un loc de o splendoare nemaiîntâlnită, cu piscuri semeţe, văi adânci şi câmpuri înverzite, şosele cu serpentine ameţitoare, lungi tuneluri, viaducte îndrăzneţe şi râuri mari, bogate, care îşi croiesc drum falnic, aducând viaţă Regatului de Mijloc şi, mai departe, continentului asiatic.
Este Platoul Qinghai-Tibet, supranumit "Turnul de Apă al Chinei" sau "Turnul de Apă al Asiei". Aici este "Originea celor trei râuri" - Yangtze, Râul Galben şi Lancang.
Ce ar fi fost China fără Yangtze şi Fluviul Galben? Ori Egiptul fără Nil, Babilonul fără Tigru şi Eufrat, India fără Ind şi Gange? Privind înapoi în istoria omenirii, patru mari civilizaţii au apărut şi s-au dezvoltat pe văile fertile ale unor fluvii de legendă. În acest sens, miracol al naturii, Podişul Qinghai-Tibet este indicatorul de referinţă în istoria civilizaţiei chineze. În partea sudică a platoului muntos, în provincia Qinghai, la peste 4.500 de metri deasupra nivelului mării, izvorăsc Yangtze şi Râul Galben, care traversează China de-a latul ei.
Şi tot de pe acest tărâm de vis pornesc apele Râului Lancang sau Menam Khong, care îşi croiesc drum spre ţările din sud-estul Asiei. Având o structură geologică, faună şi floră specifice, zona reprezintă un real tezaur pentru cercetarea ştiinţifică, drumeţii şi explorare. Dar cel mai important este faptul că sistemul ecologic al "Originii celor trei râuri" joacă un rol crucial în întregul echilibru al planetei. Cu cei 6.300 de kilometri lungime, Yangtze este cel mai lung fluviu din China şi al treilea din lume, traversează munţi înalţi şi văi adânci, fiind o importantă sursă de apă şi o arteră de transport care leagă vestul de estul ţării.
Şi cine nu a auzit de Fluviul Galben, al doilea ca lungime din China, având 5.464 de kilometri, leagănul civilizaţiei chineze antice?
"MAREA" DE PE MUNTE
După un zbor de aproximativ patru ore de la Beijing, avionul aterizează la Xining, capitala provinciei Qinghai, oraş cu o populaţie de aproximativ două milioane de locuitori şi zeci de zgârie-nori. Apoi, după alte ore de mers cu autobuzul pe o şosea impecabilă care străbate munţii, se ajunge la cel mai mare lac cu apă sărată, Qinghai. Situat la peste 3.200 de metri altitudine, lacul, de origine tectonică, are o suprafaţă de 4.583 de kilometri pătraţi, o adâncime maximă de 32 de metri şi o adâncime medie de 17 metri.
"Marea de pe munte" este o adevărată mină de aur pentru turismul provinciei căreia i-a dat numele. Pe malurile lui sunt zone cu hoteluri, case de odihnă, se organizează evenimente internaţionale de poezie etc.
Zona este nepoluată, autorităţile evitând instalarea industriei grele în provincie pentru a-i apăra în continuare biodiversitatea. Pe acest platou, în ciuda altitudinii mari şi a climei aspre, abundenţa apei şi păşunile numeroase au făcut să existe condiţii bune de viaţă pentru oameni, animale, păsări, într-un lanţ ecologic în care nici o "za" nu trebuie să lipsească sau să depăşească măsura, de la insecte, şoimi, vulturi şi râşi la antilopa tibetană sau iacul sălbatic.
Citește pe Antena3.ro
Totuşi, în acest "Regat al Animalelor Lumii", oamenii nu sunt izolaţi, merg cu maşina să îşi lucreze câmpul, au antene de satelit pentru televizoare, iar telefoanele mobile au devenit ceva banal. Doar străinii de aceste meleaguri, asemenea jurnaliştilor din şapte ţări central şi sud-est europene, inclusiv România (reprezentată de Jurnalul Naţional), care au vizitat zona în iunie prin grija MAE chinez, simt uneori că li se taie respiraţia din cauza altitudinii mari. Sau a frumuseţii peisajului!
Cu zăcăminte de petrol, uraniu, plumb şi mercur, provincia este bogată în resurse. Dar bogăţia cea mare o reprezintă diversitatea etnică. Pământ locuit de 20.000-30.000 de ani, pe Platoul Qinghai-Tibet au început din secolul al VII-lea să fie vorbite atât chineza, cât şi tibetana. Există aici o frumoasă legendă despre căsătoria prinţesei chineze Wencheng cu regele local Songtsam Gambo şi despre ceremonia de bunvenit pe care acesta i-a oferit-o la izvoarele Râului Galben. Astăzi, legenda este privită ca simbol al armoniei dintre chinezi şi tibetani. Provincia are o suprafaţă de peste 721.000 de kilometri pătraţi şi o populaţie de doar 5,5 milioane de locuitori.
Sunt 50 de comunităţi etnice, peste 45% din populaţie provenind din minorităţi. Există aici budism tibetan, dar şi islam, provincia fiind vecină cu Regiunea Autonomă Tibet, precum şi cu provincia Xinjiang. Cea mai mare moschee din China se află în capitala Xining, are o vechime de 900 de ani şi este construită în trei stiluri diferite. Ea atrage zeci de mii de credincioşi. Pe stradă, femeile musulmane pot fi identificate doar prin baticul de pe cap, restul vestimentaţiei fiind cel obişnuit, al unor persoane libere, neîngrădite de dogmă. Bărbaţii musulmani poartă fes, în rest nu sunt cu nimic altfel. Aici, fundamentalismul nu pare să fi pătruns, şi armonia este cuvântul de ordine.
La rândul ei, Mănăstirea Ta'er (budism tibetan) este şi obiectiv turistic, având toate caracteristicile unui loc unde vin mii de vizitatori, credincioşi şi curioşi deopotrivă.
SPRE LUMINĂ
În oraşul Xining, viaţa este mai puţin bogată în comparaţie cu Beijing, capitala Chinei, sau Shanghai, renumita metropolă din sud, întrucât valul dezvoltării, modernizării şi deschiderii a venit mai târziu. Sărăcia a dominat mai ales în sudul şi estul provinciei, dar acum zece ani guvernul central a lansat strategia de dezvoltare, după cum a spus viceguvernatorul Wang Lingjung. În prezent, Qinghai are un produs intern brut (PIB) de 12% pe an, venitul în mediul urban creşte cu 11,9 procente anual, iar venitul crescătorilor de animale cu 10 procente, provincia ocupând locul 12 din cele 31 de provincii ale Chinei, a precizat în continuare Wang Lingjung.
Economia provinciei se bazează pe producţia de energie, resurse miniere, industrie chimică, manufacturieră, agricultură şi creşterea animalelor pe baze ecologice, total nepoluante, a subliniat viceguvernatorul. Investiţiile pentru dezvoltare provin în proporţie de 60% de la Guvern, 30% sunt investiţii interne şi doar 10% sunt străine, majoritatea acestora provenind din Hong Kong, SUA, Canada. Ca urmare a dezvoltării, nivelul de trai şi calitatea vieţii au crescut. Astăzi, învăţământul de nouă ani este obligatoriu, în provincie există trei universităţi (inclusiv etnice), copiii păstorilor din zonele izolate de munte beneficiază de cămine şcolare în localităţile sedentare din văi.
