Scornicesti - Caderea din cerul productiilor record

Cel de-al doilea reportaj, dintr-o serie de trei, despre culesul graului povesteste cum s-a petrecut in vara asta secerisul in tinutul ce-a fost, pentru amar de ani, al minciunii triumfaliste: Scornicestiul, ajuns acum loc mistic, cu oameni lui, care cauta spre cer astamparul burtii, printr-o ploaie.

Graul de Scornicesti, la mila Domnului

In buricul Olteniei, agricultura este inca o loterie. Daca ploua poate se face ceva. Localnicii n-au bani pentru irigatii. Tot din pricina saraciei, oamenii nu-si pot munci singuri micile loturi de pamant si le-au dat cu arenda. Batranii locului sunt convinsi ca niciodata nu se va mai face treaba buna ca in vremea lui Ceausescu. Pe atunci, CAP-ul din Scornicesti era al mai tare-n tara.

Doua combine, ca niste gandaci uriasi, duduie sub aerul care tremura de cald. Mananca lent din lanul de orzoaica, apoi varsa totul intr-o remorca si o iau de la capat. In cabina incinsa a unei combine Gloria care-i hurducaie oasele, Mitica Ivan naduseste cei 5-6 litri de apa pe care-i bea zilnic, ca sa reziste caldurii de la 10 dimineata pana cand se-ntuneca. Pe camp, la 42sC, - el, colegul lui si vreo trei-patru berze care inghit lacustele grase ce sar din paiele culcate la pamant in urma combinelor. Dupa ce termina cu orzoaica, Gloriile intra in lanurile de ovaz. Graul si orzul se odihnesc deja in magazii sau silozuri. Productie buna la paioase, pana acum, ca a plouat cand trebuia. Se bucura si oamenii de rand, si primarul orasului Scornicesti, Constantin Nedelea. 3.000-4.000 kg/ha. Nu ca anul trecut, cand seceta i-a lasat pe toti cu burtile si buzunarele goale.

"SI GRAUL ARE-UN STRES". Pentru ca n-au cu ce munci pamantul, mult-putin, cat e, localnicii l-au dat cu arenda la cele cinci asociatii si societati din Scornicesti. Ele rotesc culturile, aleg semintele, seamana, ara si aduc ingrasaminte. "Pai, nu trebuie sa-i dau de mancare graului...? Ca are si el un stres. Nu e fatal, da’... Si trebuie ingrijit", se pricepe Nicolae Visan, seful unei societati care s-a angajat sa lucreze pamantul oamenilor. De-acum doi ani, de cand a pornit afacerea, Visan n-a mai avut concediu. Plin de praf, cu pantaloni scurti din salopeta si bronzat atat cat i-a ingaduit maioul, priveste dezamagit gramada de grau din hala societatii. Se plange ca nu s-a facut prea bine nici anul asta. 2.200-2.300 de kilograme la hectar, ca a plouat mult in toamna si s-au inecat culturile. Si inca la el mai e cum mai e, "dar la asociatia lui Dominiceanu e jale! Plange sufletu’-n el".

TRACTORISTUL SATULUI. In ’88, Visan isi luase tractor. Avea si plug, si semanatoare, disc, remorca, tot. Zice ca el le lucra pamantul oamenilor din zona. Ara si noaptea. In 2000, Visan avea vreo trei miliarde de lei "din economii facute de-a lungul timpului". A luat niste combine, alte utilaje, a mai facut niste imprumuturi si s-a facut director de societate, sa lucreze pamantul celor de nu si-l pot munci. Credea c-o sa fie usor. Acum regreta. "Nu se merita munca, pentru ca esti la soarta naturii. Daca ploua, scoti ceva bani. Daca nu, ai pierdut si productia, si banii pe care i-ai bagat in pamant", marturiseste el. Nu mai poate da inapoi, c-a investit bani grei. Cine-i cumpara societatea? Nimeni.

SUBVENTIA FACE DIFERENTA. Fiindca are societate comerciala si nu asociatie, Nicolae Visan nu a beneficiat de cele doua milioane de lei pentru fiecare hectar, subventie de la stat pentru persoanele care au sub 5 ha de teren arabil. Cand a facut firma, Visan n-a stiut. Acum zice ca e in dezavantaj. "Eu platesc taxe, impozite, dracu’, lacu’... si nici alea doua milioane nu le primesc, ca sunt societate comerciala, cu alt regim al impozitelor. Astia cu asociatiile iau si subventia si nici nu platesc taxe!." Ca sa-i vina si lui bani de la stat ar trebui sa transforme societatea in asociatie. Dar nu mai are rabdare sa umble dupa zeci de acte si sa stea luni intregi cu saru’mana pe la usile functionarilor.

APA, DOAR DIN CER. Ultimii doi ani au fost dezastruosi pentru Scornicesti. N-a plouat neam! Recoltele la paioase au fost de 300-500 kg la hectar, in loc de 3.000, cat ar fi o medie multumitoare. Oamenii n-au primit nimic de la asociatiile care le-au lucrat pamantul. S-au vazut nevoiti sa cumpere faina cu 550.000 de lei sacul. Sau au trait din ce le mai ramasese prin camari din 2001, care a fost an foarte bun. 5.500 kg/ha la grau si 6.700 kg/ha la orz. In 2002 si 2003, asociatiile nu si-au scos parleala, ba chiar au iesit din recoltat cu pierderi uriase.

Localnicii chiar il regreta pe Ceausescu. "Pai, ce sisteme de irigatii era inainte... Decat sa mai fie unu’ ca Ceausescu si se poate pune pe picioare din nou irigatiile-astea", comenteaza un orasean din caruta plina de iarba si miros de balegar. La Scornicesti, sursa de apa pentru culturi nu este, iar instalatiile au fost furate, dupa Revolutie, pana la ultimul surub. Sa puna altele costa enorm. Iar primarul ridica din umeri. Ce sa faca? Abia de-o luna si ceva a castigat alegerile, iar vara e trecuta de jumate. Asa ca tot Scornicestiul asteapta ploaia. Vine... nu vine... Ce-o vrea Dumnezeu!

AMENDAMENTELE. Din loc in loc, rasar pe tarlale munti albi, ca de faina. In auriul campului, si un ochi neavizat isi da seama ca-s chimicale. Specialistii le spun "amendamente". Nu ingrasa solul, ci il afana, iar pamantul se lasa muncit mai usor. O grebla cu cateva coarne lungi-lungi lasa brazde adanci in sol. Asta se numeste scarificare. Se face ca sa nu balteasca apa, ca pamantul din partea asta a Olteniei e ca o camila. Tine apa cu incapatanare, pana putrezesc semintele. Dupa scarificare se imprastie "amendamentele", apoi cand e vremea de arat, se trag brazdele in sens invers scarificarii. In raspar. E una dintre metodele de fertilizare a pamantului indaratnic de Scornicesti.

BANI SI DRUMURI. "Amendamentele" afana solul, dar dau batai de cap celor ce muncesc tarlaua. "Cred c-am rupt mocheta un an de zile cat am batut pe la usi, la Directia Agricola Slatina, pentru 1.200 de tone de pulbere de-asta", se revolta Visan. A primit praful. Numai ca a trebuit sa se duca dupa el tocmai la Turnu Magurele. L-a costat 167.000 de lei tona de pulbere alba, pe cand un singur transport ajunge la 6,7 milioane. Si se fac mai multe drumuri. "E absurd! Statul imi da autorizatie pentru transportul "amendamentelor", dar legea nu ma lasa sa le car cu utilajele mele. Ma obliga sa inchiriez transport de la ei!" Inainte de ’89, astea se dadeau gratis. CAP-urile erau obligate doar sa le ridice din depozite, altfel, daca intarziau, plateau locatia.

VIATA DE COMBINAGIU. Soarele dogoreste de parca vrea sa recupereze zilele in care n-a stralucit. Negru si uscat ca o frunza din ierbar, Mitica Ivan, combinagiul, are 39 de ani si mai putin de doua hectare de pamant. Munceste pamanturile oamenilor la o societate, pe trei milioane jumate pe care le primeste in fiecare luna, tot anul, nu doar in campania agricola. Asta-i bine, e convins. Inainte lucra la o asociatie unde nu primise banii pe ultimele sase luni. La noul loc de munca primeste, pe langa salariu, 500 kg din recolte, iar directorul societatii le da utilajele, gratis, sa-si lucreze si ei doua hectare de pamant din tarlaua lor. "Domnul director ne trimite in fiecare zi apa, c-o masina. Nici nu m-ar crede lumea cata apa pot sa beau pe caldurile-astea! Si 5-6 litri pe zi!", se grozaveste mecanicul. Mai e putin si-si va manca pranzul. Azi, zarzavaturi multe si peste. Intotdeauna fara sare, ca sa nu transpire.

"Gloria" il asculta supusa. Mitica urmareste, de la trei metri inaltime, cum masinaria zgomotoasa reteaza sute, poate mii de spice deodata. In cabina plutesc nori de praf si resturi de paie. Mai e mult pana diseara, cand se vor strange toti in curtea societatii. Directorul le da cate-o bere-doua sau o palinca. Dar numai seara! Ca mor pe camp, daca beau alcool ziua.

SATENII DE LA ORAS. In seara zilei de 4 mai 1989, taranii din Scornicesti si din alte zece sate invecinate s-au culcat tarani si, pe 5, s-au trezit oraseni. Mai-marii partidului au facut ce-au facut si-au alipit la orasul natal al lui Ceausescu 10 sate - Baltati, Margineni, Jitaru, Mogosesti, Constantinesti, Negreni, Teius, Suica, Rusciori si Birci. S-au adunat 12.500 de tarani care si in ziua de azi se deplaseaza cu caruta, au oratanii in batatura si se declara a locui in Jitaru ori in Rusciori. Nu se simt oraseni si nici n-au vrut sa fie. La ce i-a ajutat?

Pe strazile Scornicestiului nu trece aproape nimeni, in cursul zilei. Toata lumea e la munca, ne explica primarul, pentru ca este orasul cu cei mai putini someri din tot judetul. In Scornicesti sunt 30 de fabrici de confectii care lucreaza numai pentru export. Pana si hartia pentru tipar vine din Franta, Anglia, Italia sau Spania. Mai sunt si o fabrica de piese si subansamble auto, doua cuptoare de paine private, o ferma de pasari... Fabrica de paine a dat faliment anul trecut, ca privatii faceau paine mai buna. Pe vremea lui Ceausescu, multi localnici lucrau si la fabrica de bere, la cea de mezeluri, dar si la serele Scornicesti, care se intindeau pe 10 ha. Ioana Mateescu are 70 de ani si isi aminteste ca pe atunci veneau oameni din toata tara ca sa munceasca la Scornicesti, ca se dusese vestea bunastarii localnicilor. Acum, crede ea, abia daca au de lucru tinerii.

Tot inainte de Revolutie erau si patru ferme zootehnice, plus ca in Scornicesti era "cel mai tare CAP din tara". Cel putin asa se mandresc oamenii din acest colt al Olteniei.

MINCIUNI LA HECTAR. De cand s-au dat pamanturile oamenilor, productia nu a mai fost in nici un an ca pe vremea lui Ceausescu, pentru ca fiecare si-a pus ce-a vrut pe tarla. Asta o spun nu doar cei care erau sefi la Colectiv, ci toti localnicii. CAP-ul avea utilaje si oamenii munceau, nu gluma. Acum cam trag chiulul, e de parere viceprimarul Ion Lazar, fost sef pe la CAP. Pana-n ’89 se obtineau la Scornicesti si 6.000 kg/ha. Asta era productia "pe bune". Cea raportata era de 8.000-9.000 kg/ha, ca, daca era mai mica, il schimba din functie pe secretarul de partid din zona. Stelian Ciucu, si el fost sef la CAP, este acum seful biroului de cadastru din Primarie. Isi aminteste foarte bine cum se mintea: "Declaram de la inceput suprafete mai mici decat in realitate. Iar la productia pe care o aveam mai umflam o tona-doua la hectar". Ajungeau chiar sa depanuseze porumbul, sa se coaca mai repede si sa iasa productia mai mare, ca se umfla boaba mai mult daca statea la soare. Asta ca sa elibereze terenul mai repede si sa se dea mari.

Ceausescu rar calca prin Scornicesti. O data la doi-trei ani, aproximeaza Ciucu. I se aratau tovarasului presedinte cele mai frumoase locuri. Asa le-ar arata edilii si celor care acum conduc tara. Daca s-ar duce pe-acolo. "Dar nu au venit decat in campania electorala din ’96. Dupa Revolutie, nimeni nu s-a mai aratat interesat de agricultura", precizeaza vicele.

DOAMNE, PUPA-TE-AS! In satul Jitaru, asa-zis cartier al orasului Scornicesti, Ioana Mateescu incearca sa-si gaseasca un colt la umbra, in batatura parjolita de soare. Vorbeste cu admiratie despre agricultura din perioada comunista. Aveau numai 10 ari de pamant, dar le dadea de la Colectiv 400 kg de grau, 400 de porumb... Pe langa salariu. "Doamne, pupa-te-as! Ce bine era atunci... Cresteam cate 3-4 porci si nu ne lipsea niciodata malaiul sau faina. Acum abia trag sa cresc un porc si grau am asa de putin, ca a trebuit sa cumpar faina, cu 550.000 sacu’", ofteaza ea. Ioana locuieste cu fiica ei, Florentina. La 34 de ani, nici ea nu e multumita de viata din Romania. Pana anul trecut lucra la o fabrica de confectii si lua aproape sapte milioane pe luna. Dar avea grija si de batrana, asa ca banii nu-i ajungeau. A ales sa plece in Spania. Ii place acolo, ca si patronii, si muncitorii sunt rigurosi: "Programul de lucru se respecta intocmai, salariile nu intarzie. Graul e tare frumos in Spania, ca se lucreaza la timp, e irigat si nu-i plin de balarii ca aici". In schimb, "sa faci agricultura in Romania e ca si cum ai juca la loterie". Acum, Florentina asteapta sa plece din nou la capsuni in toamna. Aici, oricat ar munci n-ar putea pune ban peste ban.

DE CE E MICA PRODUCTIA

De cum s-a dat pamantul oamenilor, din drumul prafuit ce taie campul se vad multe, multe fasii inguste, fiecare cu alta cultura. Trei-patru metri cu porumb, trei-patru metri cu ovaz, cu floarea-soarelui sau cu grau de nici nu poate intra combina prin ele. Latimea gurii taioase este de 4,20 m. Din mijlocul celor 500 ha pe care le-a primit de la oameni pentru a le munci, Nicolae Visan, care a copilarit in Banat, nu-i intelege pe olteni: "Sunt rai! Nu se inteleg intre ei sa semene mai multi vecini aceeasi buruiana".

Florentina Mateescu se plange ca vecinii de langa tarlaua ei lasa pamantul in paragina. Buruienile de pe parloaga isi trimit semintele la zeci de kilometri si afecteaza culturile altora. "Nici ei nu muncesc pamantul, dar nici nu te lasa sa-l cureti tu, ca sa-ti salvezi culturile! Sunt in stare sa te dea in judecata daca intri pe locul lor!", se revolta femeia. Intelege ca oamenii n-au bani sa-si munceasca pamantul. Statul zice ca-i subventioneaza cu 50% daca-si cumpara tractor, dar un tractor e vreo doua miliarde, o combina vreo trei miliarde... De unde atatia bani?

FLAMURA ’85 SI DROPIA

Soiul de grau cu care se impaca solul de Scornicesti cel mai bine este "Flamura ’85", dupa statiunea de cercetare si anul omologarii. Ar mai fi "Dropia" si "Fundulea 4", insa, dupa spusele primarului Nedelea si ale vicelui Ion Lazar, "Flamura ’85" este favoritul in pariurile cu pamantul. Visan stie si de ce: "Pentru ca rezista foarte bine si la seceta, si la frig". Are bobul greu si, cu cat greutatea lui e mai mare, cu atat e mai bun. Are si gluten mult, deci e bun in panificatie. "Dropia" este un soi la fel de bun, dar e mult mai pretentios ca ingrijire, iar soiul "Lovrin", desi este foarte productiv, nu poate fi folosit in panificatie. La toate astea trebuie sa se priceapa cel pe mana caruia dau localnicii pamantul. Ca ei nu vor decat sa primeasca de la asociatii cele 300-500 kg/ha din contract, ca sa aiba din ce face paine.

Cifrele de la Primaria Scornicesti arata ca productia medie este anul acesta de 3.000-3.500 kg/ha. Producatorii spun insa ca au scos cam 2.200-2.300 kg/ha, iar localnicii se tem ca sunt trasi in piept. Oamenii care si-au dat pamantul in arenda primesc anul acesta 300-400 kg/ha.

EXPERIENTA VS FATALITATE

Pentru o recolta buna trebuie facute calcule sofisticate. Se tine cont de suma de bani disponibila, de fertilitatea solului si de soiul de grau. Productia trebuie sa fie de peste 3.500-4.000 tone/ha. Altfel nu-i rentabil. Cei care muncesc pamantul stiu din experienta: de la cumpararea semintelor si pana la secerat se duc, la fiecare hectar de grane, 10-12 milioane de lei. Dupa vanzarea recoltei se pot obtine 15-20 de milioane lei dintr-un hectar doar daca ploua cand trebuie si se ierbicideaza la timp. Riscurile sunt cu atat mai mari cu cat pretul graului poate sa si scada. In 2001, kilogramul de grau se vindea si cu 5.700 de lei, iar anul asta, cu 4.000 de lei. Degeaba a stabilit Guvernul ca graul sa se vanda cu 5.500, ca n-o sa-l ia nimeni, se plang producatorii. Oltenii, mistici, sunt convinsi ca tonele la hectar depind si de relatia cu Sf. Ilie. Ca sa te pui bine cu el, nu cumva sa muncesti tarlaua de ziua lui, fie ce-o fi! Te trasneste de nu te vezi si-ti arunca grindina peste grane cand ti-e lumea mai draga!