x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Vama Veche – satul cu miniștri și 4 petrecăreți pe metru pătrat

Vama Veche – satul cu miniștri și 4 petrecăreți pe metru pătrat

de Diana Scarlat    |    28 Iun 2021   •   07:30
Vama Veche – satul cu miniștri și 4 petrecăreți pe metru pătrat

Sâmbătă seara, Vama Veche – satul preferat de miniștrii Guvernului Cîțu – a fost plină-ochi de tineri petrecăreți. Densitatea nu a mai ținut cont de „distanțarea socială”, iar regula de 2 metri între oameni s-a reorganizat, la fața locului, în circa patru dansatori pe metru pătrat. Toți fiind tineri responsabili, vaccinați, care purtau mască în interiorul magazinelor, unde se fereau de interacțiuni periculoase cu unu sau doi vânzători de pe partea cealaltă a panourilor de plexiglas. Petrecerea s-a oprit, brusc, la ora 00.00, conform regulamentului, pentru a nu se răspândi virusul SARS-COV2 care circulă doar după miezul nopții. Probabil la fel gândesc și miniștrii care au declarat că vor merge în Vama Veche în această vară, după ce au uitat de ordinul comun al ministerelor Sănătății, Mediului și Economiei, dat la 1 iunie.

 

La Stud, la Mandala, la Amfora, La Canapele, La Frontiera, la Arca și în multe alte locuri deja celebre din Vama Veche, mii de tineri au șters din istorie un an și jumătate de pandemie și și-au luat viața înapoi. „Suntem toți vaccinați! Suntem responsabili! Noi am respectat toate regulile, am făcut tot ce ni  s-a spus. Am purtat corect masca, am stat în casă, am făcut vaccin toți, ne-am imunizat ca să putem salva vieți, să-i protejăm pe cei dragi. Acum am venit să petrecem, pentru că pericolul a trecut și ne putem bucura din nou de viață și de libertate. Suntem fericiți că Vama e la fel ca înainte, dar sperăm să se elimine și restricțiile de după ora 12 noaptea, pentru că ni se pare o aberație să se oprească totul – muzica, terasele, magazinele – ca și cum ar fi un pericol doar după o anumită oră. Mi-au povestit părinții că așa „se dădea stingerea” în timpul dictaturii comuniste. Ne-am vaccinat! Pentru asta ne-am vaccinat! Îi încurajăm și pe ceilalți să se vaccineze, ca să ne putem lua viața înapoi”, ne-a explicat Mihai, un tânăr student, de 20 de ani, din București, ajuns în Vama Veche împreună cu o gașcă de 20 de prieteni. Erau – ca în vremurile bune, despre care mulți credeau deja că sunt apuse – cam patru petrecăreți pe metru pătrat, într-un dans continuu.

 

Destinație pentru apropiere socială

Mulți se plâng de perioada în care nu mai era voie să se asculte muzică în Vama Veche decât în surdină. „Vara trecută chiar am avut un șoc și am suferit, când am venit aici. Noi facem eforturi mari să ajungem în Vamă. Venim de la Cluj, facem foarte multe ore pe drum și cheltuim foarte mulți bani, pentru că venim aici să ne distrăm. Anul trecut a fost ca la înmormântare. Eu am fost foarte supărată, pentru că era a doua oară când ajungeam în Vamă, după ce am terminat liceul. Mi-am dorit ani de zile să vin aici, cu prietenii, iar vara trecută am avut o mare dezamăgire. Acum e foarte bine. Ne distrăm, putem să dansăm, dar nu înțelegem de ce se termină toate petrecerile și trebuie să plece toată lumea acasă la doișpe noaptea. E aberant. În plus, am suferit și am fost la psiholog, fiind în depresie, din cauza distanțării sociale. Multora ne-a făcut foarte mult rău, mai ales pentru că a venit exact atunci când ne pregăteam să începem să ne trăim viața, să începem să ieșim cu prietenii. În liceu nu aveam cum să plecăm de acasă. Vama este pentru mine, dacă pot să zic așa, o destinație de apropiere socială. Cred că toți avem nevoie de asta”, ne-a spus și Maria, o tânără studentă din Cluj.

 

Și-au cercetat singuri contactele cu ceilalți

Toți petrecăreții pe care i-am întrebat dacă s-au vaccinat au confirmat că sunt responsabili și că au căutat să facă vaccinul cât mai repede, pentru a putea merge în vacanțe și mai ales pentru a putea intra în contact cu alți oameni, la petreceri, la concerte și la alte evenimente. Sâmbătă nu a fost prima ieșire de acest fel, pentru mulți dintre ei. Iar în ultimul timp au constatat că nu s-a întâmplat nimic, după ce au petrecut destul de mult timp în aglomerații, în aer liber, fără mască. „Probabil că este adevărat că virusul este plecat, în perioada asta. Mai în glumă, mai în serios, noi avem prieteni medici în grupul nostru. Suntem foarte responsabili și foarte atenți la ceea ce facem și chiar ne-am consultat cu toții, să nu se întâmple ceva rău. Am participat la multe evenimente cu grupuri mari de oameni, în ultimele patru săptămâni și chiar am avut grijă să facem noi un fel de cercetare epidemiologică, să ținem evidența persoanelor care au intrat în contact cu noi și să vedem dacă apare vreo infectare sau un focar. Nu a apărut nimic, nici la două săptămâni, nici la trei, nici la o lună. Sperăm că totul va fi bine, în continuare”, ne-a explicat Ștefan, un tânăr antreprenor, de 25 de ani, din București.

 

 

Ordinul comun dat de trei ministere, la 1 iunie, pentru Litoralul Românesc, prevede atât de multe restricții, încât exista riscul ca românii să nu mai vrea să ajungă la mare la noi, anul acesta. Totuși, chiar unul dintre miniștrii care au semnat ordinul a dat tonul distracției din Vama Veche, declarând că este destinația pe care o va alege pentru vacanță, în loc de Mamaia, deși a precizat că nu anul acesta.

×