Zâmbetul, hrană spirituală

Jul Baldovin este un chitarist de excepţie, un talent înnăscut, un artist complex, normal, fără ifose de vedetă.

Primul lucru pe care l-am remarcat la Jul Baldovin a fost zâmbetul. Pentru că atunci când este pe scenă zâmbeşte aşa cum numai pe Chris Rea l-am văzut.

Jul este un muzician cu abilităţi incredibile, care atunci când este pe scenă se bucură de fiecare secundă. Menirea lui aici şi acum este ca prin muzica sa să-i determine pe cei care-l ascultă să înţeleagă cât de importantă este viaţa, cât de frumoasă este ea în sine. El reuşeşte să-ţi smulgă şi ţie un zâmbet exact atunci când te aştepţi mai puţin.

E în stare să te facă să lăcrimezi fără să-ţi dai seama ce s-a întâmplat de fapt. Cu fiecare piesă te trezeşti mai surprins. Tehnica lui Jul este nouă pentru România, în sensul că el este specialist în ceea ce se numeşte fingerstyle, care constă în ciupirea simultană a mai multor corzi, cântând trei lucruri în acelaşi timp: basul, suportul armonic şi linia melodică. Adăugând lovituri uşoare pe corzi sau pe corpul chitarei, pare că are alături o întreagă formaţie.

Jul sau Iulian Baldovin s-a născut la 6 iulie 1979 la Iaşi şi cântă la chitară de la 13 ani. În 1996 a înfiinţat grupul Cristal, alături de George Baldovin şi Ovidiu Maxim, cu care a participat la primul festival concurs, obţinând Premiul Special al Juriului. Din 2005 cântă alături de George Baldovin. Cei doi au participat sub numele "Baldwin brothers" la festivaluri-concurs din ţară şi la festivaluri internaţionale în Slovenia, Austria, Italia sau Croaţia.

"Am auzit despre acest stil de a atinge chitara de la un bun prieten care este muzician în Italia, Mitică Nicora", spune Jul Baldovin. "De la el am învăţat că poţi face mai mult cu un instrument decât dacă îl foloseşti în mod normal. Ai posibilităţi nenumărate de a te exprima.

Tot ascultând şi dezvoltând cultura aceasta, am încercat-o şi eu. Cam de prin 2006. Pentru mine e o «jucărică nouă», şi pentru România de altfel. În felul lui, acest gen muzical este spectaculos, pentru că necesită o atenţie mai mare. Eşti forţat să faci mai multe instrumente dintr-unul singur pentru a suplini anumite lipsuri. De fapt, aşa a şi apărut. Nu mereu există posibilitatea de a cânta alături de o percuţie şi cu un bas.

Automat s-a dezvoltat această tehnică ce suplineşte aceste lipsuri. Tocmai din acest motiv pare spectaculos. Am cântat şi cu Mircea Vintilă, şi cu Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu, Dinu Olăraşu, Sorin Minghiat şi mă bucur de fiecare dată când sunt pe scenă alături de ei, pentru că îmi place să îmi fac treaba acolo. Sunt fericit să ofer spectatorilor ceea ce cred ei că ar vrea să audă. Ca stare de spirit, ca senzaţie de moment, este ceva care mă încarcă la maximum. Îmi încarcă bateriile, hrană spirituală.

Din aceste experimente fiecare primeşte ce are nevoie. Este interesant să observi ce vrea omul să transmită. De departe, preferatul meu este Mircea Vintilă. El este mult mai tânăr decât o să fiu eu vreodată... Este un om tânăr în abordare, în stil muzical, în absolut tot. Modern, acceptă orice, nu ceartă pe nimeni. Este maleabil, este important pentru cineva cu istoria lui. E uşor de lucrat cu el.

Câteodată zâmbesc atunci când, pe scenă fiind, apar evenimente neprevăzute. Cu atât mai mult cu cât mă înţeleg cu partenerul pe scenă, iar ce are loc pe nepregătite ne face să zâmbim. Zâmbesc pe scenă şi când cânt, pentru că fingerstyle este un gen pe care îl iubesc la nebunie. Îmi pare rău că am pierdut atâţia ani, poate că era altceva dacă aş fi început mai devreme, dar abia acum cred că începe să prindă culoare şi sunt în plină acaparare de cunoştinţe. La noi, nimeni nu mai cântă astfel.

Pot să amintesc de Paulo Sereno, profesor la Conservatorul din Parma, Tommy Emanuel sau Don Ross, de la care de altfel am şi piesa «Dracula and friends», şi mă bucur că am posibilitatea să am piese de acest gen. I-am cerut acordul să-i cânt piesele, în mod special. Mă gândesc la un album, dar sper să-l termin curând.

Zâmbesc pe scenă, da, dar nu este ceva impus ca să arăt bine. Simt că m-am născut pentru asta. Sunt un om dedicat acestui lucru şi-l voi face până în ultima zi a vieţii mele. De aceea mă şi bucur. Ma stimulează, îmi place să arăt că pot mai mult decât în mod normal", a încheiat Jul Baldovin.