REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD / Cetatea Albă – un monument ideologic

Despre aceste cetăţi de la marginea pământurilor româneşti, Octavian Goga scria acum 70 de ani: "Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scop iniţial de a sluji drept dig împotriva revărsării tătarilor din Crimeea, aceste ziduri de un pitoresc remarcabil au avut de multe ori un rol determinant în războaiele ruso-turce (...). Astăzi se oglindesc tăcute în apa Nistrului, înălţându-şi jgheaburile ca nişte pumni strânşi ai Europei".

Ce s-a întâmplat, peste veac, cu aceste cetăţi? Soroca a avut norocul unui arheolog şi muzeograf pătimaş, care a repus adevărul în drepturi. Tighina – sau Benderul –, aflată în Transnistria, este poate astăzi singurul monument istoric din lume transformat în... depozit de armament. Nu te poţi apropia nici măcar de zidurile ei, bine supravegheate. Hotinul şi Cetatea Albă au cunoscut mistificarea rusă, apoi pe cea ucraineană.

ISTORIA – MISTIFICATĂ LA CETATEA ALBĂ
În perioada medievală, datorită şi apropierii sale de Marea Neagră, Cetatea Albă devenise un important centru comercial. Urmele vechiului port sunt vizibile şi astăzi. Era, pe atunci, o placă turnantă între Occident şi Orient, pentru comerţul cu mătase şi condimente – de exemplu.

În timpul săpăturilor arheologice, între 1927-1930, când cetatea aparţinea României, aici au fost făcute numeroase descoperiri care atestă înflorirea întregii zone, pe vremea cât a aparţinut Moldovei. Din păcate, nici unul dintre adevărurile istorice despre acea perioadă nu îţi sunt prezentate de ghizii cetăţii, care preferă să le spună turiştilor o istorie ciuntită.

Şi, ca să nu se spună că suntem părtinitori, iată şi părerea unui istoric basarabean despre ceea ce se întâmplă, astăzi, cu monumentul de la gurile Nistrului. Ion Negrei, vicepreşedintele Asociaţiei Istoricilor din Moldova, declara, nu demult, pentru ziarul basarabean "Timpul": "Ar fi cazul să nu se mai întocmească ghidaje separate: unele – pentru turiştii din Rusia şi Ucraina, altele – pentru cei din România şi Republica Moldova. Este vorba despre nişte monumente culturale, nu politice sau ideologice, şi ar trebui prezentate ca atare. Dacă se insistă pe tradiţia sovietică, preluată de Ucraina, nu mai este vorba despre o valorificare culturală, ci de o abordare politică".

STEMA MOLDOVEI, SURGHIUNITĂ
Semnele mistificării sunt vizibile încă de la intrare. Frumoasa stemă de piatră cu bourul Moldovei, crinul şi roza lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost desprinsă de la locul ei. Pentru a acoperi golul lăsat, a fost pus deasupra un dreptunghi de lemn, pictat, reprezentând stema actuală a Cetăţii Albe, o cruce în jurul căreia sunt înfăşurate corzi de viţă-de-vie, cu doi peşti ca "tenanţi". Pliantele şi cărţile de prezentare pe care le poţi cumpăra la intrare sunt tipărite numai în rusă şi ucraineană. Dacă ai noroc, găseşti şi un flintic de pliant în limba engleză, unde numai două rânduri sunt afectate celei mai înfloritoare etape din istoria cetăţii. nu e pomenită nici o perioadă istorică, nici un voievod român, se spune doar că a aparţinut o vreme şi principilor moldoveni. De la ghizi poţi afla însă că "Ştefan Basarab a fost un domnitor al Moldovei de la care se trage şi denumirea veche a acestei regiuni" sau că "în 1919, fără să fie invitate, armatele româneşti au cotropit Basarabia, iar în 1940 Stalin a înaintat o notă de protest în urma căreia teritoriul a fost eliberat de către soldaţii sovietici".

Nu există nici o inscripţie în limba română, cu toate că oraşul din apropiere, precum şi mai multe sate din limanul Nistrului sunt şi astăzi locuite de români şi ni-i imaginăm şi pe ei vizitând cetatea (ca să nu vorbim de turişti din România sau din R. Moldova).

Din aceleaşi materiale informative poţi afla însă destul de multe lucruri referitoare la un turn al Împărătesei Ecaterina cea Mare, la rămăşiţele moscheii care a fost ridicată aici pe timpul stăpânirii otomane sau la un... turn al lui Puşkin, despre care se spune că ar fi vizitat cetatea şi, impresionat de ea, i-ar fi dedicat un poem. Nici un cuvânt însă despre Ştefan cel Mare, despre poarta şi turnul care ar trebui să-i poarte numele ori despre biserica ridicată de acesta şi ale cărei fundaţii se pot observa şi astăzi.

La Cetatea Albă, adevărul istoric e "deţinut politic".



Poarta lui Ştefan cel Mare la Cetatea Albă nu este pomenită în materialele informative pentru turişti

Istoria, pe scurt

O numea Dimitrie Bolintineanu "cetatea sclavă de mulţi ani". Cetatea Albă este una dintre cele mai puternice fortificaţii de apărare de la Nistru şi, cu siguranţă, cea care poartă "sub tălpile ei" milenii de istorie, de la grecii din Milet (secolul V î. Hr.) – trecând prin mâinile fenicienilor, thiriţilor, dacilor (secolul III î.Hr.), apoi din nou la greci, daci, romani, huni, bizantini, genovezi până la moldoveni. Pe vremea lui Burebista, cetatea purta numele de Thiras. După 1392, pe vremea unor Petru I Muşat, Alexandru cel Mare şi Ştefan al II-lea, Cetatea Albă, este întărită, lărgită. E cucerită de turci în 1450 şi numită Akkerman, dar reintră în stăpânirea Moldovei pe timpul lui Alexandru-Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, care încă o mai lărgeşte. În tot acest timp, cetatea are o viaţă proprie intensă, dovedită şi de faptul că aici se bat monede cu bourul Moldovei pe una dintre feţe şi o cruce cu legenda Asprokastru (un alt nume al cetăţii) pe partea cealalată, sau sunt contramarcate cu o cruce monede tătărăşti de argint. Cetatea Albă e cucerită din nou de otomani la anul 1484, iar din 1812 intră sub stăpânire rusească. Între 1918 şi 1940, cetatea, ca şi întreaga Basarabie de Sud, intră în componenţa României. 1941 – recucerită de trupele române. 1944 – din nou în componenţa Uniunii Sovietice. Din 1991 aparţine Ucrainei, ca stat independent.

- 1392 anul în care, sub domnia lui Petru I Muşat, Cetatea Albă se afla în fruntariile Moldovei
- 1481 anul în care Ştefan cel Mare lărgeşte şi întăreşte cetatea
- 1918 anul în care Cetatea Albă reintră în componenţa României; în 1940 e ocupată de URSS
- 1941 anul în care trupele române reocupă Cetatea Albă; în 1944 intră din nou în componenţa URSS