Un studiu sociologic realizat de The Center for International Research and Analysis, condus de profesorul Marius Pieleanu, la solicitarea COTAR, în luna martie, arată că 56% dintre români consideră ASF vinovată pentru falimentele în lanț de pe piața asigurărilor RCA.
„Răspunsurile la întrebări reprezintă un duș rece, atât pentru piața de asigurări din România, cât și pentru ASF. Românii au transmis un mesaj clar: ASF nu își face treaba, iar firmele de asigurări nu urmăresc interesul consumatorilor. Acesta este nivelul de satisfacție al românilor, în anul 2024, în piața de asigurări private din România și în Autoritatea de Supraveghere Financiară”, spune Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Confederația transportatorilor a fost cea care a transmis periodic date și calcule din care a reieșit pericolul pe care îl reprezentau falimentele din piața asigurărilor obligatorii, însă autoritățile statului le-au ignorat pe toate, de fiecare dată, deși rezultatele au fost, tot de fiecare dată, exact cele semnalate de transportatori.
Falimentele s-au confirmat, dar nu au fost oprite
„S-au înregistrat 13 falimente pe piața de asigurări din România, în ultimii 30 de ani, dar nimeni nu a răspuns pentru aceste tunuri financiare. Mai mult, în anii în care firmele de asigurări intrau în faliment, instituția responsabilă cu supravegherea acestei piețe își acordă prime de performanță. Noi am constatat că DNA și DIICOT prezintă un dezinteres total față de marile fraude de miliarde de euro care au avut loc în această piață. Parlamentul României, deși a fost informat din timp despre tunurile financiare care se pregăteau, a prezentat același dezinteres precum DNA și DIICOT în luarea unor măsuri care vizau mari cazuri de fraudă și corupție din piața asigurărilor”, mai spune Ștefănescu, arătând că românii au ajuns să plătească aceste asigurări obligatorii fără a avea vreo garanție pentru recuperarea daunelor.
COTAR a tras semnale de alarmă, în ultimii ani, și referitor la practicile ilegale ale firmelor de asigurări care preferă să plătească mici amenzi, întârziind cu până la 3 ani plățile despăgubirilor, iar mulți reușesc să-și recupereze banii doar prin hotărâri judecătorești. Dar toate aceste probleme au condus la pierderea încrederii românilor în asigurători și în autorități.
Studiul comandat de COTAR s-a derulat în perioada 24-31 martie 2024, fiind realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, de 1.043 de persoane, cu vârsta peste 18 ani, prin metoda telefonică de culegere a datelor (CATI), cu o marjă de eroare de +/- 3,2%. Studiul arată că doar 5% dintre respondenți consideră că ASF nu are nicio vină pentru ceea ce se întâmplă acum pe piața asigurărilor obligatorii RCA. Numai 3% au acordat cumulat note de 9 și 10 firmelor de asigurări din România, răspunzând la provocarea de a da note între 1 și 10. 45% au acordat note între 1 și 3, iar procentul celor care nu ar acorda mai mult de nota 5 fiind de 81%.
Plata e pentru buzunarele firmelor
Doar 16% dintre români cred că firmele de asigurări sunt preocupate să îi despăgubească, în caz de daună, în timp ce 66% cred că mai degrabă firmele de asigurări sunt preocupate să câștige cât mai mulți bani, iar restul nu au știut ce să răspundă.
În privința salariilor uriașe pe care le primesc cei de la ASF, doar 2% consideră că sunt prea mici în legătură cu performanțele obținute de către Autoritate. La întrebarea: „Dumneavoastră, personal, ați avea curajul să cumpărați și alte produse/servicii de asigurare de la firmele de asigurări din România, în afară de produsul obligatoriu, numit RCA?” - 46% au răspuns că nu ar avea curajul, iar 14% nu au răspuns la întrebare.