România - această Columbie a Uniunii Europene

Ajuns pe la noi în ultima săptămână de campanie electorală, un cetăţean din Vest va fi descoperit că personajul despre care se discuta pro şi contra la toate taifasurile televizate nu era nici Traian Băsescu, nici Mircea Geoană, altfel spus, nici unul dintre cei doi candidaţi la Preşedinţie, ci un domn pe numele său Ovidiu Vântu. Despre acest domn - va fi sesizat oaspetele - s-a discutat chiar şi la confruntarea televizată dintre cei doi aspiranţi la fotoliul de la Cotroceni.

Cetăţeanul din Vest - să presupunem - ştie câte ceva despre realităţile din ţările Americii Latine. Acolo, în Columbia sau Bolivia, scena publică e dominată de câte un multimiliardar. Posesor de avere uriaşă, făcută cu mijloace la limita legii, de armată proprie, multimiliardarul respectiv îşi pune făţiş amprenta asupra întregii ţări. Dă jos sau instalează preşedinţi, are în subordinea sa parlamentari, lideri de partide, capi ai Poliţiei şi chiar ai serviciilor secrete. Populaţia ţării, trăind în suburbii, e conştientă că democraţia de care se face atâta caz e una de faţadă, în realitate, puterea aparţinând unor personaje precum multimiliardarul nostru.

Acest Sorin Ovidiu Vântu - îşi va fi spus oaspetele din Vest - e, probabil, cel mai bogat om din România. Se poate mândri cu ipostaza de Rege al Oţelului sau al Petrolului. În fabricile sale, răspândite de-a lungul şi de-a latul ţării, lucrează zeci de mii de angajaţi. România fiind o Columbie a Uniunii Europene, nu e nimic bizar în dominarea ţării de către un astfel de om de afaceri.

Consultând presa, întrebând în dreapta şi-n stânga, oaspetele va fi rămas niţel descumpănit. Sorin Ovidiu Vântu nu e pe primul loc în topul celor mai bogaţi oameni din România. N-are un imperiu industrial sau agricol. N-are un lanţ de magazine.

N-are nici măcar un atelier sau o prăvălie.

Are, în schimb, un trust de presă.

Culmea, nu cel mai mare din România: o televiziune de ştiri, câteva ziare.

Şi cu toate acestea, în zilele de dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin, lideri de opinie, jurnalişti şi-au bătut capul cu întrebări gen: cu cine joacă Sorin Ovidiu Vântu? L-a lăsat Sorin Ovidiu Vântu pe Mircea Geoană şi a trecut de partea lui Traian Băsescu?

Să lăsăm deoparte faptul că, într-o ţară ce-şi zice europeană, astfel de întrebări sună aiurea. Într-o ţară ce-şi zice europeană, normal ar fi ca astfel de întrebări să fie puse în legătură cu electoratul sau cu un partid politic sau, mă rog, cu vreun geniu în materie de marketing electoral, şi în nici un caz cu un cetăţean care nu e nici măcar membru al unui partid politic sau vedetă de autoritate naţională.

Să admitem însă că România e o Columbie a Uniunii Europene.

Cum se explică bizareria că proprietarul unui trust de presă, într-o ţară democratică şi în condiţiile existenţei mai multor trusturi de presă, poate trece drept făcător de preşedinţi?

Răspunsul stă în şmecheria folosită de Sorin Ovidiu Vântu în constituirea acestui trust de presă.

Sare în ochi chiar de la început un fapt:

Realitatea TV, postul lui Sorin Ovidiu Vântu, ca şi ziarele sale, adună crema jurnaliştilor şi liderilor de opinie din România.

Unii dintre ei sunt realmente independenţi. Exprimă pe post puncte de vedere proprii, fără nici o legătură cu interesele patronului. Prezenţa lor e bine gândită de Sorin Ovidiu Vântu. Conferă postului imaginea unei anume independenţe.

În plus, prezenţa lor dă postului o uriaşă forţă.

Orice politician, orice demnitar nu poate să nu ţină cont de faptul că pe acest post se manifestă lideri de opinie ai ţării.

Numai că punctele lor de vedere se pierd în corul interpretat de politicienii şi jurnaliştii despre care se ştie că au puncte de vedere ale patronului. Apoi, la ştiri, la reportaje, se desfăşoară o manipulare uriaşă în direcţia intereselor lui Sorin Ovidiu Vântu.

Liderii de opinie, vedetele, costă.

Sumele primite pentru emisiunile moderate sunt uriaşe, infinit mai mari decât la alte trusturi de presă.

Un trust de presă e totuşi o afacere. Nicăieri în lume un investitor nu-şi permite să piardă bani la infinit. Şi totuşi Sorin Ovidiu Vântu pierde bani an de an.

Aceasta deoarece, în condiţiile României de azi, prea sărace pentru a-şi permite deja patru televiziuni de ştiri, numeroase televiziuni generaliste şi o puzderie de ziare, Trustul Realitatea-Caţavencu beneficiază de o investiţie materială la nivel de trust de presă internaţional.

Am urmărit astă vară în Franţa singurul post de ştiri dintr-o ţară de 50 de milioane (noi avem patru la 22 de milioane de locuitori) pentru intern. Se vedea de la o poştă grija obsedantă pentru a nu cheltui mai mult decât trebuie. Puţine transmisii în direct, deloc talk-show-uri, ştiri care se repetau.

Prin raportare, la Realitatea TV e o risipă uriaşă de bani: transmisii în direct pentru orice fleac, studiouri luxoase, acţiuni cu public.

Se poate vedea, aşadar, că Sorin Ovidiu Vântu contrazice toate regulile capitalismului valabile şi în investiţiile din presă.

Îşi permite să piardă.

E un generos, un galanton, un multimiliardar ajuns la bătrâneţe decis să-şi răscumpere prin acte de caritate ticăloşiile prin care s-a îmbogăţit?

Nici vorbă.

Sorin Ovidiu Vântu e un brav capitalist al României neaşezate. Banii pierduţi prin trustul de presă sunt recuperaţi şi chiar înmulţiţi prin afaceri din afara presei.

Calculul e simplu.

Un trust de o asemenea autoritate se constituie într-o forţă uriaşă de presiune faţă de miniştri, judecători, procurori, parlamentari.

Graţie acestei presiuni, Sorin Ovidiu Vântu dă din când în când lovituri. Care lovituri îi aduc nu numai banii vârâţi în trust, dar şi ceva pe deasupra.

Cum să cuteze un biet ministru sau un biet procuror să nu răspundă solicitării lui Sorin Ovidiu Vântu?!

Riscă să fie tocat de dimineaţă până seara de trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu. Şi dacă se întâmplă ca respectivului să nu-i pese, se grăbesc şefii lui să-i ceară demisia.

Să nu se creadă că ministrul sau procurorul e o victimă nevinovată. Nu. Ca orice ministru sau procuror postdecembrist, are multe păcate la activ. De aceea, nici nu e nevoie să fie ameninţat. Se grăbeşte să se execute de îndată. Socotind la rându-i că în definitiv nu dă de la el, ci de la stat.

Lesne de înţeles ce putere uriaşă ar fi căpătat Sorin Ovidiu Vântu dacă Traian Băsescu pierdea alegerile.

Cine din clasa politică ar fi îndrăznit să nu tremure în faţa unui despre care se ştia că a dat jos un preşedinte şi a pus unul pe care l-a umilit făţiş chemându-l la el acasă în toiul nopţii.