Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Și în această lume și din acest motiv, România se află într-o poziție strategică ce i-ar putea aduce un rol central pe piața energetică europeană. Despre țara noastră s-a spus tot timpul că „are un potențial uriaș”. Iar acest lucru este foarte adevărat când vine vorba de șansa de a deveni un adevărat pol energetic regional: țara noastră deține toate ingredientele necesare, de la rezervele semnificative de gaze naturale din Marea Neagră, până la potențialul imens al surselor regenerabile.
Mulți ani însă, în loc să își valorifice avantajele, România a rămas blocată într-un cerc vicios al indeciziei, birocrației excesive și influențelor externe negative, pierzând oportunități cruciale într-un context global tot mai volatil.
Vremurile sunt din ce în ce mai tulburi, piața globală a energiei din ce în ce mai răscolită de deciziile liderilor marilor puteri, resursele sunt din ce în ce mai puține și, firesc, din ce în ce mai căutate, deci mai scumpe. Iar pentru România, întrebarea esențială nu este dacă poate deveni un lider energetic - și în consecință dacă poate să profite intens de toate beneficiile unei astfel de poziții dominante pe piața europeană -, ci dacă este pregătită să își asume această responsabilitate. Pentru că, dincolo de potențialul real, realitatea „în teren” arată altfel.
Resursele naturale ale României sunt un atu incontestabil, dar gestionarea lor deficitară le transformă, adesea, într-o povară. România are un obicei prost de a rămâne adesea într-o stare de expectativă, incapabilă fiind să ia decizii ferme cu privire la viitorul și la dezvoltarea ei, în timp ce alte țări din regiune și-au adaptat rapid strategiile la contextul global și la cel regional pentru a atrage investiții și a-și asigura creșterea economică și chiar securitatea energetică. În plus, infrastructura învechită și lipsa unor politici coerente de modernizare a acesteia îngreunează atât exploatarea resurselor convenționale, cât și integrarea tehnologiilor moderne și a energiilor regenerabile în sistemul național. Oferindu-le prea puțin, statul român așteaptă prea mult de la operatorii economici.
Dar problema nu este doar una tehnică sau administrativă, ci mai ales una de viziune. Lumea suferă un rapid proces de transformare economică, având în miezul ei, pe de o parte dezvoltarea inteligenței artificiale și pe de altă parte adoptarea de tehnologii avansate de tranziție energetică accelerată. România nu poate rămâne în afara acestui proces, dar nu pare conștientă de amploarea lui. În plus, reticența semnificativă față de schimbare, alimentată de un discurs public polarizat și de dezinformare, frânează progresul. În loc să fie privită ca o oportunitate de dezvoltare, cuplarea la economia viitorului și tranziția energetică sunt adesea prezentate de „ideologi din TikTok” drept o amenințare națională, iar acest tip de mentalitate riscă să lase România în urmă, din multe puncte de vedere, nu doar energetic sau economic.
Mai mult decât atât, România nu poate ignora contextul geopolitic în care se străduiește să producă creștere economică și în care își dezvoltă sectorul energetic. Războiul din Ucraina continuă să demonstreze cât de vulnerabilă este Europa în fața dependenței de energia rusească, accelerând eforturile de diversificare a surselor de energie. Decuplarea țărilor baltice de rețeaua electrică a Rusiei stă mărturie efortului Europei de a obține cu întârziere și cu mare dificultate o independență energetică. În această ecuație, România ar putea juca un rol esențial, devenind un furnizor de securitate energetică pentru regiune. Însă acest lucru necesită mai mult decât doar resurse - necesită strategie, viziune și capacitatea de a acționa rapid. Altfel, există riscul ca țara noastră să fie doar un pion într-un joc dominat de interese mai mari, fără puterea reală de a-și valorifica avantajele.
Așadar, ce-i de făcut? Primul pas esențial este stabilirea unui cadru legislativ general clar și predictibil, care să încurajeze investițiile și să faciliteze exploatarea resurselor. Mă refer mai ales la întregul pachet de legi și măsuri ce au menirea să construiască o corectă relație economică între stat și investitori: regimul fiscal, cel de reglementare a resurselor minerale, setul de politici publice ce ar trebui să guverneze tranziția energetică și tehnologiile moderne respective. În paralel, trebuie accelerată modernizarea infrastructurii energetice pentru a permite integrarea eficientă a noilor tehnologii.
Apoi, România trebuie să își asume un rol mai activ în parteneriatele europene, contribuind la proiecte de investiții și de interconectare care să îi consolideze poziția pe piața regională, altfel riscă să rămână blocată într-un joc pe care nu ea îl controlează. În plus, este necesară o schimbare de mentalitate - tranziția energetică trebuie privită ca o oportunitate reală de creștere economică și nu ca o constrângere impusă din exterior, de la Bruxelles sau din altă parte. De exemplu, exploatarea gazelor naturale ar trebuie să fie privită mai ales din perspectiva faptului că acestea pot fi fundația securității energetice naționale și factorul esențial al dezvoltării unor noi capacități industriale în economia românească.
Viitorul economic și energetic al României depinde de capacitatea sa de a lua decizii curajoase și de a acționa prompt și cu fermitate într-un peisaj global aflat în continuă schimbare. Resursele există, oportunitățile sunt evidente, iar timpul nu stă pe loc.
Momentul deciziei este acum - iar direcția în care vom merge ca țară va defini nu doar securitatea noastră energetică, ci și întregul viitor economic pentru deceniile următoare.
Citește pe Antena3.ro
