"România e condusă de oameni de nimic!"

Născut la Hunedoara în zilele Revoluţiei, Alin- Alexandru Aleman se numără printre puţinii tineri români cărora nu le-a trecut prin cap nici o secundă gândul să emigreze. Vrea să rămână în ţară şi să-şi deschidă o firmă de construcţii. Deşi are doar 20 de ani, viaţa l-a încercat destul. A petrecut trei ani într-un centru de plasament.

În decembrie 1989, Tabita-Laura Aleman era o tânără care avea cu puţin peste 17 ani. Era însărcinată şi urma să nască. Cu tatăl copilului, care urma să vină pe lume, nu se mai înţelegea. Şi-a dat repede seama că e un om slab, de la care nu poate avea prea multe aşteptări. Nici măcar nu s-a căsătorit cu el.

"AI UN BĂIAT!"
La 22 decembrie 1989, pe tânără au luat-o durerile facerii. "E război şi tu ne scoţi afară din casă", i-au spus rudele. A ajuns la spital, iar medicii erau convinşi că trebuie să îi facă cezariană. S-a speriat şi a început să strige că nu vrea copilul. În mod miraculos aproape, copilul s-a întors în burta mamei şi s-a născut normal, fără nici o intervenţie.

"Mi-au spus că e băiat. A avut peste 3,8 kilograme la naştere. Nici nu ştiam ce să îi fac. Mai mult, în oraş începuse să se tragă. Ne-au aşezat pe jos, pe coridoare, cu copiii lângă noi. Habar nu aveam pe ce lume ne aflăm. Pentru că Alin a fost un copil bine dezvoltat, medicii au decis să ne lase acasă după două zile. S-a tras şi asupra Salvării care urma să ne transporte. Am făcut jumătate din drum pe jos", îşi aminteşte Tabita.

TREI ANI LA ORFELINAT
Alin s-a născut într-o lume nouă, dar pentru el, mama sa şi surioara Alina, care a venit pe lume câţiva ani mai târziu, viaţa a fost plină de încercări. Întâi, tatăl a refuzat să îi plătească pensie alimentară, pentru că mama nu a vrut ca Alin să poarte numele de familie al bărbatului de care nu o mai lega nimic. De altfel, tatăl l-a văzut abia când avea vreo 6 ani.

"A venit şi i-a promis că se va întoarce să îl ducă în oraş. Aşa ceva nu s-a întâmplat! Îmi pare rău să o spun, dar era un om slab. N-a muncit, nu a făcut niciodată nimic. Relaţia mea cu el a fost o greşeală, iar singurul lucru minunat din întâlnirea cu el este Alin", afirmă Tabita. Apoi, când Alin avea vreo 16 ani, s-au întâlnit pe stradă.

"A venit la mine. M-a salutat şi m-a întrebat ce fac şi cum o mai duc. Nici nu l-am băgat în seamă. Nu ne vizităm nici astăzi şi nici nu ţinem legătura. Tată pentru mine este cel care m-a crescut. Lui îi datorez multe şi este singurul căruia îi spun tată", declară Alin. Fără casă, singură cu doi copii, Tabita a muncit din greu. Provenea dintr-o familie numeroasă, cu şase copii. Unde să se ducă?! Ce să facă?! N-a avut de ales. Şi-a dat copiii în plasament la Orăştie, pe o perioadă de trei ani. Îi vizita cât putea de des, îi lua acasă în vacanţe. Se descurca cum putea. Despre acei ani Alin îşi aminteşte şi astăzi, dar nu judecă şi nu pune verdicte: "Ştiu că nu eram nici eu chiar un înger de copil".

Apoi, mama s-a căsătorit, iar vieţile tuturor s-au schimbat. Acum au o familie minunată. Viaţa îi desparte iar. Tata e şofer de TIR, iar de un an, Alin şi sora lui, elevă în clasa a X-a, sunt mai mult singuri. Mama lucrează ca menajeră în Italia. Cu salariul de confecţioner nu putea să îşi ajute copiii. "Noi am pornit de la nimic. Ştiu şi copiii cât de grea a fost viaţa. Nu vreau să treacă prin ce am trecut noi. Am pornit de la nimic. Nu vreau să se repete istoria. E greu şi în Italia. E greu că suntem despărţiţi, dar ei sunt copii buni. Mai vine şi sora mea pe la ei, dar ştiu să se gospodărească. Alin şi Alina fac totul, începând de la mâncare, curăţenie, cumpărături", povesteşte Tabita.

"NU VOI PLECA NICIODATĂ!"
Alin urmează o şcoală profesională de finisori interioare. Doreşte să termine şi liceul şi apoi să meargă la o facultate de construcţii. "Mai am un an, după care trec la liceu. Intenţionez să lucrez un an sau doi la o firmă, ca să capăt experienţă, iar apoi să încerc să îmi deschid eu una, dar nu în Hunedoara. Aici nu prea ai ce să faci. În Hunedoara e bine să stai doar să faci şcoală. Nu prea ai perspective. E un oraş prea mic. Voi urma şi o facultate. Eu vreau să mă realizez în România, deşi este foarte greu. Totuşi, nici prin cap nu îmi trece să părăsesc ţara. Resping categoric acest lucru", se destăinuie Alin.

Fraţii lui vitregi au reuşit, au urmat facultăţi la Timişoara şi la Arad, aşa că e sigur că stă şi în puterea lui să fie un învingător. În timpul liber îi place să stea cu familia. Mai navighează pe internet, ascultă muzică sau vorbeşte cu prietenii ori citeşte. Amicii lui sunt studenţi şi pe mulţi îi vede doar în vacanţe. Mai merge prin oraş, pe la un club, dar nu prea e genul care să iasă: "Nu îmi place să îi văd cum se aruncă unul în altul prin discoteci sau cluburi".

O ALTĂ LUME
Când a împlinit 1 an, Alin a primit o telegramă din partea şefului statului, în care i se spunea că s-a născut într-o zi importantă. Când s-a făcut mai mare, a aruncat acea telegramă. "Nu avea nici o importanţă pentru mine. Nu văd de ce aş fi păstrat-o", spune astăzi. Despre perioada comunistă a citit şi a ascultat cum era viaţa în acea epocă. "Am citit diverse lucruri despre cum era în România înainte de 1989, ştiu despre cozile la care stăteau oamenii ca să îşi procure de mâncare.

Ştiu că Miliţia şi Securitatea erau, practic, la putere, că trebuia să te adresezi cu apelativul «tovarăşe». Am ascultat poveştile oamenilor. Astăzi, unii se mai plâng şi spun că era mai bine atunci. Am întâlnit doar un singur om căruia îi pare rău după Ceauşescu şi după regimul comunist. Despre Nicolae Ceauşescu ştiu că a fost executat, dar a fost, totuşi, preşedintele acestei ţări o perioadă îndelungată. Nu mi-am imaginat niciodată cum ar fi fost să trăiesc atunci.
Nu îmi pot închipui viaţa fără tot ce avem azi.
Era o altă lume!", continuă tânărul.

 

Politicienii, toţi o apă şi-un pământ
Alin Aleman nu a votat la alegerile prezidenţiale, pentru că nu a avut pe cine. "Am mers la vot în 2008, la locale, când am avut prima oară dreptul să îmi exprim opţiunea. Acum n-am mai mers.

Pe cine să fi votat?! Nici măcar nu m-am gândit să merg la vot. Nu merita nici unul, cu atât mai puţin cei care au ajuns în turul al doilea. Doar promisiunile au fost de ei. Băsescu e un om de nimic, Geoană - la fel. Cred că de la politicieni ni se trag toate relele. Poate ar trebui să plece toţi cei care fac politică şi să vină alţii. Am avea nevoie şi de un preşedinte mai bun. De acolo se trage totul. I-am văzut pe toţi la televizor.

Sunt interesat de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar politicienii aceştia nu ne pot face viaţa mai bună. Tinerii ar trebui să se implice în politică, dar acolo au loc doar cei cu bani. Degeaba ai şcoală, că nu te ajută la nimic. Un tânăr cu şcoală, dar fără bani nu va fi niciodată promovat. Va fi ales întotdeauna unul care are bani, chiar dacă nu are prea multă şcoală. Societatea românească este condusă doar de puterea banului. În rest, nu mai contează nimic. Dacă nu ai bani, eşti un nimeni! Totul se plăteşte în România, totul este de vânzare!

Societatea românească e prea coruptă. Şi prietenii mei gândesc la fel! Eu merg la şcoală, pentru că nu ar fi drept ca părinţii mei să muncească atât şi eu să nu fac nimic!", încheie tânărul. El adaugă că poporul român nu dă pe dinafară de hărnicie, dar spune că e inventiv şi că nu merită ceea ce i se întâmplă.