"Sărăcia nu e eternă, dar are putere de inerţie‘‘

Profesorul universitar Dumitru Sandu spune că "satele din Ilfov, Braşov şi Sibiu au, comparativ cu media pe total ţară, cea mai bună situaţie sub aspectul stocului de educaţie, apropierii faţă de oraşe mari şi ocupării neagricole a populaţiei. La celălalt pol, cu nivel maxim de sărăcie, sînt satele din Botoşani şi Vaslui, cu stoc redus de educaţie şcolară, slabă ocupare în sectoare neagricole şi grad sporit de izolare".

ROMÂNIA LA EXTREME ● Cel mai sărac sat din ţară – Ilganii de Sus (Tulcea), cel mai bogat – Cristian (Braşov)
Profesorul universitar Dumitru Sandu spune că "satele din Ilfov, Braşov şi Sibiu au, comparativ cu media pe total ţară, cea mai bună situaţie sub aspectul stocului de educaţie, apropierii faţă de oraşe mari şi ocupării neagricole a populaţiei. La celălalt pol, cu nivel maxim de sărăcie, sînt satele din Botoşani şi Vaslui, cu stoc redus de educaţie şcolară, slabă ocupare în sectoare neagricole şi grad sporit de izolare".

Dumitru Sandu, sociolog şi cercetător ştiinţific, este profesor universitar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. Pe baza mai multor studii, profesorul a realizat, pentru un proiect al Băncii Mondiale, atlasul social al României rurale, în care clasifică satele ţării de la cele cu un grad maxim de dezvoltare, la sate foarte sărace.

• Jurnalul Naţional: România este o ţară a contrastelor, unde poţi întîlni, la o azvîrlitură de băţ de satele extrem de sărace, comunităţi înstărite. Cum explicaţi aceste discrepanţe?

Dumitru Sandu: Diferenţele sînt atît de mari pentru că satele sînt foarte diferite. Şcoala, ocupaţia şi drumul "fac‘‘ satul. Satele cele mai sărace sînt cele ale oamenilor cu puţină şcoală, ocupaţi mai ales în agricultură şi localizate izolat – departe de drumuri modernizate, de oraş şi de centrul de comună. Lipsa de calificare, ocuparea în agricultură şi izolarea aduc după ele venituri reduse, locuinţe insalubre, sănătate precară, mentalităţi care favorizează un mod de viaţă centrat pe supravieţuire, nu pe creştere, pe dezvoltare, pe autoîmplinire. Satele bogate sînt cele cu pondere mare de populaţie educată peste media din rural, ocupare neagricolă şi cu localizare apropiată de oraşe mari şi de drumuri modernizate.

• Cum se măsoară sărăcia sau bogăţia unui sat?

În două moduri: fie la nivel de gospodărie sau individ, fie prin măsuri, indicatori pe total sat. Ambele sînt la fel de importante, dar au semnificaţii diferite. Măsurarea pe total sat, care ne interesează în discuţia de faţă, poate include atît estimări agregate ale, să spunem, consumului la nivelul fiecăreia dintre gospodăriile satului, dar şi aspecte legate de infrastructura locală, starea de sănătate, gradul de ocupare a populaţiei etc. Dacă vrei să faci un gen de atlas social al satelor din România, pe vechea idee a lui Dimitrie Gusti, atunci eşti obligat să optezi pentru abordarea care îţi permite să estimezi bunăstarea fiecărui sat, funcţie de ce spune teoria din domeniu şi de ce date ai la dispoziţie sau poţi culege cu resursele disponibile. Principiul de la care am pornit personal în estimarea nivelului de sărăcie – dezvoltare pentru fiecare dintre satele României care au cel puţin 20 de locuitori (aproximativ 12.400 sate) este cel al similitudinii dintre bunăstarea unei persoane şi cea a unui sat. Bunăstarea este dată, la nivel personal, de bunuri sau venituri, de starea de sănătate, de ceea ce ştie persoana prin educaţie şi ocupare, dar şi de şansele pe care i le oferă mediul în care trăieşte. Lucrurile stau similar cu satul. Acesta este bogat sau sărac în funcţie de totalitatea bunurilor publice şi private care aparţin comunităţii, de potenţialul demografic pe care îl are, de stocul de educaţie al membrilor săi, de structura de ocupare a populaţiei şi de oportunităţile pe care i le oferă mediul regional în care se află. Potenţialul de dezvoltare al satului din acest ultim punct de vedere este cu atît mai mare cu cît satul este mai aproape de un oraş mare, de centrul de comună şi de drumuri modernizate.

• Care-s cele mai sărace localităţi ale României?

Estimările de care dispun nu sînt de tip farmaceutic sau milimetric. În plus, datele de la care am pornit sînt, preponderent, cele ale recensămîntului din 2002. Cu această rezervă, ca premisă, aş menţiona cele mai sărace sate pe regiuni istorice: Ilganii de Sus din comuna Maliuc-Tulcea pentru Dobrogea, Valea Lupului din comuna Vultureni – Bacău, pentru Moldova, Valea din comuna Zam – Hunedoara pentru Transilvania, Frăsiniş din Sicheviţa – Caraş Severin pentru Banat, Perteşti – Roşiile din judeţul Vîlcea pentru Oltenia, Smeeşti – Vintilă Vodă din Buzău pentru Muntenia, Bolda din Beltiug – Satu Mare pentru Crişana – Maramureş. Toate sînt sate mici, cu număr redus de locuitori. Sărăcia, chiar şi la extreme, are faţete diferite: la Ilgani, în Deltă, este asociată în special cu izolarea; la Frăsiniş şi Perteşti, cu nivelul redus al educaţiei; la Smeeşti şi Valea Lupului, cu pondere mare a vîrstnicilor; la Valea din comuna Zam – Hunedoara, infrastructura de locuire este extrem de proastă.

Bogăţie vs sărăcie

• Din cîte ştiţi, au fost dintotdeauna aşa sau a existat un motiv al prăbuşirii lor?

Estimarea dezvoltării pentru peste 12.000 de sate nu se bazează pe cunoaşterea lor în detaliu istoric sau pe imaginea dată de cercetare directă, ci pe prelucrarea datelor cantitative disponibile. Sărăcia comunitară despre care discutăm nu este eternă, dar are o mare putere de inerţie. Se schimbă greu, pe durate mari. Pe categorii de sate putem face însă estimări în baza informaţiilor existente. Ştim, spre exemplu, că cele peste 5.000 de sate foarte sărace din România actuală au avut un declin demografic foarte puternic încă din perioada socialistă (cu scădere a populaţiei accentuată în perioada dintre recensămintele din 1977 şi 1992). Un declin mult mai mare decît pentru restul satelor României. În Valea Lupului din Bacău şi în Valea din Hunedoara, spre exemplu, declinul demografic în perioada anterior menţionată a fost extrem de mare, de aproximativ 70%. În principiu poate fi vorba de sărăcire asociată unui eveniment – închidere a unor fabrici din oraşele apropiate, sporire bruscă a şomajului urban etc. – sau de o sărăcire asociată unui proces de lungă durată. Tipic în acest sens este cazul satelor relativ izolate din zone apropiate oraşelor mari. În condiţiile în care, din cauza drumurilor proaste, navetismul sat-oraş nu s-a putut dezvolta, localnicii au adoptat soluţia migraţiei definitive la oraş. Decenii la rînd au plecat din astfel de sate mai ales tinerii relativ educaţi, cu disponibilitate mare de acceptare a riscului. Aşa se explică apariţia unor sate foarte sărace în judeţe precum Giurgiu (Mirău din comuna Stoeneşti sau Petru Rareş de la Izvoarele) sau Cluj (Tăuşeni din comuna Bonţida sau Muntele Cacovei din Băişoara). Astfel de sate au o situaţie particulară, în sensul că se află în zone apropiate de oraşe mari, dar lungimea drumurilor de la ele spre oraşele respective este considerabilă, de peste 25-30 km.

• Care-s cele mai bogate localităţi?

Pe aceeaşi regulă a diferenţierii pe regiuni istorice, menţionez satul Cristian din judeţul Braşov pentru Transilvania, Sînmartin din Bihor pentru Crişana-Maramureş, Agigea din Dobrogea, Dumbrăviţa din Timiş-Banat, Baciu din Cluj – Transilvania şi Mătăsari din Gorj – Oltenia şi Dancu din Holboca – Iaşi din Moldova. Toate acestea sînt sate mari, cu peste 2.000 de locuitori, în condiţiile în care media locuitorilor pe sat în anul 2002 era puţin mai mare de 800 de persoane. Aproape 30% din comunele din Braşov şi Ilfov sînt bogate. Sibiu, Harghita şi Covasna urmează cu aproximativ o cincime din comune care pot fi considerate bogate în context naţional. În Timiş şi în Arad, aproximativ 16% dintre comune au statutul respectiv.

• Cum au reuşit să dobîndească acest statut?

Bogăţia durabilă, consolidată, nu se cîştigă peste noapte, ci decurge din procese şi condiţii care acţionează pe termen lung. Cele aproximativ 800 de sate bogate din România au o plasare avantajoasă în context regional şi au o populaţie cu nivel sporit de educaţie şi ocupare preponderent neagricolă. Între altele, modernitatea de mentalitate la nivelul populaţiei lor este indicată de rata redusă a fertilităţii, specifică persoanelor relativ înstărite, care pun accent pe calitatea copilului şi nu pe numărul mare de copii. Mai este un gen de bogăţie de dată recentă, asociată cu banii din migraţia internaţională investiţi în case. Cele mai mari rate de construcţii de noi locuinţe în rural s-au înregistrat în comunele cu multe persoane plecate la lucru în străinătate din Vrancea, Suceava şi Satu Mare. Frecvent, dezvoltarea fondului locativ în satele de emigrare intensă este asociată cu depopularea satelor respective şi îmbătrînirea populaţiei prezente în localitate.

• Constituţia dă drepturi egale tuturor cetăţenilor României. Teoretic. Practic, ca sociolog, credeţi că un copil născut într-o comunitate săracă are aceleaşi şanse în viaţă precum un altul, dintr-o comunitate înstărită?

Răspunsul este implicat în bună măsură în întrebare. Şansele de viaţă, cu educaţie, ocupare, împlinire profesională etc. nu au cum să fie egale. Discuţia despre sărăcia comunitară din rural are între altele şi acest rost de a face evidente rupturile de şanse de viaţă pe categorii de localităţi în speranţa că politici sociale, comunitare şi regionale se vor orienta tot mai mult spre rezolvarea unor astfel de probleme. Aproximativ jumătate din populaţia rurală a ţării trăieşte în sate care nu sînt centru de comună. Acestea au statut de sate periferice nu numai în sens administrativ, dar şi social. Nivelul de viaţă al populaţiei din aceste sate este mult mai scăzut decît în satele centrale. Posibilitatea de a cumpăra un ziar de la un chioşc local, spre exemplu, este de aproximativ 40% în satele centru de comună şi de numai 20% în cele periferice. Toate condiţionările majore pentru bunăstarea comunitară au niveluri reduse în satele periferice comparativ cu cele centrale în legătură cu nivelul de educaţie, accesibilitatea la servicii, ocuparea neagricolă, calitatea infrastructurii etc.

• Sînt sărăcia şi bogăţia ereditare?

La nivel de sat, ca şi la nivel individual, moştenirea contează foarte mult. Este chiar mai greu pentru o comunitate să iasă din sărăcie decît pentru un individ. De ce? Pentru că depăşirea sărăciei comunitare implică acţiuni colective greu de coordonat. Uneori, fondurile din afara comunităţii, programele naţionale şi participarea locală pot acţiona eficient în reducerea sărăciei, cu condiţia să fie concepute în logica durabilităţii – cu respectarea cerinţelor de mediu, justiţie socială şi eficienţă economică. Cert este că perioada actuală de început de integrare în UE este una extrem de favorabilă reducerii sărăciei comunitare şi reducerii decalajelor de dezvoltare între sat şi oraş, între sat central şi sat periferic, între est şi vest, agricol şi nonagricol etc. Cu cîteva condiţii simple – să fie făcute proiecte competitive pentru obţinerea fondurilor, să fie asigurate logica şi transparenţa instituţională necesare unei bune implicări a populaţiei în procesele de dezvoltare...

"Drumul creează viaţa socială‘‘

• Există un fenomen al "contaminării‘‘, în sensul că localităţile situate lîngă oraşe sînt favorizate şi, în general, mai bogate? Aveţi şi contraexemple?

Spuneam la începutul discuţiei că "educaţia, ocupaţia şi drumul fac satul‘‘ să fie mai bogat sau mai sărac. Apropierea de oraş este componentă esenţială a condiţiilor de favorizare a dezvoltării. Şi este vorba nu numai de "contagiunea‘‘ la care vă refereaţi, ci mai ales de accesibilitatea sporită pe care o conferă apropierea de oraş pentru locuri de muncă şi servicii sociale. Apropierea de oraş nu este o condiţie suficientă pentru a favoriza dezvoltarea satului. Aş menţiona în context, în treacăt, o formulă veche, încetăţenită în sociologie, legată de numele lui Edmond Demolins – "Drumul creează viaţa socială sau tipurile sociale‘‘. Cu mai mulţi ani în urmă (în 1996) am construit, pentru proiectul care a fundamentat noua organizare regională a ţării, o hartă a dezvoltării rurale pentru comunele din Teleorman. Cu informaţiile disponibile am putut construi un indice al "favorabilităţii compoziţiei populaţiei pentru dezvoltare‘‘. Este ştiut că Teleormanul e un judeţ relativ sărac. Cu toate acestea, datele analizate au arătat că nu este şi omogen: comunele aşezate la drum, pe axa dintre Alexandria şi Roşiori de Vede, sînt mai dezvoltate, cu o populaţie a cărei structură este favorabilă în mai mare măsură dezvoltării, comparativ cu majoritatea comunelor din judeţ care sînt departe de drumurile modernizate. Aţi întrebat şi de posibile contraexemple, în sensul de sate sărace situate foarte aproape de oraşe. Nu sînt multe, dar pot fi totuşi identificate. Este cazul satului Brătescu Vechi din comuna Surdila – Greci, judeţul Brăila, Darvari din Tămădăul Mare – Călăraşi sau Sohodol din Albac – Alba.

• Credeţi că structura psihologică (tradiţii, modus vivendi etc.) a oamenilor, pe anumite regiuni, afectează gradul de bunăstare al comunităţii mai degrabă decît resursele acelei zone?

Altfel spus, întrebaţi dacă mentalitatea este mai importantă decît banul pentru dezvoltarea locală. Da, desigur. Decalajele de dezvoltare nu sînt o fatalitate. Ele pot fi corectate, reduse prin mod de organizare, dezvoltare strategică. De aceea există proiecte de dezvoltare, inginerie socială care lucrează prin dezvoltare comunitară şi regională. Ecuaţia de bază a dezvoltării locale nu este însă dată numai de "mentalitate şi resurse‘‘. Mai este un termen la fel sau poate mai important decît cei doi. Este vorba de instituţii, de administraţie locală şi regională, de transparenţa lor, de modernitatea modului lor de funcţionare. Numai cu bani şi cu oameni care vor să facă dezvoltare, au şi capital social şi capitalul uman necesar, ţintele de bunăstare comunitară nu pot fi atinse. Este nevoie de instituţii moderne, flexibile, eficiente, care să facă posibil tot efortul de organizare pentru dezvoltare durabilă.

Metode de cercetare

"La început, în 1997-1998, a fost o cerinţă a Băncii Mondiale de elaborare a unor hărţi ale sărăciei rurale pentru a fundamenta acţiunile la nivelul Fondului Român de Dezvoltare Socială‘‘, povesteşte profesorul universitar Dumitru Sandu. "Iniţial am concentrat analiza pe comună şi judeţ şi am lucrat cu informaţii furnizate de recensămîntul din 1992. Ulterior am realizat că în cadrul comunelor sînt diferenţieri foarte mari între sate şi mediile pe comună. Este motivul pentru care în proiecte care au urmat pe teme înrudite, în care am lucrat pentru Bancă, pentru Universitatea Bucureşti sau pentru UNDP, am trecut la elaborarea metodologiei de construire a unui indice al dezvoltării satului. Varianta actuală a indicelui respectiv este bazată pe date furnizate de recensămîntul populaţiei şi locuinţelor realizat de Institutul Naţional de Statistică în 2002. La ele am adăugat un indicator referitor la distanţa între sat şi cel mai apropiat oraş. Informaţia mi-a fost furnizată de colegii geografi. Am verificat calitatea indicelui construit prin confruntarea ierarhiilor pe care le oferă cu rezultate ale unor cercetări comparative pe mai multe sate. Barometrul rural de la Fundaţia Soros România mi-a fost de un real folos în această verificare. La fel cercetările calitative la nivelul diferitelor sate realizate în proiecte proprii sau de colaboratori din programele de doctorat sau masterat. Recensămîntul comunitar al migraţiei pe care l-am coordonat în 2001, la nivelul tuturor satelor din România, pentru un proiect al Organizaţiei Internaţionale a Migraţiei, mi-a furnizat date utile pentru validarea indicelui de dezvoltare a satului. Metodologia pe care o folosesc pentru construirea indicelui este compatibilă cu cea practicată pe plan internaţional.‘‘

Ajutor pentru satele sărace

Poveştile oamenilor din satele extrem de sărace prezentate de reporterii Jurnalului Naţional în cadrul campaniei "Om bogat, om sărac‘‘ au impresionat reprezentanţii firmei Sodexho România. Aceştia doresc, printr-un proiect de responsabilitate socială, să ajute comunităţile respective, urmînd ca în urma datelor furnizate să stabilească programe ţintite şi pe termen lung. Sodexho este expert mondial în servicii administrate prin sisteme de tichete şi carduri.

---

ROMĂNIA, LA EXTREME
Eterna şi fascinanta Românie. Ruptă în cur, cu burta suptă de foame, se plimbă într-un Q7 şi-şi numără terenurile. Oameni bogaţi şi oameni săraci. Aici unu’şi întinde caviarul pe feliuţă, dincolo altul taie mămăliga cu aţa. Aici copiii fac masaj de la 4 ani, "să se dezvolte armonios", dincolo cară cu spatele sacii de fier vechi, ca să aibă mălai pentru mămăligă. Aceeaşi ţară. Acelaşi aer. Plămîni diferiţi. Începem de astăzi un serial de reportaje din care veţi putea vedea România la extreme.

---

MODEL OCCIDENTAL ● Cea mai prosperă localitate din Satu Mare dă luxul pe trăinicie
Foieni – cei mai bogaţi dintre sătmăreni
La Foieni, Satu Mare, bogăţia nu se măsoară în maşini scumpe sau vile fiţoase. Oamenilor le place să spună că averea le stă în sapă, dar e numai o figură de stil. Pămîntul e lucrat în întregime în asociaţii, cu utilaje moderne. Peste 250 de oameni din localitate muncesc la fabrica de mobilă tapiţată, iar un investitor francez, atras de rodnicia pămîntului, visează ca la anul să culeagă primele afine de Foieni.


VÎRSTA SĂRĂCIEI ● Boldenii au adunat în viaţă doar ani şi nevoi
Bolda – satul azil
Bătrînii din cea mai săracă localitate sătmăreană trăiesc la fel ca strămoşii lor de acum 100 de ani. Dacă n-ar fi curentul electric, ai zice că timpul a prins într-o buclă cele 80 de suflete risipite printre casele pustii. Cel mai tînăr boldean are 64 de ani.

---

ZONA METROPOLITANĂ ● Bogaţii răsar precum ciupercile după ploaie
Lupu-şi schimbă blana-n Vale
Despre omul bogat se zice că e ca iepurele, sare unde vrea. Se mai zice că bogăţia îl strică pe om, dar astea-s doar proverbe din bătrîni cînd vine vorba să trăieşti bine, aşa cum trăiesc cei de la Valea Lupului. Aproape de Iaşi, la o aruncătură de băţ, legat ombilical de mamă, lupul din vale se bucură de cea mai stufoasă blană.

IAŞI 2008 ● Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr
Glodenii Gîndului, săraci lipiţi pămîntului
A fi sărac este adesea un mod de viaţă, în care unii sînt încătuşaţi încă de la naştere. Glodenii Gîndului, un toponim. Sintagma prăbuşirii, simţită pe viu, la faţa locului. 30 de kilometri despart lumea "civilizată" a Iaşiului de satul oprit în timpul lui Ştefan cel Mare. "Vai ce gloduri sînt aici, că nici cu gîndul nu te duce", zicea domnul Moldovei, şi aşa i-a rămas: Glodenii Gîndului. Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr.

---

ATRACŢIE ● Zilnic, băieţi şi fete vin de la 25 de kilometri în acest sat să înveţe condusul tractorului
Toate drumurile duc la Ilia
Aici nu sînt case opulente vopsite în roz sau verde şi nici maşini luxoase. Bogăţia satului stă mai degrabă în confortul pe care îl oferă locuitorilor săi, care au apă curentă şi canalizare, cablu tv şi internet, un liceu, magazine de toate felurile şi chiar un loc unde bărbaţii se pot distra sîmbătă seară.

PUSTIU ● Departe de medic şi de şcoală, oamenii au părăsit rînd pe rînd satul
Zi de pîine, la Almăşel
Dacă te naşti departe de oraş sau chiar de centrul de comună, şansele tale de reuşită în viaţă sînt mai mici. Aşa stau lucrurile şi cu Almăşel, sat din comuna Zam, Hunedoara, unde cei 20 de locuitori îşi cumpără pîine numai joi şi îşi primesc veştile şi pensia în aceeaşi zi, o dată pe lună.

---

BUDILA ● Satul unde sărăcia merge în curul gol pe stradă
"Visul meu este să fiu servitoare"
Budila. Bodola. Aş vrea să-l văd pe preşedintele Băsescu făcînd o baie de mulţime aici. Mi-aş dori să aibă curajul să intre în casa unde copiii mici adorm plîngînd de foame, pentru că sora cea mare nu mai are haine de pus pe foc, să termine de fiert fasolea. Aş vrea să-l aud pe preşedintele tuturor românilor vorbindu-le celor patru copii care stau singuri, îngrămădiţi într-un pat, acoperiţi de-o pătură şi de mizerie, cu o juma’ de pîine în faţă. Budila. Bodola. Şi aici tot România e…

SÎNPETRU ● Dacă ai cu ce, cu cine şi de unde, poţi!
"Săracu’ e născut pentru aşa ceva"
Budila e la 18 km de Braşov, înspre est. Sînpetru e la nord de Braşov, la 5 km distanţă. Satele nu-s departe unul de celălalt. Geografic.În realitate, distanţa e ca de la cer la pămînt.

---

DUMBRĂVIŢA ● Satul în care nu se mai cultivă decît vile
Copii de oraş, la şcoala de la ţară
În urmă cu cinci ani, Ministerul Învăţămîntului era pe cale să închidă şcoala din comuna timişeană Dumbrăviţa. Unitatea de învăţămînt abia dacă mai întrunea numărul de elevi necesar pentru două clase cu predare simultană. Astăzi, aceeaşi şcoală are două clădiri, dotări care ar fi invidiate de multe şcoli din oraş, iar cei 280 de elevi stau la cursuri de dimineaţa pînă seara, ba mai vin şi în week-end.


BÎRNA ● Un colţ de rai unde nici din agricultură nu mai poţi să trăieşti
Aici banii sînt scumpi
În comuna Bîrna din judeţul Timiş, lucrurile parcă merg anapoda. Oamenii, care au păduri şi lanuri întinse şi trăiesc de cînd se ştiu din munca cîmpului, sărăcesc pe zi ce trece, pentru că, spun ei, "cei mari ne-au uitat". Abia acum, în 2008, primăria a demarat lucrările de asfaltare. Măcar profesorii care vin să predea în şcoala din sat să facă cei 16 km dinspre municipiul Lugoj pe drum lin, dacă tot şi-l plătesc singuri.

---

STATORNICI ● Deşi le este greu, oamenii nu vor să părăsească satul
"Uităm şi să vorbim!"
Satul Gherdeal. O mînă de saşi şi de români aruncaţi pe coclauri. Uitaţi de lume, oamenii nu au parte nici măcar de o pîine proaspătă. Cei 12 locuitori ai satului au trecut de mult de vîrsta tinereţii. S-au obişnuit însă să trăiască de cînd se ştiu la fel: fără apă caldă, fără gaze, doar cu o mîncare sărăcăcioasă făcută pe plită şi cu o brumă de căldură din vîlvătaia rumeguşului. Nu au farmacie, nici magazin alimentar, iar apa o iau de la singura fîntînă aflată în drum.


LA BUTOANE ● Aparatura electrică face toatĂ treaba pentru localnici
Oraşul de la sat
Ca să locuieşti în comuna Cristian din judeţul Sibiu e musai să fii gospodar şi în pas cu "moda" la tot ce-i nou şi modern. Aşa că nu-i de mirare că oriunde ai întoarce capul vezi ba o benzinărie, ba farmacie şi cabinete medicale particulare, coafor, brutărie, grădiniţă particulară, pensiuni şi hoteluri, service-uri auto, ateliere de tot soiul.

---

HAGIENI • Aproape de forfota litoralului, dar împăcaţi cu sărăcia
Departe de lume
România – Constanţa – Limanu – Hagieni. Satul în care copiii primesc pomană de sărbători cîte un sfert de portocală. N-au bani de pizza sau de dulciuri, singura lor mîngîiere e-n cornul cu lapte primit la şcoală, în recreaţie. Hagieni e la 10 km de Marea Neagră, lipită de sărăcie.

ÎMBOGĂŢIŢI • Pentru că au fost înzestraţi cu pămînt pe malul mării
La Vama Veche, “dacă nu curge, pică”
Spre deosebire de Hagieni, pe drumul spre Vamă au răsărit din pămîntul nelucrat doar o sumedenie de panouri de tablă, care te anunţă cu litere de-o şchioa­pă: “Terenuri de vînzare”. Nu se mai ocupă nimeni de mult nici cu ara­tul, nici cu semănatul, localnicii cultivîndu-şi acum doar gustul pentru amenajări interioare şi de grădină, ca să-şi facă oferta mai atrăgătoare pentru turişti.