Sărbătoarea Luminii şi a luminării

La 4 aprilie, pe masa de Paşti trebuie să existe pasca, mielul, oul, mâncarea preparată cu vegetale. Fiecare este un simbol.

Sărbătorile ordonează viaţa comunităţii, punctează anumite evenimente care se cade să aibă loc.

"Paştile constituie cea mai mare sărbătoare creştină, dar niciodată o sărbătoare nu trebuie privită ca exclusivă sau autonomă. Ea face parte dintr-un sistem al sărbătorilor, legate de procesul Mântuirii. Tot atât de importantă este sărbătoarea Rusaliilor, când se constituie Biserica - coborârea Sfântului Duh peste Apostoli.

Şi această sărbătoare a Cincizecimii face parte din întregul ciclu al sărbătorilor creştine care ordonează viaţa comunităţii, o reglementează şi punctează anumite evenimente care se cade să aibă loc în anumite perioade - nunţile, comemorările morţilor", ne spune doamna Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu".

Toată perioada Postului Mare - cele şase săptămâni, plus Săptămâna Mare care precede Învierea - este legată de comemorarea morţilor. "În fiecare sâmbătă se oficiază pomenirea morţilor, şi ciclul acesta se încheie în Joia Mare sau Joi Mari, când se face pomenirea morţilor. Este una dintre cele mai semnificative sărbători pentru comemorarea morţilor din tradiţia noastră, atestarea este foarte veche în sudul ţării, iar în scrierile călătorilor străini, care au trecut prin Ţările Române prin secolele al XVI-lea şi XVII-lea, sunt amintite evenimente asemănătoare şi în Moldova şi anume Focurile de Joi Mari."

De Joi Mari, toţi, cei vii şi cei morţi, se pregătesc de marea sărbătoare a Învierii. "Focurile acestea constituie nişte surse de lumină şi canal de comunicare între comunitatea de aici a celor vii şi comunitatea celor răposaţi, care e şi ea pregătită, în mentalitatea populară, pentru a participa la evenimentul Învierii, baza gândirii creştine.

Focurile de Joi Mari, care se fac seara sau înainte de răsăritul soarelui, în curţi sau în cimitire, încă mai sunt active în unele zone din Oltenia. În unele părţi ale Munteniei, de Joi Mari doar se curăţă mormintele, se împrejmuiesc cu pietre care se vopsesc cu var.

Aceste focuri sunt probabil legate de foarte vechi tradiţii creştine. S-a produs mutaţia fundamentală de sens şi de mesaj între focul Divinitate, care era precreştin, şi focul energie, lumină, mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Undeva, între, este focul de jertfă, care apare în Vechiul Testament mai ales, care este purificator, de data aceasta însă, pentru creştinul care a trăit evenimentul pascal, focul înseamnă mai mult, înseamnă lumină. Înseamnă o posibilitate directă de comunicare.

Focurile de Joi Mari sunt simbolul acestei energii divine necreate." Lumina este un element fundamental în oficierile tradiţionale. "Ea este prezentă prin trei elemente: focul, candela şi lumânarea. Lumânarea este prezentă aproape în toate manifestările din această perioadă, implicit în noaptea de Înviere - toţi ştim rolul luminii."

În Joia Mare se face ultimul parastas pentru răposaţi. "Joia Mare este o zi cu încărcătură specială în comunitatea tradiţională. Femeile sunt responsabile cu aprinderea focurilor, cu pregătirera meselor în curţi, pe velinţe, pe ştergar, pe jos pe unde se făcea focul se aşeza aşa-numita pâine a uitaţilor, un vas cu apă sau cu vin, în preajma focului pentru sufletele celor care erau răposaţi.

Ele pregătesc, normal, şi coliva, şi parastasul propriu-zis. În sarcina bărbatului, tradiţională era sacrificarea mielului pascal, care avea loc în Joia Mare şi tot atunci femeile roşeau ouă."

CUM TREBUIE SĂ FIE OUL?
Acestea se întâmplau în comunitatea tradiţională. Astăzi tradiţia mai este ocolită câteodată şi ouăle se vopsesc şi vinerea, şi sămbăta. Oul trebuie sau trebuia să fie roşu! În timp, oul de Paşti a devenit un obiect de podoabă. "Culoarea ouălor era roşie, pentru că roşu este culoarea statornică a vieţii, a sângelui şi a sacrificiului", ne spune cu tărie doamna Sabina Ispas.

"OUL încifrează ideea vieţii. În ou sunt conţinute laolaltă viaţa şi moartea. Dacă îl revigorezi din el iese viaţa, simbolul esenţial al oului, şi mai ales al oului roşu, este viaţa, care a călcat peste moarte. Dacă privim picturile care reprezintă Învierea se poate vedea că, în jurul a ceea ce în mod obişnuit şi poate nu tocmai potrivit se numeşte aura din jurul trupului lui Iisus, forma este de ou. Aşadar, oul este simbolul vieţii care închide şi elimină moartea pentru că el poate fi revigorat."

Pe masa de Paşti trebuie să existe pasca, mielul, oul, mâncare preparate cu vegetale. "Oul are o poziţie specială - dacă alte alimente pot lipsi, semnele Paştilor, oul roşu şi bucata de pască - aluatul acesta îmbunătăţit, care este de fapt colacul, nu pot lipsi."

De ce sunt importante vegetalele? "În codul nostru alimentar vegetalul are un rol cu totul special. Vegetalul este un semn al trecerii de la sacrificiul de carne şi sânge, la sacrificiul acesta vegetal, este saltul care s-a făcut în momentul răstignirii - în sine un sacrificiu sângeros. După asta nu s-au mai practicat sacrificii sângeroase decât în comunităţile care au păstrat forme foarte vechi ale creştinismului (perioada iudeo-creştină).

Jertfele animale au fost înlocuite la Cina cea de Taină cu o jertfă vegetală. Grâul şi vinul, pâinea şi vinul. E o modificare esenţială a conceptului de sacrificiu ca relaţionare cu Divinitatea. Divinitatea sacrificată nu mai este cea de carne şi sânge, este cea vegetală, ceea ce este un salt uriaş în conştiinţa umană."

 

Oul roşu

Legendele sunt cele care ne dau răspunsul la întrebarea de ce trebuie să roşim ouă de Paşti. "Unele spun că Maica Domnului a adus un coşuleţ cu ouă pe care l-a pus la baza crucii ca să-i îmbuneze pe paznicii care îl vegheau pe Iisus răstignit. Iar din coasta lui Iisus, atunci când a fost străpunsă, sau din mâinile şi picioarele străpunse de piroane, au curs şuvoaie de sânge care au colorat ouăle în roşu.

De atunci, creştinii obişnuiesc să folosească ouă roşii de Paşti. Iar când le ciocnesc eliberează viaţa! Asta fac: sparg coaja care ţine viaţa închisă înăuntru şi spun «Hristos a înviat!». Este mesajul vieţii aceleia veşnice dobândite prin sacrificiul Hristic." Există şi alte explicaţii legate de culoarea roşie a oului.

Se spune că acum 2.000 de ani, în perioada apostolică, "o proaspătă creştină purta un paner cu ouă şi s-a întâlnit cu cineva care nu credea în miracolul Învierii şi i-a spus cu mare bucurie «Hristos a înviat!» şi persoana respectivă i-a spus «o să învie când o să se roşească ouăle pe care le ai în paner»; şi atunci ouăle s-au înroşit şi atunci asta a certificat şi pentru cei care nu credeau miracolul Învierii."