Sărbătoarea muzicii ţărăneşti la Muzeul Satului Bucovinean

Poftiţi la cea de-a patra ediţie a Festivalului „Tarafuri şi Fanfare", sâmbătă, 26, şi duminică, 27 iunie, să ascultaţi muzica de fanfară la ea acasă, în Bucovina, acolo unde tot satul avea odinioară fanfară ce cânta la nunţi, înmormântări, la bal şi la război, la joc şi la hramul bisericii. Veniţi să vă convingeţi că tradiţiile româneşti se păstrează, dincolo de trecerea timpului, prin grija celor care au considerat o datorie de onoare păstrarea obiceiurilor strămoşeşti şi transmiterea lor de la o generaţie la alta.

În câteva locuri din ţară, fanfarele (deşi nu multe) au supravieţuit vremurilor schimbătoare şi au reuşit  să-şi păstreze repertoriul, au reuşit să-i convingă pe oameni să nu se înstrăineze de ritmurile locului şi nici de riturile transmise prin generaţii!

Vor veni să vă încânte muzicanţi aleşi pe sprânceană de amfitrionul festivalului, maestrul Grigore Leşe: Nea Costină lăutaru' din Cezieni, Mambo Siria, Trei parale, Rapsozii Gorjului, Banda lu' Argint din Pârâul de Pripor, Taraful lui Gaciu, din Soporu de Câmpie, Taraful din Topliţa, Taraful din Sângiorz Băi, Taraful lui Mucea din Bilca, Taraful din Greceşti, muzicanţi din Timocul Bulgăresc, Fanfara din Lăpuşnicu Mare şi fanfare din Bucovina.
Cine sunt muzicanţii care îşi vor demonstra măiestriaĂ Vă facem câteva prezentări!
Fanfara din Lăpuşnicu Mare s-a constituit în 1911 şi tot de atunci păstrează cu sfinţenie steagul de la întemeiere, un adevărat „axis mundi" în jurul căruia a dăinuit mai bine de un secol.

La fel ca şi în cazul corurilor bărbăteşti, care luaseră mare avânt la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea în provinciile rămase sub imperiu, fanfara din Lăpuşnicu Mare constituia un pretext pentru reuniunile românilor şi totodată un mod de manifestare a identităţii lor cultu­rale. Fanfara era prezentă atât la marile evenimente comunitare de peste an (sărbători religioase, aniversări, întruniri de anvergură), cât şi la trecerea principalelor praguri (nuntă, înmormântare). Astfel, repertoriul muzicanţilor este unul eclectic, cu sonorităţi diverse, cuprinzând o paletă impresionantă de linii melodice, de la marşuri şi imnuri până la suite tradiţionale de joc şi cântece funebre. Având de-a face cu o fanfară ţărănească, improvizaţia este la mare cinste, spontaneitatea şi trăirea interpreţilor fiind definitorii pentru starea de bine şi exuberanţa transmise publicului. „Cântatul cu ecouri", abandonat de majoritatea tarafurilor şi fanfarelor de la noi, îl veţi regăsi la muzicanţii din Lăpuşnicu Mare. Sâmbătă, 26 iunie, la Muzeul Satului Bucovinean, veţi avea ocazia să le ascultaţi cântările.

Muzicanţii din Soporu de Câmpie sunt faimoşi în tot Ardealul, dar şi peste hotare. Dintre aceştia, Carol Covaci, zis Gaciu, are locul său bine meritat.
„Muzica lor este specială, greu de reprodus, dominată de aglomerări de ornamente şi oscilaţii ritmice. Şi dansurile de aici sunt singulare, spectaculoase, însoţite de strigături aproape cântate, ce duc la o heterofonie în raport cu melodia cântată instrumental. Când răsună muzica în Soporu de Câmpie, oamenii nu stau pe gânduri. Îşi lasă treburile, lasă totul baltă şi se strâng în jurul ceteraşului. Râd, plâng, dansează, trăiesc cu maximă intensitate muzica. Sunt comunităţi ale căror jocuri sunt imposibil de reprodus. Acestea s-au transmis din generaţie în ge­neraţie în hotarul satului, precum limba maternă, şi vor muri odată cu ultimii dănţăuşi dacă tinerii nu înţeleg sau ignoră importanţa fenomenului. Acestea sunt dansurile din Câmpia Transilvaniei.

Ritmul dansului e straniu, asime­tric, sincopat, producând pe verticală o adevărată poliritmie, iar pe orizontală o nebănuită polimetrie. Acesta face ca dansul să fie viu, complicat, ca însăşi viaţa, plin de neprevăzut, frânt când nu te aştepţi sau curgând molcom spre infinit, sălbatic, liber şi totodată guvernat de paşi precişi, de mişcări îndelung învăţate, esenţializate prin gestul unor întregi generaţii", aflăm de la maestrul Grigore Leşe.

După secole întregi de tradiţie, în România până şi lăutăria este pe cale să se piardă. Cu toate acestea, Gorjul rămâne spaţiul în care ultimii mari lăutari aşteaptă să fie descoperiţi. Cântă la nunţi, botezuri şi înmormântări, iar cârciuma este spaţiul în care se simt cel mai bine. Rela şi Nicu Ciulei, Decebal Cuşlea şi Pantilimon Pobirci sunt lăutari a căror faimă a depăşit de mult hotarele Gorjului. Vocea şi carisma Relei individua­lizează taraful cunoscut sub numele generic de „Rapsozii Gorjului". „Odinioară, era ruşine ca femeile să cânte în taraf, însă cu timpul, din raţiuni economice, au apărut lăutăriţele, iar cântecele bătrâneşti au fost înlocuite, treptat, cu unele de factură mai nouă, a căror interpretare se preta mai bine vocilor feminine.

Nu trebuie să uităm marele merit al lăutarilor, acela de a crea - prin cântec - o legătură spirituală între naţiuni. Lăutarii români erau prezenţi din Sankt Petesburg până la Viena şi Paris, unde comunicau cu confraţii lor, îşi îmbogăţeau repertoriul, iar la întoarcerea acasă contribuiau decisiv la educaţia muzicală a comunităţii", subliniază Grigore Leşe.
Aşadar, veniţi să ascultaţi cântece din zestrea românilor la Muzeul Sa­tului Bucovinean sau la Sala Sindicatelor (dacă ploile vor continua). Poftiţi la o nouă ediţie a Festivalului „Tarafuri şi Fanfare". Suceava. 26 şi 27 iunie, de la ora 16:00. Gazda şi partenerul nostru este Complexul Muzeal Bucovina. Mulţumim pentru deschidere şi susţinere Primăriei Municipiului Suceava şi Consiliului Judeţean Suceava.