Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Schiţa unei metode de folclor muzical, "Esquisse d'une méthode de folklore musical", apărută în 1931, pune bazele unei ştiinţe care se va numi etnomuzicologie. Iată câteva fragmente.
"Rândurile ce urmează lămuresc metoda urmată atât pe teren, la strângerea materialului, cât şi în arhivă, la clasarea lui. (...) În vremea din urmă, folclorul muzical a ajuns o disciplină autonomă, un soi de muzicologie rurală, o ştiinţă a muzicii ţărăneşti. (...) Obiectul folclorului e ştiut: muzica populară. Ce să înţelegem însă prin cuvântul «popular»? Cei mai mulţi cred că «popular» înseamnă aici «ţărănesc», că prin urmare folcloristul va cerceta numai muzica de origină şi uz ţărănesc având drept singură fiinţă identificarea stilurilor melodice populare autentice, mai ales pe calea comparaţiei.
«Popular» s-ar putea numi însă deasemenea complexul melodiilor ce trăesc la un moment dat într'un mediu ţărănesc dat, ori care ar fi origina şi stilul lor. Dacă primim definiţia aceasta, sarcina noastră s'ar schimba dintr'o dată cu totul: din studiul muzicii populare s'ar preface în studiul vieţii muzicale populare şi ne'am trezi în plină sociologie. Încă necesară, analiza formelor muzicale nu ne'ar mai fi un scop, ci un mijloc. Procese organice ca alterarea rapidă a unui repertor arhaic prin infiltraţii urbane (de pildă în urma înfiinţării unei «curse» de autobuz), pierderea caracterului dialectal al unui stil regional prin atingerea cu stilul altei regiuni (de pildă la munte, în urma exploatărilor forestiere, lucrând cu muncitori veniţi de departe), ivirea unor specimene muzicale hibride prin asimilarea pripită a muzicii culte (de pildă în urma înmulţirii «patefoanelor» la sat sau a cumpărării unui receptor radiofonic de către şcoală), acestea şi altele de acelaş fel ni s'ar părea atunci pe bună dreptate fapte mult mai vrednice de luat aminte - fiindcă mai vii - decât păstrarea sporadică a unor tipuri melodice vechi. Greutăţile cresc când e vorba de metodă. Ne vom putea oare mărgini la cercetarea realităţilor strict muzicale, slujindu-ne, spre a le lămuri, numai pe criterii tehnice? Ori vom fi nevoiţi să cerem desluşiri - întocmai ca sociologul - când ştiinţelor economice, când istoriei, când demografiei, când geografiei? Sărăcia unui repertor ritual festiv poate fi datorită unor pricini economice. Întrebuinţarea unor anume elemente muzicale (scări, ritmuri) îşi pot avea obârşia în vreo înrâurire trecută. Cheia unor repartiţii teritoriale surprinzătoare ne'ar putea'o da căile transhumanţei şi pare de crezut că unele cântece călătoresc pe drumurile oilor. Vom urmări toate aceste cauzalităţi? Le vom ocoli toate? Ori vom urmări unele, ocolind celelalte, statonicind astfel un hotar între ştiinţa noastră şi alte ştiinţe? Un răspuns categoric nu este cu putinţă. Numai timpul în care lucrăm, locul în care lucrăm, felul materialului asupra căruia lucrăm pot hotărî în ce măsură folclorul va fi silit să se apropie de sociologie, păzindu-şi neatârnarea. Negreşit, acolo unde melodii ţărăneşti nu se mai păstrează decât în amintirea câtorva, fără nici o legătură cu viaţa societăţii, informaţia muzicală va fi deajuns. Unde, dimpotrivă, cântecele vieţuiesc cu adevărat, se nasc, mor, se prefac, nedespărţite de traiul mediului din care s'au ivit, realitatea muzicală va rămâne neînţeleasă fără cunoaşterea realităţii sociale. Tot astfel un repertor - fireşte teoretic -, din care ar lipsi cu totul glumele ocazionale, ar putea fi studiat aproape numai cu ajutorul unor date muzicale, pe când altul - teoretic deasemenea -, care n'ar cuprinde decât genuri ocazionale, ne-ar cere neapărat cel puţin descrierea ocaziilor. Cât priveşte repertorul popular românesc, când a fost întemeiată arhiva Societăţii Compozitorilor Români, nu încăpea îndoială că organizatorii ei nu se vor putea mulţumi să adune şi să claseze acolo numai fapte muzicale, ci că va fi nevoie să se ajute studiul acestora printr'o seamă de informaţii şi de mărturii, să se rezeme documentaţia acustică pe o altă documentaţie a cărei întindere rămânea să fie hotărâtă. (...) este deosebit de caracteristică pentru repertorul popular românesc împărţirea lui în genuri definite, de stil şi întrebuinţare deosebite, legate în cea mai mare parte de un ritual sau de un prilej. Unul singur e «autonom»: cântecul liric, cântat oricând şi oriunde. (...)
Atât în timpul culegerii documentelor, cât şi în timpul clasării lor, un principiu va trebui să stăpânească neîncetat munca noastră: excluderea în extremă măsură a posibilului a oricărui element subiectiv. În practică, stricta observare a acestui principiu ne va pricinui felurite greutăţi şi va suferi, din nefericire, unele amendamente. Ea ne va feri totuşi de primejdia interpretării îndoielnice şi a concluziei pripite. Grija obiectivităţii ne va impune mai întâi înregistrarea mecanică a melodiilor. Numai maşina este obiectivă şi numai reproducerea ei este întreagă şi netăgăduită. (...) Maşina noastră este fonograful. (...) Aparatul fotografic ne este însă cu deosebire necesar pentru controlul izvoarelor. Nimic mai important în folclor decât cunoaşterea exactă a acestor izvoare. (...) Este, deci, esenţial să ştim cine au fost aceşti interpreţi, cum simt şi judecă muzica, dacă au călătorit şi au putut astfel suferi înrâuriri sau importa melodii ş.a.m.d. (...)
În toate cazurile, culegătorii ne vor aduce de pe teren cel puţin: o seamă de înregistrări, texte, fotografii, eventual filme, un catalog provizoriu al melodiilor culese. (...)
Trecând deacum la clasarea materialelor şi la integrare a lor într-un sistem, cea dintâi grijă a noastră va fi transcrierea fonogramelor, operaţie anevoioasă, cerând o atenţie încordată şi o dibăcie deosebită. Numai o mână sigură, slujită de o ureche încercată va şti să reproducă în chip credincios prin scris toate particularităţile cântării populare, adevărat bel-canto rural: alunecări ale vocii, apogiaturi, note de pasaj şi de ornament imponderabile."
Ale mortului (bocet cules de Brăiloiu, fragmente)
Scoală, Ioane, scoală,/ cu ochii priveşte/ cu mâna primeşte,/ că noi am venit,/ că am auzit,/ că eşti călător,/ cu roua-n picioare,/ cu ceaţa-n spinare,/ pe cea cale lungă,/ lungă fără umbră./ Şi noi ne rugăm,/ Cu rugare mare, / cu strigare tare,/ seama tu să-ţi iei,/ seama drumului,/ şi să nu-mi apuci,/ Către mâna stângă,/ Că-i calea nătângă,/ Cu bivoli arată,/ Su spini semănată,/ şi-s tot mese strânse,/ şi cu făclii stinse./ Dar tu să-mi apuci,/ Către mână dreaptă,/ Că-i calea curată, / cu boi albi arată,/ cu grâu semănată, / şi-s tot mese-ntinse şi făclii aprinse./ Nainte să mergi,/ Să nu te sfieşti./ Dacă mi-ei vedea/ Răchită-mpupită, / Nu este răchită,/ Ci e Maica Sfântă./ Nainte să mergi, / Să nu te sfieşti./ Dacă mi-ei vedea/ Un pom înflorit,/ Nu-i pom înflorit,/ Ci e Domnul Sfânt./ Nainte să mergi,/ Să nu te sfieşti./ Dacă-i auzi/ Cocoşii cântând,/ nu-s cocoşi cântând,/ ci-s îngeri strigând./ Nainte-i mergea/ şi mi s-o făcea/ Tot un bâlciuleţ./ Şi să te opreşti, / Ca să-mi târguieşti/ Cu banul din mână/ Trei marahme negre, / trei sovoane noi/ şi trei chiţi de flori./ Şi ţi-or mai ieşi/ Tot trei voinicei,/ Mâna-n sân să bagi,/ Marahme să tragi,/ Să le dăruieşti,/ Vama să plăteşti./ Şi ţi-or mai ieşi/ tot trei nevestele,/ mânâ-n sân să bagi,/ sovoane să tragi,/ să le dăruieşti,/ vama s-o plăteşti./ Şi ţi-or mai ieşi,/ tot trei fete mari,/ Mâna-n sân să bagi,/ chiţi de flori să tragi,/ să le dăruieşti,/ vama să plăteşti.
Citește pe Antena3.ro
