ÎNCURCÅTURI ŞI TRASEE ALE DOCUMENTELOR COMUNISMULUI
După atâtea alte declaraţii contradictorii, George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, retează entuziasmul pentru "adevărurile absolute" zăvorâte în arhive. Securitatea nu şi-a microfilmat dosarele decât jumătate, metodologiile de interpretare sunt deficitare, iar arhiva SIE se supune altor norme de acces.
După atâtea alte declaraţii contradictorii, George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, retează entuziasmul pentru "adevărurile absolute" zăvorâte în arhive. Securitatea nu şi-a microfilmat dosarele decât jumătate, metodologiile de interpretare sunt deficitare, iar arhiva SIE se supune altor norme de acces.
PRECIZÅRI ● Trasee, încurcături şi interpretări ale arhivelor comunismului
Fără programe de guvernare şi identitate ideologică distinctă, partidele politice au transferat dezbaterile pe terenul confruntării cu trecutul. Prezentăm în cele ce urmează o discuţie cu dl George Cristian Maior, directorul SRI, despre alfa şi omega politicii româneşti – producţia de rapoarte, note, informări şi sinteze a Securităţii.
Fără programe de guvernare şi identitate ideologică distinctă, partidele politice au transferat dezbaterile pe terenul confruntării cu trecutul. Prezentăm în cele ce urmează o discuţie cu dl George Cristian Maior, directorul SRI, despre alfa şi omega politicii româneşti – producţia de rapoarte, note, informări şi sinteze a Securităţii.
- Jurnalul Naţional: Pe dvs., domnule director al SRI, v-a "abordat" cineva pe tema costurilor "manevrei" de "asanare morală" a societăţii cu ajutorul arhivelor comunismului?
Şi mai interesante...
- Bănuiesc că aveţi totuşi o sinteză asupra costurilor fenomenului reprezentat de instituţiile ce au ca obiect de activitate "moştenirea" comunismului subvenţionate din buget public...
- Când SRI-ul şi-a asumat arhiva defunctei Securităţi,
Da. Mai sunt şi alte instituţii de depozitare ale unor arhive, poate chiar mai interesante.
- Numiţi-le, vă rog, dvs.
- Toate procesele şi acuzaţiile politice.
† Sau deloc. Cazul arhivei Ministerului Culturii unde sunt informaţiile privind patrimoniul...
Aş prefera să vorbesc despre ceea ce, aşa cum spuneţi dvs., ar putea fi considerat ca parte a moştenirii asumate de Serviciu. Filozofia şi practica mea de când am fost numit directorul SRI nu a fost să apreciez arhivele ca o moştenire proprie, ci din perspectiva unei gestionări tehnice, a unei custodii pe care ne-am asumat-o într-adevăr şi de care dorim, ca instituţie, să ne degrevăm complet. Drept pentru care am dispus o reevaluare drastică a tot ceea ce aveam atunci, din punct de vedere al arhivei, inclusiv pe zona mai sensibilă a securităţii naţionale actuale a României. Am cerut ca inclusiv acestea să fie reevaluate după nişte criterii mai largi şi eventual predate. Astfel încât, pot să spun acum că ajungem într-adevăr să transmitem această moştenire celor care pot să o analizeze, să o interpreteze prin prisma consecinţelor sale morale sau imorale.
- La cine vă referiţi?
- Interpretatorii aceştia oficiali – CNSAS-ul amintit – şi-au epuizat rezerva de credibilitate. Discreditarea a început prin certificatele "de bună purtare" eliberate în condiţiile unei informaţii incomplete. Au desăvârşit-o prin "meciurile" jucate la televiziuni de către cele două echipe – "democraţii" şi "conservatorii", ambii plătiţi pentru prestaţie la fel de generos din bugetul public...
Norme şi convenţii internaţionale
- Securitate naţională sau siguranţă naţională – un concept cu atât de multe sensuri şi uzanţe! Ce înseamnă pentru dvs.?
- Iată cum ajungem – în opoziţie cu promisiunea adevărului, asanarea morală etc. – la "izvorul nesecat" de inspiraţie al jurnaliştilor şi analiştilor şi... la beleaua căzută pe instituţii ale justiţiei, serviciilor speciale sau armatei.
- Înseamnă atunci că dosarul lui Ion Iliescu, Traian Băsescu, al lui Petre Roman, Adrian Severin şi al celorlalte personaje, care contează în articulaţia noastră euro-atlantică vor fi bine protejate, pe motiv de interes naţional.
- Îmi spuneţi, indirect, că nu există...
- În concluzie, SIE a preluat o arhivă intangibilă?!
- Nu mă îndoiesc că veţi scrie memorii foarte interesante. V-am citit editorialele din revista Cultura şi mi-au plăcut... Va fi după încheierea mandatului la SRI sau când veţi atinge aşa-zisa vârstă de memorialist?
50% arhive microfilmate
- Trebuie lămurit şi alt aspect foarte important pentru tema în discuţie: microfilmele care s-au făcut arhivelor Securităţii. Într-un interviu acordat ziarului nostru, Ion Stănescu, fost şef al Securităţii, spunea că după evenimentele din Cehoslovacia din 1968, Ceauşescu a decis să protejeze o parte din conţinutul arhivelor prin microfilmarea lor. Dar – zicea el – arhivele n-au fost integral microfilmate. Vocile unor purtători de titluri şi competenţe de... actualitate afirmă însă public că arhivele Securităţii au fost transferate integral pe microfilme.
† 50% din dosarele clasate! Şi restul lor?! Dar cele şi mai interesante, aflate în lucru...?!
Conform legii, acum predăm şi microfilmele.
- Şi cartotecile?
- Adică absolut tot ce-a mai rămas din ele. S-a făcut vreo anchetă la nivelul SRI cu ceea ce a dispărut? Există o evidenţă?
- Dosarul lui Ion Iliescu este sau nu microfilmat?
- Nu spuneţi dacă este sau nu... şi dac-ar fi, intră sub incidenţa "siguranţei naţionale" în sensul amintit de dvs... Nu vom şti din arhive nici cum au crescut "arbori rotaţi" din "mlădiţele" cominterniştilor Vass ori Răutu, apăruţi cu cetăţenie sovietică pe pământ românesc...
Zvonuri şi ascultări
- S-a creat o imagine: cum că preşedintele CSAT primeşte la birou vraful de dosare adus la comandă şi le "clasifică": "acesta-l dăm, acesta nu sau încă nu...".
- În ce măsură "campania de purificare" va avea efecte morale?
- Vă referiţi la acţiunea de condamnare a comunismului?
- Nu se putea – practic – în birocraţia secolului XX. Să nu uit însă întrebările "de la cititorii noştri": Cine ne ascultă telefoanele? Cine ne controlează corespondenţa electronică?
- Înseamnă că SRI este... omnipotent, omniprezent!
- Anul trecut câte mandate de ascultare au fost?
- Restul, care "simt", ar trebui să se ducă la psihanalist... sunt paranoici?!...
Informatori şi persoane de sprijin
În discuţia cu directorul SRI, dl George Maior, au fost abordate şi alte teme care învrăjbesc oamenii, fără a avea încă metodologii şi grile de interpretare instituţionalizate. Una dintre acestea – diferenţa dintre "informatori" şi "persoane de sprijin". Din surse documentare certe reiese că în "etapa Ceauşescu" se luase decizia ca informatorii să nu mai fie recrutaţi decât "pe caz". S-a ajuns astfel la apariţia a ceea ce, în limbajul tehnic al breslei, era numit "persoană de sprijin", rezultat al unei "prietenii dezinteresate" sau din întâmplare. Ofiţerul care avea un anume "obiectiv" surprindea, bunăoară, alt personaj într-un anume "flagrant". Pe care-l "ierta", stabilind astfel un contact amical bazat pe încrederea şi recunoştinţa fostului potenţial "infractor". În rapoartele ofiţerului, "amicul" astfel câştigat primea fără ştiinţa lui un nume de cod. Devenea "persoană de sprijin" – cotată, în general, ca o sursă mai credibilă decât informatorul cu angajament şi folosit deseori "în orb", ca agent de influenţă. Asemenea oameni, care n-au semnat angajamente şi care n-au ştiut ce hram şi nume aveau în rapoartele ofiţerilor, "deconspiraţi" de cei care-i identifică prin lectura dosarelor proprii sunt stigmatizaţi în mass-media ca informatori ai Securităţii.
"Este posibil", a răspuns acestor observaţii dl George Maior. "Eu am vorbit recent la Londra cu celebrul Gordievsky, care spunea ceva similar despre modul de acţiune al KGB-ului: existau agenţi de sprijin, agenţi de influenţă, mai era şi o chestiune legată de criteriile profesionale se aplicau ofiţerilor, care trebuiau să recruteze persoane sau să folosească asemenea agenţi de influenţă. Mulţi erau trecuţi doar pentru a bifa un număr de informatori aflaţi în coordonarea unui asemenea agent, a cărui activitate era evaluată pe criterii cantitative. La Londra, de exemplu, apar foarte multe personaje mai ales din vechea zonă laburistă, a sindicatelor, trecute ca agenţi de influenţă, fără ca ei să ştie că au fost luaţi în evidenţă pentru aşa ceva. În arhivele KGB-ului există persoane nevinovate, raportate că acţionau în coordonarea agenturii de acolo. Deci se pot aplica aspectele la care aţi făcut referire şi în cazul lor." Cum sunt rezolvate asemenea cazuri în România? "Este o problemă de analiză, de minuţiozitate a interpretării acestor cazuri", răspunde, în stilul caracteristic discursului public practicat de profesioniştii serviciilor speciale, dl Maior. Când un serviciu este infectat ideologic, e un dezastru pentru producţia profesionistă de intelligence. Cine este abilitat să ia apărarea unui om terfelit de presă ca informator (cazul Neculai Constantin Munteanu fiind, de altfel, adus în discuţia noastră) când acesta fusese folosit abuziv ca "persoană de sprijin"? "Mă puneţi într-o situaţie dificilă în calitatea mea", răspunde dl Maior. "Noi nu dăm aici verdicte, pur şi simplu am predat arhiva."
"Este posibil", a răspuns acestor observaţii dl George Maior. "Eu am vorbit recent la Londra cu celebrul Gordievsky, care spunea ceva similar despre modul de acţiune al KGB-ului: existau agenţi de sprijin, agenţi de influenţă, mai era şi o chestiune legată de criteriile profesionale se aplicau ofiţerilor, care trebuiau să recruteze persoane sau să folosească asemenea agenţi de influenţă. Mulţi erau trecuţi doar pentru a bifa un număr de informatori aflaţi în coordonarea unui asemenea agent, a cărui activitate era evaluată pe criterii cantitative. La Londra, de exemplu, apar foarte multe personaje mai ales din vechea zonă laburistă, a sindicatelor, trecute ca agenţi de influenţă, fără ca ei să ştie că au fost luaţi în evidenţă pentru aşa ceva. În arhivele KGB-ului există persoane nevinovate, raportate că acţionau în coordonarea agenturii de acolo. Deci se pot aplica aspectele la care aţi făcut referire şi în cazul lor." Cum sunt rezolvate asemenea cazuri în România? "Este o problemă de analiză, de minuţiozitate a interpretării acestor cazuri", răspunde, în stilul caracteristic discursului public practicat de profesioniştii serviciilor speciale, dl Maior. Când un serviciu este infectat ideologic, e un dezastru pentru producţia profesionistă de intelligence. Cine este abilitat să ia apărarea unui om terfelit de presă ca informator (cazul Neculai Constantin Munteanu fiind, de altfel, adus în discuţia noastră) când acesta fusese folosit abuziv ca "persoană de sprijin"? "Mă puneţi într-o situaţie dificilă în calitatea mea", răspunde dl Maior. "Noi nu dăm aici verdicte, pur şi simplu am predat arhiva."
Metodologii şi expertize
Printre alte dificultăţi privind documentele produse de instituţia Securităţii este autenticitatea lor. În planurile de măsuri întocmite pentru diverse obiective, se prevede adesea "se vor plastografia scrisori către" sau "de la". La întrebarea "de unde ştim că acela care a semnat are acelaşi nume ca în semnătura făcută", dl George Maior răspunde: "E vorba de expertiza tehnică, expertiză care trebuie făcută cu bună-credinţă". Cum buna-credinţă nu are nici unitate de măsură, nici metodologie....
În dosarele mutate dintr-o arhivă într-alta, paginile primesc noi numerotări, apar file cu notaţii în creion "pagini lipsă" fără specificarea a ce lipseşte, de când şi din ce cauză. Fapt ce argumentează teoria că în funcţie de anumite interese au putut (şi pot încă) fi adăugate sau scoase file. De altfel, chiar în metodologiile după care s-a făcut, în anumite perioade, arhivarea documentelor de către ofiţerii de securitate, se specifică, conform informaţiilor oferite de dl George Maior: "Ofiţerul de caz crea sau ţinea diverse documente pe care le numerota pe măsură ce le clasa într-un biblioraft. La finalizarea cazului, ofiţerul avea dreptul să selecteze din biblioraft şi să grupeze într-un dosar numai documentele pe care le considera relevante. Celelalte erau distruse. Dar regulile de predare prevedeau ca filele din dosar să fie numerotate în ordine strict crescătoare, astfel că ofiţerul renumerota filele din fostul biblioraft, ajungându-se la două numerotări succesive."
Fără răspuns (încă) sunt întrebările referitoare la documentele produse de Securitate despre agenţii sovietici de pe teritoriul României (trecute, probabil, în arhiva SIE) şi despre documentele transportate în URSS la retragerea consilierilor sovietici.
În dosarele mutate dintr-o arhivă într-alta, paginile primesc noi numerotări, apar file cu notaţii în creion "pagini lipsă" fără specificarea a ce lipseşte, de când şi din ce cauză. Fapt ce argumentează teoria că în funcţie de anumite interese au putut (şi pot încă) fi adăugate sau scoase file. De altfel, chiar în metodologiile după care s-a făcut, în anumite perioade, arhivarea documentelor de către ofiţerii de securitate, se specifică, conform informaţiilor oferite de dl George Maior: "Ofiţerul de caz crea sau ţinea diverse documente pe care le numerota pe măsură ce le clasa într-un biblioraft. La finalizarea cazului, ofiţerul avea dreptul să selecteze din biblioraft şi să grupeze într-un dosar numai documentele pe care le considera relevante. Celelalte erau distruse. Dar regulile de predare prevedeau ca filele din dosar să fie numerotate în ordine strict crescătoare, astfel că ofiţerul renumerota filele din fostul biblioraft, ajungându-se la două numerotări succesive."
Fără răspuns (încă) sunt întrebările referitoare la documentele produse de Securitate despre agenţii sovietici de pe teritoriul României (trecute, probabil, în arhiva SIE) şi despre documentele transportate în URSS la retragerea consilierilor sovietici.
Citește pe Antena3.ro