x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sfat de la un fost ostatic: "Luati in serios rapitorii!"

Sfat de la un fost ostatic: "Luati in serios rapitorii!"

25 Apr 2005   •   00:00

Soarta ziaristilor romani rapiti in Irak depinde de modul in care autoritatile romane decid sa negocieze, este de parere unul dintre ziaristii francezi care a avut nesansa de a fi ostatic in Irak, Christian Chesnot (foto).



  • de MARINA CONSTANTINOIU

  • Angajat al postului Radio France, el a declarat, intr-un interviu pentru Delta RFI, preluat de Mediafax, ca rapirea este un adevarat soc. "Esti jurnalist, iti faci meseria si esti luat ostatic.

    Atunci traiesti o data socul rapirii, apoi socul ca nu stii ce o sa ti se intample. Trebuie sa-ti pastrezi sangele rece", afirma Chesnot.

    AVANTAJ. El este un expert in problematica Orientului Mijlociu si bun cunoscator al Irakului, vorbitor al limbii arabe, ceea ce, dupa cum el insusi recunoaste, "a permis o detensionare a relatiei inca de la inceput. Pentru ca momentele cele mai periculoase si cele mai intense sunt primele ore, pentru ca nu stii cine te-a rapit si ce o sa ti se intample".

    Ziaristul adauga ca in inregistrarile video in care apar ostaticii, discursul este impus de rapitori: uneori vor sa arate ca ostaticii traiesc si sunt sanatosi (si negocierile pot continua), alteori vor sa faca presiuni asupra autoritatilor.

    EXPERIENTA. Christian Chesnot si colegul sau de breasla, Georges Malbrunot, au fost sechestrati pret de patru luni. Acum, dupa experienta traita in Irak, spune ca, in cazul ziaristilor romani, totul depinde de pozitia Guvernului roman si de vointa acestuia de a negocia, apreciind ca este foarte important ca rapitorii sa fie luati in serios.

    Chesnot apreciaza ca, in conditiile in care rapitorii cer retragerea trupelor din Irak, trebuie gasita formula care sa permita ambelor parti sa iasa bine: rapitorii sa castige ceva, iar autoritatile romane sa nu fie nevoite sa cedeze la santaj. "Se poate fixa, spre exemplu, un calendar pentru retragerea treptata a trupelor romanesti din Irak. Se poate, de asemenea, varsa o recompensa substantiala pentru a-i calma pe rapitori. Sunt mai multe cai, dar acesta e rolul diplomatilor si al serviciilor secrete."

    MOBILIZARE. Jurnalistul francez afirma ca mobilizarea populatiei este foarte importanta si ca trebuie ca atat Guvernul, cat si romanii sa ia in serios gruparea care i-a rapit pe jurnalisti. Rapitorii trebuie sa vada ca romanii doresc eliberarea ostaticilor, spune Chesnot, aratand ca o mobilizare puternica este necesara "mai ales cand expira ultimatumul". Informatiile despre atitudinea populatiei ajung la rapitori prin intermediul televiziunii si al mass-media, intrucat ei urmaresc posturile Al-Jazeera si Al-Arabya, a mai spus Chesnot.

    DEZBATERI
    Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) a organizat, pentru joi dimineata, o dezbatere de urgenta pe tema conditiilor de munca ale ziaristilor. Discutiile se vor purta cu privire la libertatea de expresie si conditiile de munca ale jurnalistilor in zonele de risc, cu referire speciala la situatia celor trei ziaristi romani rapiti in Irak, transmite Rompres. Dezbaterea se va desfasura la initiativa Romaniei, Frantei si Italiei, in cadrul sesiunii de primavara a APCE si a fost confirmata ieri, intr-o conferinta de presa, de presedintele Adunarii, Rene van der Linden.
    ×
    Subiecte în articol: eveniment