Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parfumul meu. Era în toamna anului 1995. În România se alerga după tunuri și oportunități mari. Era vremea lor. Eu făceam parte din acea categorie care croșeta, mai mereu, cu andrelele mici. Parfumul meu preferat, la vremea aceea, era CK1. Am reușit să iau legătura cu un chimist cu experiență în branșă, și am pornit la treabă. M-a avertizat că nu va fi o investiție mică. I-am zis că nu-mi pasă. Fiica mea cea mare, care avea pe vremea aceea 14 ani, mi-a spus că s-a gândit bine și parfumul ar trebui să se numească TK2. De la numele firmei noastre, Tracika. Și așa i-a rămas numele.
A durat câteva luni până s-a pus totul la punct. Realizarea lichidului cu un miros asemănător cu parfumul original CK1, alegerea designului sticlei, importul sticlei și al pulverizatorului, desenarea și executarea cutiei, obținerea aprobărilor. Când totul a fost gata se apropia TIBCO România, marele târg de la Romexpo. Am făcut 5.000 de sticluțe de mostre, am închiriat un spațiu generos în primele rânduri și am avut ambiția ca reclama mea să fie amplasată în stânga, prima de pe uriașul panou publicitar al TIBCO ’96. Asta le spun tinerilor mei cititori. Numai așa poți face o afacere serioasă.
Am și scris la vremea aceea un articol cu titlul „Afacerile mari nu se fac în dughene”. Să gândiți așa și numai așa, dragii mei tineri. Să vă faceți bine calculele și să prospectați bine piața înainte să vă apucați. La mine a fost simplu. Oamenii îmi miroseau parfumul și mă întrebau: „Cu ce te dai?”. Apoi… prețul. Dragilor, într-o astfel de afacere câștigi din volumul de vânzare. Nu te arunci la preț. Aplici formula consacrată pentru negustorii serioși - „bun și ieftin”. După mine am văzut că tot felul de „vedete” au anunțat că și ele vor să-și facă un parfum personal. Nu am auzit ca vreuna să fi reușit. Sau poate n-am aflat eu.
Prețul bun a făcut să pot intra pe piețele țărilor cu mai puțini bani, dar unde oamenii voiau să miroasă frumos. Parfumurile false n-au fost niciodată concurența mea. Calitatea și prezentarea înlăturau orice suspiciune. Cea mai bună reclamă a fost cea făcută prin „telefonul fără fir”. Clasica întrebare „Cu ce te-ai dat?” a fost secretul vânzărilor mele. 70% s-au vândut în Federația Rusă și fostele republici sovietice. Mai ales în țările calde din Asia Centrală. Prețul a făcut să putem vinde bine și în țări din America Latină, Caraibe și chiar în câteva țări din Africa. Am avut și o echipă admirabilă și vânzători locali extraordinari. Au fost sute de oameni care și-au legat viața de TK2.
Da, dragii mei tineri, să gândiți așa, să procedați așa și, cu siguranță, succesul și prosperitatea vor fi în firma voastră.
Dragii mei cu Jurnalul sub braț, să ne vedem vinerea viitoare cu sănătate și în bună pace. Doamne ajută!
