Teatrul Balşoi din Moscova va susţine în toate marile oraşe din România un turneu cu baletul “Lacul lebedelor” – unul dintre cele mai vizionate, din toate timpurile.
Spectacol - “Lacul Lebedelor”, în turneu
Teatrul Balşoi din Moscova va susţine în toate marile oraşe
din România un turneu cu baletul “Lacul lebedelor” – unul dintre cele mai
vizionate, din toate timpurile. La Bucureşti, compoziţia pentru balet a lui
Piotr Ilici Ceaikovski a fost programată suplimentar lunea trecută, la cererea
publicului.
Sala Palatului a fost arhiplină, iar succesul absolut, mai ales datorită interpretării de senzaţie a deja celebrilor Andrei Uvarov (Principele) – artist al poporului, şi Elena Andrienco (Odetta) – artistă emerită, dar şi a Anastasiei Meskova şi Tatianei Lazareva (Pas de Trois) sau a artistului emerit Ruslan Pronin (Geniul rău). Maniera interpretării şi povestea prinţesei fermecate şi transformate în lebădă de un vrăjitor rău, în care vraja poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinţ, a fost răsplătită cu ropote de apaluze ale spectatorilor de toate vârstele şi categoriile sociale.
Puţină istorie. Libretul baletului în patru acte a fost scris de Vladimir Berghicev şi V. Ghelzer şi are ca sursă de inspiraţie după unii o veche legendă rusă, după alţii, o poveste germană. Premiera a avut loc la 4 martie 1877 (20 februarie pe stil vechi) la Balşoi Teatr (Teatrul Mare) din Moscova, avându-l ca dirijor pe Semen Riabov, iar coregrafia (mediocră, din păcate) fiind semnată de Julius Reisinger. Primele reprezentaţii au fost un eşec. După moartea compozitorului, coregrafia baletului a fost schimbată, aducându-se modificări şi partiturii. În noua formă, baletul a avut premiera la 15 ianuarie 1895 şi a înregistrat un succes binemeritat.
“Principele” Andrei Uvarov. Este originar din Moscova, absolvent al Academiei de Coregrafie şi prim-solist la Teatrul Balşoi. Profesor, mentor şi îndrumător i-a fost celebra balerină Galina Ulanova. A avut roluri principale în peste 20 de spectacole şi a primit numeroase distincţii. Elena Andrienco (Odette) şi Anastasia Meskova (Pas de Trois) sunt la rândul lor absolvente ale Academiei de Coregrafie din Moscova şi laureate ale mai multor concursuri internaţionale.
După Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Craiova şi Sibiu, turneul naţional cu spectacolul extraordinar “Lacul Lebedelor” va mai fi în următoarele oraşe: 30.03 – Alba-Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor / 31.03 – Târ-gu-Mureş, Palatul Culturii / 01.04 – Bistriţa, Casa de Cultură / 02.04 – Sighişoara / 03.04 – Dej, Casa de Cultură / 04.04 – Oradea / 05.04 – Zalău, Casa de Cultură / 06.04 – Timişoara, Teatrul Naţional / 07.04 – Reşiţa, Casa de Cultură / 08.04 – Bacău/ 09.04 – Iaşi, Teatrul Luceafărul. Toate spectacolele se vor desfăşura începând cu ora 20:00.