Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Discipol favorit al lui Macedonski, debutat (în «Literatorul»), prefațat (la debutul editorial din 1885 cu «Poezii») și, vremelnic, găzduit de el, colaborator la reviste socialiste oltene, admirator al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, socialist, membru al P.S.M.D.R. și «proletar intelectual» (ceea ce va duce la supralicitarea sa în anii comunismului real), Traian Demetrescu/«Tradem» a fost un poet intimist decent pentru nivelul poeziei românești post-eminesciene”, considera criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un dublu-crochiu închinat poeților români morți înainte de treizeci de ani din cauza ftiziei (tuberculozei). „Traian Demetrescu a devenit celebru în epocă prin câteva texte de romanță, precum «Călugărul din vechiul schit», și a stârnit admirația junelui Bacovia prin poemul pseudo-poesc «Corbii» și prin volume de versuri depresiv-nevrotice ca «Aquarele» sau «Senzitive». Volume post-romantice ca «Freamăte» (1887), «Amurg» (1888), «Cartea unei inimi» (1990), vag îndatorate lui François Coppée, din care a și tradus, nu mai spun azi mare lucru. Nici poeziile cu tentă socială (cele din volumul «Săracii», dar nu numai) nu au nerv”.
„Intim”, un jurnal interesant
Mai departe: „«Evoluțiunea în literatură» (1889) și «Profile literare» (1891) dau seamă despre lecturile din literatura română și universală ale unui tânăr cultivat, interesat de literatura franceză și rusă, cu disponibilități multiple, dar nerealizate. Mai interesant e pseudo-jurnalul «Intim» (1892), unde notația confesivă are o acuitate mai rar întâlnită la noi în epocă. Nuvelele vlahuțiene apărute antum («Priveliști din viață») sau postum sunt modeste. Ca și poezia, romanele «Iubita» (1895) și «Cum iubim» (1896), cu inadaptați hipersenzitivi și idealiști, învinși de mediu, și iubiri aspiraționale diafane, sunt minore, sub nivelul lui «Dan» al lui Vlahuță, nu atât de slabe însă pentru a nu păstra un interes documentar pentru cei interesați de mentalitățile literare din România sfârșitului de secol XIX”.
Epistola-testament
Cu aproximativ două săptămâni înainte de moarte, Traian Demetrescu i-a trimis o ultimă scrisoare vechiului său prieten, G. Pencioiu, în care-și exprima ultima dorință:
„Scumpe Pencioiu,
Acum 6 zile s’a declarat o nouă hemoptizie; până azi sângele n’a încetat.
În curând îți voi trimete o scrisoare, unde mi-am exprimat dorințele mele din urmă, pe care doresc să le îndepliniți cu sfințenie. E ultimul sacrificiu ce-l mai cer dela voi, cari m’ați iubit, m’ați ajutat, – și mă veți plânge.
Ah, e greu să trăiești, dar e și mai greu să mori!
Ce fac prietenii? A venit primăvara; vor înflori în curând rozele; n’ași dori ca prietenii mei să nu se folosească de ceeace e atât de rar frumos în viață…
Iertați-mi o cochetărie postumă: să mă duceți la groapă sub o profuzie de flori.
Scrie-mi, te rog
Traian Demetrescu”.
Creator precoce
Traian Demetrescu a început să scrie versuri la 13 ani, publicând în ziarele locale „Alarma” și „Clopotul”. Poemele sale i-au atras atenția lui Alexandru Macedonski, care i-a publicat în 1883 câteva poezii în revista sa, „Literatorul” („Meditațiune”, „Bătrânețe”, „Plânsul fericirii”, „Nenorocire”).
Petică, principalul teoretician al simbolismului românesc
Tot într-o lună de toamnă, pe 17 octombrie 1904, se stingea din viață, la doar 27 de ani, de aceeași boală ca predecesorul craiovean Traian Demetrescu, Ștefan Petică (născut pe 20 ianuarie 1877, la Bucești, Galați). Cine a fost, ce-a creat, ce ne-a lăsat moștenire? Criticul literar Paul Cernat este la post: „Fiu al unei mărunte notabilități locale, influențat ca licean la Brăila de activitatea clubului socialist al Isabelei Sadoveanu, ajunge la București ca proletar intelectual. Semi-autodidact poliglot (a urmat totuși doi ani de Litere și Filosofie), Ștefan Petică a fost un cunoscător extrem de avizat al mai multor culturi și literaturi moderne - cel mai avizat, la noi, potrivit lui Ilarie Chendi”. În continuare, pe linia stabilită de profesorul Paul Cernat: „Apropiat inițial de cercurile socialiste (debutează cu articole la revista «Munca») se deplasează treptat, pe aceeași linie antiburgheză, după «trădarea generoșilor», către naționalismul radical (vezi și programaticele «Momentul național în artă», «Arta națională»). De aici, colaborarea aparent contradictorie la reviste antitradiționaliste, dar și la «Semănătorul» & Co”.
„Și flautul magic vorbi”
„Ștefan Petică a fost - cum bine s-a spus - primul nostru simbolist autentic și articulat, unul însă pentru care specificul național nu exclude, ci legitimează estetismul modern, înțeles inclusiv metafizico-spiritual. Volumul său de versuri din 1902 (eteratul și impresionist-languidul «Fecioara în alb») o confirmă cu piese de rezistență ca suita-titlu, «Moartea visurilor» sau debussyenele «Și flautul magic vorbi» și «Când vioarele tăcură»”, mai aprecia Paul Cernat. În plus: „Nu mai puțin, o confirmă postumele «Serenade demonice” și «Cântecul toamnei». Mai mult decât magistrul Macedonski, pe care l-a secundat o vreme la «Literatorul» și cu care seamănă în bovarismul halucinat, a fost principalul teoretician din epocă al simbolismului românesc («Noul curent literar», «Poezia nouă», «Transformarea liricei» sunt texte de referință)”.
Între Macedonski și Eminescu
Printre ultimele aprecieri critice cernatiene: „Petică a încercat (și a reușit) totodată să concilieze estetismul instrumentalist macedonskian cu melancolia muzicală eminesciană. Admirator al lui Dante, dar și al lui Dante Gabriel Rosetti și al prerafaeliților englezi, emul declarat al lui John Ruskin, Hugo von Hoffmanstahl și Stefan Anton George (nu al filierei simboliste franceze), traducător pasionat din Poe și, intermitent, din numeroși scriitori europeni moderni, Petică s-a risipit într-o activitate publicistică multilaterală și dezordonată, de la literatură la sociologie (câteva studii în domeniu sunt notabile), istoria artei, filosofie, astronomie, politică, sub un număr greu determinabil de pseudonime. A colaborat sporadic la «Mercure de France», cu o rubrică despre literatura română”. Verdictul: „Puținele poeme în proză nu sunt inferioare poeziei. S-a exersat, cu rezultate promițătoare, și în dramaturgie (maeterlinckiana «Solii păcii», drama «Frații»; câteva piese s-au pierdut). Prieten cu Bacovia și concitadinul Gr. Tăbăcaru (redactori la periodicul local «Orizonturi noi»), damnatul Petică a fost un reprezentant al «simbolismului moldovean» de cea mai pură esență europeană”.
Sclipitorul Ștefan
Ca orice fiu isteț al cosmopolitelor porturi dunărene de la cumpăna secolelor XIX și XX, Ștefan Petică era un poliglot și un fin cunoscător al obiceiurilor și tradițiilor popoarelor care locuiau alături de români. Cunoștea limbile germană, franceză, engleză și italiană, fiind strâns conectat la realitățile culturale occidentale, cultivând în opera sa valorile simbolismului european. A urmat, vreme de un an, înainte să se îmbolnăvească de tuberculoză, și cursurile Facultății de Matematică, în paralel cu cele ale Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București.
Poeții români se sting tineri
De remarcat că mulți versificatori de seamă ai României n-au avut la dispoziție prea mulți ani pentru a-și compune și șlefui pe îndelete opera. Mihai Eminescu, de pildă, a murit la doar 39 de ani, Nicolae Labiș, la 21 de ani, Nichita Stănescu la 50 de ani, Vasile Cârlova la 22 de ani. Nici George Topârceanu (dispărut la 51 de ani), Ilarie Voronca (răpus de depresie la doar 43 de ani) ori Șt.O. Iosif (mort la 37 de ani) n-au fost mai norocoși. Excepția o reprezintă longevivul Tudor Arghezi, poate cel mai valoros poet român, dispărut de pe scena vieții la 87 de ani.
156 de ani s-au împlinit pe 3 noiembrie 2022 de la nașterea poetului Traian Demetrescu.
„Discipol favorit al lui Macedonski, Traian Demetrescu/«Tradem» a fost un poet intimist decent pentru nivelul poeziei românești post-eminesciene”, Paul Cernat, critic literar
„Damnatul Ștefan Petică a fost un reprezentant al «simbolismului moldovean» de cea mai pură esență europeană”, Paul Cernat, critic literar
„Fără iluzii, viața n-ar avea sens”, Traian Demetrescu, aka „Tradem”
„Petică a încercat (și a reușit) să concilieze estetismul instrumentalist macedonskian cu melancolia muzicală eminesciană”, Paul Cernat, critic literar
