Turişti de ocazie la Sarmizegetusa Regia

Capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, şi cea a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, sunt vizitate zilnic de zeci de persoane, semn că, poate, românii se interesează mai mult de propria istorie.

Până la un punct pare că într-adevăr chiar a început să ne pese de unde ne tragem. Cel puţin la Ulpia Traiana Sarmizegetusa cam aşa stau lucrurile. În schimb, la Sarmizegetusa Regia a apărut şi o specie de turişti care vor să arate că închinatul la moaşte începe să aibă concurenţă serioasă. Ei sunt turiştii care se închină la zeii dacilor, semn că poate au ascultat-o pe Elena Udrea, ce se declară mare "fană" a turismului religios. Din păcate, aceşti turişti nu respectă nici o regulă de bun-simţ, urcându-se pe monumente. Cu toate acestea, lângă ele există tăbliţe pe care scrie clar că nu au voie să urce pe monumente. Mai contează că vorbim despre monumente din patrimoniul UNESCO?!

Să urci la Sarmizegetusa Regia nu mai este astăzi o problemă. Chiar şi cu maşinile te poţi duce până aproape de capitala Daciei, aşa că, în ultimii ani, Sarmizegetusa Regia a devenit loc de pelerinaj pentru sute de turişti. În fiecare zi, aici urcă adepţi ai unor religii misterioase pentru muritorul de rând. Deja "devoratorii" de moaşte au concurenţă.

Am urcat la Sarmizegetusa Regia într-o zi de sâmbătă. Turişti mulţi şi ziaristul Nunu Brilinsky, ce le explica tuturor despre daci. Lumea asculta fascinată. Întrebările veneau ca la ora de istorie. Mai mult, oamenii erau miraţi că au putut ajunge atât de uşor în inima Daciei. Aproape că nu îmi venea să cred că românii sunt chiar fericiţi să îşi redescopere ţara. Poate că de vină o fi criza, cine ştie! Poate că toată vâlva din jurul brăţărilor dacice i-o fi făcut curioşi. Nici măcar nu contează.

Cât am stat şi l-am ascultat pe Nunu Brilinsky vorbind cu pasiune despre daci şi cetăţi a apărut "specia" de turişti. Fără măcar să se uite la tăbliţele ce le indicau faptul că e interzis să se urce pe monumente, câteva cucoane s-au aşezat confortabil la plajă. Doar vocea aproape sugrumată de furie a lui Nunu le-a făcut să coboare. Cu mişcări lente şi priviri enervate. "Aşa fac mereu. Se aşază la plajă. Au fost momente în care i-am găsit făcând nudism, iar unele femei topless. Am avut şi mai multe incidente cu ei", povesteşte Nunu. Din păcate, el nu poate sta nonstop la Sarmizegetusa Regia. Şi vorba poeziei "şi abia plecă"... Nunu, "Ce mai freamăt, ce mai zbucium". Şi atunci să te ţii. Câteva cucoane s-au prins de mâini, s-au scuturat bine, s-au aplecat şi apoi şi-au ridicat ochii spre cer.

O alta stătea mai retrasă, semn că nu avea chef să îşi amestece rugile şi trăirile cu celelalte. Mai încolo, un nene îmbrăcat în galben, având în dotare o ulcică, pe care şi-o tot aranja în faţă, stătea în poziţia "lotus". Nici el nu emitea nici un sunet. Liniştea a fost spartă însă de un grup numeros, condus de o tanti ce se recomanda că e Luana sau Ioana, n-am înţeles prea bine, din Deva. Altă viaţă.

Cu mişcări ciudate, cu palmele ridicate către cer sau ţinându-se de mâini, vreo 20 de persoane au început să înalţe către cer aşa-zisele rugi, dând ochii peste cap şi mormăind ceva indescriptibil. Tabloul este greu de descris în cuvinte. S-au potolit apoi brusc şi au stat nemişcaţi câteva minute, lăsându-se, probabil, pătrunşi de spiritele zeilor. N-am mai rezistat şi am plecat. În prealabil, Nunu povestea că sunt zile în care la Sarmizegetusa Regia vin adepţii lui Gebeleizis, o organizaţie care declară că îşi consacră timpul şi energia în serviciul comunităţii dacice şi al marilor zei. Sunt zile în care yoghinii se adună la Sarmizegetusa Regia să se umple de energie. Aceştia rămân peste noapte în incinta sacră şi emit tot soiul de sunete, cu privirile înălţate către cer, sperând că poate îi aude Zemolxis. Ce să facă cei câţiva jandarmi sau paznicii zonei?! Nu pot decât să-i roage să nu se urce pe monumente. Zadarnic, însă. Cine să-i asculte?! Oamenii sunt în transă.

Şi asta nu e tot. În zonă îşi mai fac apariţia şi fel de fel de vindecători, ce ascultă muzică la laptop, alături de cei pe care vor să-i scape de boli. Ascultând "Bolero"- ul lui Maurice Ravel, ei pretind că intră în organele genitale ale celor prezenţi, le ard şi le vindecă.
Mai pragmatici, alţi turişti simt nevoia să îşi scrijelească numele pe pietrele ce amintesc că acolo a fost cândva capitala Daciei, locul de unde a început, practic, istoria poporului român. Într-un fel e explicabil ceea ce fac aceia care practică turismul religios, pentru că nici autorităţile nu se comportă mai bine.

Timp de 30 de ani, în zona cetăţilor au fost aruncate vagoane şi şine dezafectate, dar şi mai multe betoane. Abia anul acesta, ele au fost scoase de acolo. Mai mult, nimeni nu ştie cu exactitate cine este proprietarul cetăţilor dacice. Deocamdată se lucrează la o lege specială în acest sens, pentru că în zonă intervin cinci instituţii care au responsabilităţi, dar nimeni nu este proprietar. Practic, o mulţime de acte normative se bat cap în cap. Pentru promovarea unei legi speciale, care să lămurească cine va administra cetăţile, este nevoie să fie modificate 69 de acte normative privind legislaţia de mediu.

În schimb, la ruinele capitalei Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, toţi turiştii întâlniţi păreau chiar că îşi doresc să vadă crâmpeie de istorie. Păcat doar că nu toate ruinele au panouri ce să explice cu exactitate ce se află acolo. Totuşi, dacă ai o hartă şi eşti atent la panotajul existent, poţi înţelege unde te afli. Zeci de turişti se găseau în zonă duminică. Lume de tot felul, din multe zone ale ţării, curioasă să înţeleagă, să privească şi să fotografieze. În mod curios, nimeni nu se urca pe ziduri, nu înălţa rugi şi nici nu striga.

Doi tineri italieni erau cei mai entuziasmaţi dintre toţi, probabil mândri că au ajuns să vadă locurile pe care cândva strămoşii lor le-au cucerit şi apoi stăpânit. Păcat doar că încă se pare că nu a fost rezolvată problema terenurilor ce aparţin unor persoane fizice, în zonă.