Un român în ţara dinozaurilor cu pene

Undeva, în China, există un tărâm miraculos, tunel al timpului prin care oamenii de ştiinţă pătrund în lumea uimitoare a dinozaurilor cu pene. Paleontologul Mihai E. Popa este unul dintre foarte puţinii specialişti români care au fost acolo. Şi s-a întors fascinat de bogăţia unui tezaur ştiinţific unic în lume. Dar şi de modul în care chinezii au ştiut să-l pună în valoare.

La un capăt al său, "tunelul timpului" începe acum, în zile noastre, în provincia Liaoning din China. Şi se opreşte tocmai hăăăt, în urmă cu 130 de milioane de ani, într-o lume atât de stranie încât pa­re o altă planetă. Şi, totuşi nu, este tot Pământul nostru, dar mai tânăr, pe când aici domneau dinozaurii. În acele vremuri îndepărtate, pierdute în negura timpului, în locuri pe care oamenii aveau să le cerceteze într-un viitor îndepărtat, începuseră să mişune nişte ciudăţenii ivite parcă din coşmarul nebun al unui pictor medieval.

Ai putea zice că sunt şopârle. Dar nu: erau acoperite cu pene, iar unele aveau şi aripi. Însă nici păsări nu erau: aveau ciocurile înţesate cu dinţi ascuţiţi, iar pe mijlocul aripilor le creşteau gheare, la fel cu acelea de la picioarele acoperite cu solzi. Pro­babil că, pe atunci, trăiau peste tot. Dar acum Liaoning este singurul loc de unde efigiile lor, perfect conservate în lespezi de piatră, ies la lumina zilei precum fotografiile unui album de familie. Un album care îi ajută pe savanţi să rezolve o enigmă veche de când lumea: cum şi când au apărut primele păsări, veri primari şi urmaşi direcţi ai străvechilor dinozauri?


LUMEA DINOZAURILOR
La 40 de ani, conferenţiarul dr Mihai Emilian Popa, de la Catedra de Paleontologie a Universităţii Bucureşti, este ceea ce am putea numi "un cetăţean al planetei". Predă la Bucureşti, dar şi la alte universităţi celebre din lume. Şi este la el acasă în laboratoarele de specialitate din Irlanda, SUA, China sau Franţa. În plus, a participat la câteva expediţii, care l-au dus pe meleaguri sălbatice din locuri îndepărtate ale lumii.

De fapt, este paleobotanist, iar asta înseamnă că, în timp ce colegii săi paleozoologii refac ima­ginea unui animal străvechi pornind de la un os fosilizat, el  readuce la viaţă codrii şi vegetaţia în mijlocul căreia acela trăia, acum multe milioane de ani. Motiv pentru care Popa se "întâlneşte" ocazional cu dinozaurii atunci când, printr-un miracol al naturii, oasele lor se păstrează alături de efigiile unor plante de demult. În Liaoning a ajuns tocmai din această cauză: pe lângă dinozauri acolo s-au păstrat şi fosilele vegetale, atât de bine conservate încât par mai curând planşele unui ierbar modern.

Acum, savantul român povesteşte cu plăcere despre ce a văzut şi a cercetat acolo. "Am fost de patru ori în China: în 1999 la Quinhuangdao, în 2005 la Nanjing, în 2007 la Benxi şi în 2009 la Chaoyang. Anul acesta ar fi trebuit să plec din nou, dar aşteptăm un eveniment fericit în familie. Fosilele au aşteptat peste o sută de milioane de ani, aşa că pot să mai aştepte încă unul.

Şi, totuşi, cum şi de ce ar ajunge un savant român tocmai în China? Simplu, după cum explică Popa: "În primul rând a contat colaborarea pe care am avut-o cu colegii chinezi de la Institutul de Geologie şi Paleontologie de la Universitatea Nanjing. Dar şi cu cei din Beijing şi Jilin. Ulterior, pe unii dintre ei i-am cunoscut şi personal, în America".


MIRACOLUL CHINEZESC
În ultimul timp, "miracolul chinezesc" înseamnă, pentru noi europenii, "explozia" uneia dintre cele mai dinamice economii din lume. Iar asta se întâmplă şi pentru că, acolo, ştiinţa a devenit un important "motor" de dezvoltare: spre deosebire de noi, guvernul lor a făcut din educaţie şi cercetare nişte priorităţi naţionale. Iar, azi, China este pe cale să devină o mare putere ştiinţifică a lumii, umăr la umăr cu SUA. În plus, guvernanţii lor chiar îşi fac datoria aplicând politici deosebit de coerente. Asta pentru că acolo s-a înţeles de mult că progresul economic este strâns legat de cel cultural-ştiinţific.

Fapt constatat şi de Popa. "Lumea ştiinţifică chineză este deosebit de dinamică. Şi extrem de bine instruită: savanţii lor sunt formaţi în cele mai celebre universităţi. Iar ştiinţei i se alocă sume imense la care noi, europenii, nici măcar nu putem visa.

De fapt, China parcurge o altă revoluţie, de astă dată ştiinţifică, promovată de o elită intelectuală excepţională. Iar Academia Sinica, forul lor ştiinţific suprem, are un renume mondial, pe măsura acestei elite. Deosebit de interesantă această evoluţie: este ţara care a trecut prin cumplita Revoluţie Culturală iniţiată de Mao. Dar tot ea are acum şansa de  a deveni o forţă ştiinţifică a lumii. Din toate aceste cauze, relaţia mea cu savanţii chinezi este foarte bună. Este o onoare să lucrezi cu ei."


MIRACOLUL LIAONING
Liaoning se află în nord-estul Chinei, la graniţa cu Coreea de Nord. Este un loc celebru, unic în lume, cu fosile din Jurasicul superior şi Cretacic. Acestea, mai ales cele din Cretacicul inferior, alcătuiesc aşa-zisa "biotă de Jehol", cuprinsă în două formaţiuni excepţionale din punctul de vedere al diversităţii şi al gradului de conservare: Yixian şi Jiufotang.

Acolo este ceea ce specialiştii numesc "fossile-Lagerstatte". Ce înseamnă asta? Un loc unde se păstreză urmele florei şi faunei, conservate excepţional, care au trăit împreună într-o periodă a evoluţiei vieţii. Liaoning nu este un singur sit paleontologic, ci o provincie întreagă, plină de fosi­le.

Mihai Popa cunoaşte concret importanţa acestor "zăcăminte": "Este un loc aparte, unde s-au păstrat ecosisteme complexe, cu un grad de conservare uluitor. Liaoning este un loc miraculos, unde se păstrează vieţuitoare întregi, cu tot cu părţile moi ale corpului: organe interne, cu cele mai fine detalii anatomice, tegumente şi, atunci când este cazul, chiar şi penele celor mai ciudaţi dinozauri. Pe scurt, o fereastră deschisă spre trecutul îndepărtat al planetei". Biota de Jehol a fost descoperită în perioada interbelică. Dar cu adevărat celebră a devenit în ultimii 20-30 de ani.

Cum de s-au păstrat atât de bine toate acele vestigii străvechi? Popa ne-a relatat că acolo sunt nişte roci deosebite, deschise la culoare, care se desfac în "felii" subţiri. "Seamănă cu paginile unei cărţi, care trebuie doar răsfoite cu atenţie. Este un caz unic, datorită condiţiilor de sedimentare deosebite. Plus o serie de erupţii vulcanice care au acoperit zona cu cenuşă, mediu ideal pentru conservarea fosilelor vechi de 130 de milioane de ani.

Iar toţi aceşti factori, care, repet, sunt foarte rar întâlniţi împreună, au făcut ca acolo să se conserve majoritatea formelor de viaţă, de la gâze mărunte până la vertebrate. Spre exemplu, s-au descoperit insecte cărora li se văd chiar şi nervurile aripilor. Fapt cu atât mai remarcabil cu cât, în mod normal, datorită fragilităţii lor, aceste nevertebrate nu se fosilizează. Iar în ceea ce priveşte vertebratele, s-au găsit de tot felul, de la peşti şi amfibieni la reptile şi strămoşi îndepărtaţi ai mamiferelor. Dar, dintre toţi, cei mai faimoşi sunt dinozaurii cu pene."
PANA ŞI ZBORUL
În fond ce înseamnă povestea asta despre dinozaurii cu pene? Să credem oare că terifiantul T rex a fost vreun păsăroi lung pe 10-15 metri, înalt de 6 sau 7, acoperit cu pene, ca un curcan monstruos? Ei bine, nu! Nu chiar aşa, dar totuşi...

Deşi dinozaurii nu sunt chiar "moşia" lui preferată de studiu, Mihai Popa ne-a explicat câte ceva: "Vechea întrebare: ce a fost mai întâi, oul sau găina este, de fapt, incorectă. Ouă depun şi insectele, şerpii şi şopârlele precum şi toţi dinozaurii. Întrebarea corectă ar putea fi: ce a fost mai întâi: pana sau găina? Adevărul este că până acum nu se prea ştia cum şi de ce au apărut penele. Iar, pentru noi, penele înseamnau păsări. Explicaţia clasică este că penele ar fi apărut prin evoluţia unor solzi care s-au alungit şi lăţit, ajungând la forma pe care o vedem azi la păsări.

Descoperirile de la Liaoning vorbesc însă despre altceva. Primele pene, de fapt un soi de puf cu firele mai groase, au apărut la anumite specii de dinozaur. Puf care, la început, asigura protecţia termică a «proprietarului» reptilian. Şi doar o dată cu trecerea timpului s-a ajuns la ceea ce ştim. Tot în timp, membrele superioare au devenit aripi. Există indicii că primul care a folosit această «invenţie» la zbor a fost Microraptor, un dinozaur mic ce trăia în copaci şi care, iniţial, făcea doar salturi planate. Zborul activ a fost «inventat» ceva mai târziu de urmaşii lui. Întinşi pe multe milioane de ani, toţi aceşti paşi evolutivi sunt ilustraţi de fosilele din Liaoning." De acolo provine Sinosauropteryx.

Următorul pas, regăsit şi el în China, a fost făcut de Caudipterix, care avea capul şi corpul acoperite cu pene adevărate. Tot acolo s-au găsit şi unele dintre cele mai vechi păsări, care mai semănau încă cu dinozaurii: "Eonantiornis buhleri şi Cathaiornis yandica zburau, dar aveau dinţi şi gheare la aripi. Confuciusornis sanctus, o altă zburătoare, cu puţin mai "tânără decât celebra Archaeopteryx, avea gheare la aripi, dar şi capul înpodobit cu un smoc de pene asemănător egretelor de azi".        


"MAMA" TUTUROR FLORILOR
Ceea ce l-a atras pe Mihai Popa în China sunt fo­silele lumii vegetale: Cum arăta vegetaţia de acum o sută de milioane de ani? "La fel ca acea care exista pe atunci în restul lumii. Existau plante de mari dimensiuni pe care noi le numim Sfenopside, ai căror urmaşi au involuat însă până au ajuns buruienile ciudate numite azi coada-calului. Plus Pteridosperme, ferigi cu sămânţă, unele de mărimea unor arbori, care se înmulţeau prin seminţe, şi nu prin spori ca acelea din zilele noastre. Mai erau Ginkgo şi cycadalele, pe ai căror urmaşi îi creştem ca plante ornamentale. Plus multe conifere, rude îndepărtate ale brazilor şi pinilor din zilele noastre. Dar cea mai importantă descoperire, făcută acolo de prof. Sun Ge, de la Universitatea din Jilin, împreună cu prof. David L. Dilcher, de la University of Florida din Gainesville, a fost  Archaefructus liaoningensis, cea mai veche plantă cu flori, «mama» tuturor florilor din lume."


CE SĂ FACI CU O COMOARĂ?
Se spune că "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă". Iar, în ceea ce priveşte tezaurul paleontolo­gic, Dumnezeu chiar că le-a dat chinezilor mai mult decât multor alte ţări la un loc. Pe de altă parte, şi ei au ştiut să folosească din plin ceea ce au primit. Iar Mihai Popa ştie acest lucru: "Poate că noi considerăm paleontologia o Cenuşăreasă a cunoaşterii. După cum am spus, chinezii o consideră însă o «regină» a ştiinţelor. Şi o respectă ca atare. La ei, institutele de cercetare sunt dotate cu aparatură ultramodernă. Pare incredibil, dar ei cheltuiesc anual peste un mi­liard de dolari doar pentru cercetarea şi conservarea patrimoniului geologic. Iar o bună parte din această sumă imensă ajunge la Liaoning.

Acolo s-a înfiinţat un geoparc care acoperă toate zonele fosilifere. Din geoparc face parte şi un muzeu, care se construieşte lângă Chaoyang şi care, atunci când va fi gata, o să fie unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare muzeu de paleontologie din lume. Este o construcţie uriaşă care, privită de departe, seamănă cu un dinozaur uriaş. Clădită din oţel şi sticlă, această «carcasă» va adăposti şi expune vestigiile descoperite acolo.

Tuturor acestor spaţii expoziţionale li se vor adăuga nenumărate laboratoare ultramoderne. Iar asta nu este tot. Chinezii au ştiut şi să-şi popularizeze în lume acest tezaur ştiinţific şi să facă din comorile de la Liaoning un adevărat «brand de ţară». În plus, pentru că celebritatea locurilor atrage armate de oameni dornici să le vadă, s-a pus la punct ceea ce se cheamă «turismul ştiinţific», dedicat curioşilor din toate colţurile lumii care vin să vadă cu ochii lor «tunelul timpului» care duce direct spre trecutul îndepartat al planetei. Iar asta înseamnă hoteluri, locuri de muncă şi bani, foarte mulţi bani.

Şi, dacă ne gândim puţin, această realizare admirabilă poate fi un bun exemplu şi pentru noi. Din păcate, în România, în tot ceea ce ţine de protecţia patrimoniului paleontologic, cuvântul de ordine este impasibilitatea autorităţilor locale, plus traficul de fosile din ce în ce mai bine organizat."


COMORILE DE ACASĂ
Mult umblat prin lume, paleobotanistul Mihai E. Popa are o viziune clară asupra situaţiei de la noi. Întrebat dacă este posibil ca şi noi să valorificăm, măcar din punct de vedere ştiinţific, patrimonul nostru paleontologic, el s-a arătat a fi oarecum optimist: "Da, şi România are un patrimoniu paleontologic, deosebit de interesant. Desigur că nu la fel de bogat ca al Chinei, dar totuşi demn de luat în seamă. Din păcate, niciuna dintre guvernările noastre nu a făcut mare lucru. Iar Geoparcul Dinozaurilor din Haţeg este un exemplu pozitiv cu totul singular. Dar chiar şi acolo putea fi cu mult mai bine dacă ar fi existat un plus de implicare atât a autorităţilor centrale, cât şi a celor locale.

Totuşi, în ciuda subfinanţării şi a unor blocaje pur birocratice, Universitatea Bucureşti s-a implicat în descoperirea şi conservarea fosilelor de acolo. În afară de Haţeg, există în România multe alte zone la fel de bogate în fosile şi de importante din punct de vedere ştiinţific. Din păcate, autorităţile locale habar nu au de ele. Şi asta în condiţiile în care «braconierii» acţionează în voie, iar piaţa neagră din Europa este plină de fosile provenite din siturile paleontolo­gice româneşti.


UN ELDORADO
Zonele prin care a umblat Popa sunt deosebit de interesante atât pentru geo­logi, cât şi pentru pa­leon­tologi. "Poate şi datorită abun­den­ţei de vestigii, Paleonto­lo­gia este considerată în China o regină a ştiinţelor. Spre exemplu, provincia Xinjiang (Uigură) are locuri bo­gate în fosile de plan­te şi animale din Jurasic şi Cretacic. În sud, la Chengjiang apar urme de viaţă cu mult mai vechi, din Cambrian, şi ele foar­te bine conservate. Dar, în această privin­ţă ,Liao­ning este un loc bine­cu­vântat. Aco­lo, pe lângă Chaoyang - care, deşi este consi­de­­rat un orăşel de pro­vin­cie, are totuşi o po­pulaţie egală cu Bucu­reştiul nostru - există o zonă unică, celebră pentru bogă­ţia ei de fosile." De fapt, chinezii  au o tra­diţie îndelungată în ceea ce priveşte paleontologia. Există in­for­maţii care atestă că, încă din antichitate, înţelepţii lor bănuiau că imensele "oase de dragon", găsite prin diverse locuri, sunt rămă­şiţele unor animale stră­ve­chi. Iar în anumite perioade, la curţile imperiale au existat chiar şi colecţii de fosile, uneori foar­te bogate, ase­mă­nă­toare muzeelor ac­tua­le. Dar să revenim în zilele noastre: colaborarea cu paleontologii din China este deo­se­bit de interesantă: aco­lo este un Eldorado al fosilelor. Iar, în aceas­tă privinţă, Liao­ning este chiar Raiul pe Pământ.