Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un glosar al "noii limbi de lemn" cu siguranţă cuvântul "globalizare" ar sta la loc de cinste, alături, probabil de cuvântul"reformă". Ambii termeni ţinând de domeniul ideoliticului, al dictaturii ideologiei asupra cunoaşterii ştiinţifice.
Nu ştiu dacă atunci când a scris noua sa carte: "Viclenia globalizării"(*), profesorul Paul Dobrescu s-a gândit şi la acest lucru, dar, cu siguranţă, a avut în vedere riscurile pe care le atrag abordări simplist-triumfaliste care văd globalizarea, prin lentilele ideologiei, ca pe un panaceu miraculos: "Discutăm despre globalizare ca despre un proces în sine"¬ notează autorul, pentru a ne preveni numaidecât: "Observăm mai puţin conexiunea profundă dintre globalizare şi dezvoltare, faptul că globalizarea defineşte şi fixează cadrul economic al societăţii contemporane, particularităţile dezvoltării în zilele noastre."
O altă idee fixă, asupra căreia autorul previne în subtitlul cărţii ¬ "Asaltul asupra puterii americane" ¬ pune semnul egalităţii între globalizare şi "americanizare": "În general, globalizarea a fost descrisă în mod sărac. Drept un proces iniţiat de către cei puternici - state sau companii multinaţionale ¬ în propriul lor interes, adică în vederea realizării unor câştiguri cât mai mari." Numai că, iar la acest punct al discuţiei demonstraţia autorului este fără cusur, este riscant şi superfluu să se trateze fenomenul globalizării doar din perspectiva stimulului, al ofensivei marilor puteri, subestimând sau ignorând de-a dreptul răspunsul comunităţilor asaltate şi seduse de globalizare. "Când vorbim despre globalizare, va trebui să ne obişnuim cu ideea că este pe cale să apară chiar un clivaj în ceea ce priveşte înţelegerea şi stăpânirea proceselor de globalizare.
"Mai mult, globalizarea, pe care Statele Unite au gândit-o ca un mecanism prin care să îşi exercite pe termen lung statutul de superputere planetară, a avut un efect de bumerang. Lecţiile sale fiind bine însuşite şi inteligent aplicate de către o serie de ţări cum ar fi China, India sau Brazilia. Statelor Unite rămânându-le "mângâierea istorică" de a fi deschis lacătul globalizării şi de a fi inaugurat un ciclu lung al evoluţiei istorice. "Dar în care nu se ştie dacă vor mai fi ţara fanion" ¬ comentează cu ironie subţire Paul Dobrescu.
De fapt, în această incitantă carte, avem de-aface cu o analiză a "lumii post-americane", cu o radiografie ¬ dezideologizată! ¬ a creşterii şi descreşterii "Republicii imperiale" (formula îi aparţine lui Raymond Aron), într-o epocă importantă. "Importantă", crede Paul Dobrescu, prin "ceea ce face efectiv, dar şi prin ceea ce anunţă, prin ceea ce deschide ca posibilitate." Suntem contemporani cu o adevărată "criză americană", aceasta fiind "preţul unui leadreship - îndrăznim să o spunem ¬ defazat, nepotrivit pentru o putere aşa de mare şi pentru o societate aşa de complexă." Preţ pe care America îl plăteşte pentru "ortodoxia pieţei libere", care a atins pragul paroxistic sub preşedinţia lui G. W. Bush. Mai mult, azi, SUA preia ceva din atitudinea învinsului său, Uniunea Sovietică "ceea ce condamnau mai vehement: elementele unei atitudini ideologice". Sensul este, însă, schimbat: fosta Mare ţară a Sovietelor jura pe proprietatea comună, Statele Unite - pe cea privată. Defuncţii adversari mergeau pe mâna hiper-reglementării, în vreme ce învingătorii lor au jucat totul pe cartea dereglementării.
În schimb, marele câştigător al pariului cu globalizarea, China, a aplicat o strategie ingenioasă prin care a făcut din Partidul Comunist "cel mai puternic împărat al ţării". Ceea ce s-a petrecut prin "reconsiderarea dogmei socialismului", iniţiativa cu adevărat istorică al cărei autor a fost Deng Xiaoping. Strategie care a avut la bază principiul: "Nu contează dacă o pisică este albă sau neagră. Atâta vreme cât pisica prinde şoareci, pisica este bună". Altfel spus, cheia succesului Chinei a fost refuzul de a se crampona în mituri ideologice, analiza lucidă a etapelor care trebuiau parcurse, a costurilor şi riscurilor, a investiţiilor(materiale şi umane).
Către finalul cărţii, mergând pe urmele unor provocări mai vechi şi mai noi, Paul Dobrescu lansează, el însuşi, o provocare. Schiţează două modele posibile pentru societăţile viitorului: "Un model accentuează dimensiunea politică a dezvoltării, cu încoronarea ei, libertatea, celălalt consideră că adevăratul fundament moral al vieţii este coeziunea socială. Unul accentuează iniţiativa, celălalt disciplinarea comportamentelor, a cărei încoronare este ordinea socială; unul organizarea eforturilor presupuse de dezvoltare cât mai departe de stat(dereglementarea), celălalt în acord cu statul şi, cel mai adesea, prin intermediul acestuia."
Cum se va poziţiona ¬ sau cum va fi poziţionată, România faţă în faţă cu cele două modele de capitalism? ¬ iată o întrebare la care Paul Dobrescu nu ne mai spune. Motivele nu sunt greu de bănuit. Dar, cum mă feresc să cad în speculaţii ideologice, prefer să spun că, deşi am o părere... sunt împotriva ei.
- Paul Dobrescu "VICLENIA GLOBALIZĂRII. Asaltul asupra puterii americane." Institutul European, 2010
