Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asa cum v-am promis ieri, va prezentam, in exclusivitate si premiera absoluta, filmul documentar integral al singurei conferinte de presa internationala colocviala sustinuta de Ion Iliescu, in calitate dubla, de presedinte al Frontului Salvarii Nationale (formatiunea care a preluat puterea politica dupa rasturnarea regimului comunist) si Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (un fel de pre-parlament al Romaniei), impreuna cu Petre Roman, prim ministru.
Filmul conferintei din 8 aprilie 1990 nu a fost vazut, pana acum, decat de realizatori (www.productive.ro, adica Laurentiu Calciu, regizor si jurnalistul britanic Rupert Wolfe Murray, producator), de colaboratorii si apropiatii acestora.
Cititorii jurnalul.ro au acum privilegiul de a vedea aceasta pelicula-document, veche de aproape 22 de ani. Cum spuneam si ieri, e ca si cand ai privi printr-un vizor deschis spre trecut, la trei luni dupa Revolutie, intre evenimentele de la Targu Mures si primele alegeri libere.
Asadar, este vorba de o conferinta de presa internationala a conducatorilor statului in formare, cu dialoguri purtate incrucisat, in romana, engleza si franceza, fara traducatori oficiali, care ii infatiseaza pe Ion Iliescu si Petre Roman la apogeul carierei lor, cu ultimul -pe atunci premier- mai mult pe post de translator pentru presedintele provizoriu. Iliescu promite, ferm, o investigatie 'completa' in afacerile Securitatii, iar Roman vorbeste, ca si cand totul era deja aranjat, despre o fabrica Mercedes in Romania – nici una, nici alta, nu s-au produs.
In film mai apar, pasager, Adrian Sarbu –boss-ul Media Pro era, pe atunci, un simplu secretar de presa al Guvernului-, Mihaela Radulescu –in calitate de secretara a lui Dan Iosif, consilier al lui Iliescu- si Adrian Nastase – care avea sa devina, abia in iunie 1990, ministru de Externe.
Pentru a face si mai interesanta aceasta experienta, v-am pregatit si un Jurnal al producatorului Rupert Wolfe Murray, care rememoreaza experienta si sentimentele traite in vremurile tulburi din primele luni ale anului 1990, cand, proaspat admis in breasla gazetareasca fiind, a fost trimis corespondent in Romania. A fost a doua lui vizita aici, iar cele traite l-au facut sa faca din Romania a doua lui rezidenta. De asemenea, am realizat un interviu cu Rupert Wolfe Murray si cu regizorul Laurentiu Calciu, cel care a filmat conferinta de presa din 8 aprilie 1990.
Citește pe Antena3.ro
Cu aceasta ocazie, ii multumim lui Tom Wilson, jurnalist freelance (BBC, Deutche Welle etc.), care a filmat interviul cu Rupert Wolfe Murray si Laurentiu Calciu.
De asemenea, le multumim Silvanei Prodan si Cameliei Oana, care au transcris dialogurile purtate in cadrul conferintei de presa.
Conferinta de Presa Iliescu-Roman Aprilie 1990 from Rupert Wolfe Murray on Vimeo.
Nota redactiei: Dupa difuzare pe site-ul jurnalul.ro, redifuzarea acestui documentar este libera, dar cu mentionarea surselor: jurnalul.ro & productive.ro
Interviul cu Rupert Wolfe Murray si Laurentiu Calciu*
* Nota: din cauza restrictiilor tehnice, interviul a fost 'spart' in fragmente de aproximativ 10-12 minute
Jurnal de producator
Rupert Wolf Murray vorbeste despre activitatea sa gazetareasca din 1990 si descrie contextul conferintei de presa din 7 aprilie 1990
In 1989 m-am gandit sa ma apuc de jurnalism, neavand habar ca este o profesie pentru care ar trebui sa ai o pregatire universitara. Totusi, la sfarsitul anului am fost desemnat de publicatia 'Scotia de duminica' sa relatez despre revolutia din Romania. Dar Scotia era prea… scotiana, pentru a investi in deplasarea mea imediata la fata locului. Asa ca n-am ajuns in Romania decat in ianuarie 1990. Credeam ca va fi prea tarziu, dar m-am inselat – era inca multa actiune pe strazile Bucurestiului.
Pe 28 ianuarie 1990, am vazut o multime imensa protestand impotriva deciziei lui Ion Iliescu de a permite Frontului Salvarii Nationale sa participe la alegerile parlamentare ce urmau a fi organizate. Frontul preluase puterea pe 22 decembrie 1989, dupa caderea lui Ceausescu, iar romanii realizau ca erau condusi de fosti comunisti, care sustineau ca se convertisera, peste noapte, in democrati. Dar nu era acest fapt preferabil unui haos post-revolutionar precum cel pe care il putem observa, chiar acum, in Libia?
Luptandu-ma cu frigul patrunzator, rataceam entuziast pe strazile Bucurestiului, incercand sa ma dumiresc ce naiba se petrece, in pofida confuziei generale, si sa relatez apoi celor de acasa. M-am dotat cu o caciula ruseasca de lana si m-am lipit de alti jurnalisti straini, mai experimentati si mai bine informati decat mine. Desi nu aveam o acreditare de presa (colaboram cu 'Scotia de duminica' fara a avea un contract), mi s-a permis accesul la conferintele de presa guvernamentale, fiindca eram un strain infipt, cu un carnetel de note. A fost un inceput potrivit.
Ceilalti jurnalisti straini beneficiau de serviciile unor traducatoare inteligente si atragatoare, care le explicau complexitatile politicii romanesti. Eu il aveam pe prietenul Laurentiu Calciu, un tip tacut. Imi amintesc cum am tot incercat sa-l trag de limba, sa-mi traduca ce naiba spunea premierul Petre Roman. Si-a intarziat raspunsul, la infinit. In cele din urma, mi-a soptit: 'Nu a spus nimic!'. In acel moment, mi-am dat seama ca trebuie sa invat sa vorbesc romaneste.
In pofida reticentei sale ca translator, Laurentiu e un cameraman iscusit si tocmai intrase in posesia unei camere video noi. Asa ca, in primele luni din 1990 il insoteam in timp ce filma dialoguri. Nu aveam idee ce vorbesc oamenii, dar realizam ca, dupa 40 de ani in care li se pusese pumnul in gura, invatau sau re-invatau sa se exprime liber. 21 de ani mai tarziu, ceea ce am filmat atunci s-a transformat intr-un film documentar: 'After the Revolution' (Dupa Revolutie), care va fi difuzat pe 23 decembrie, de Realitatea TV.
Conferintile de presa guvernamentale sunt, in general, plictisitoare: purtatori de cuvant impenetrabili citeaza declaratii redactate intr-un limbaj de lemn si evita cu abilitate orice intrebari suparatoare. Dar, in acele prime luni din 1990, conferintele de presa ale Guvernului din Bucuresti erau deschise, calde si fascinante. Erau discutii atat de deschise intre jurnalisti si conducatorii tarii, incat sunt greu de imaginat azi.
Conferinta de presa prezentata aici, in Jurnalul National, s-a desfasurat in 8 aprilie 1990. Am fost acolo cu Laurentiu Calciu si a filmat intregul eveniment. Avem convingerea ca este singurul document video pastrat despre acel eveniment – in orice caz, singurul de o asemenea amploare, pentru ca nici unul dintre ceilalti cameramani prezenti nu au 'tras' mai mult de cateva minute. Prin urmare, este o oportunitate unica de a vedea cum comunicau Iliescu si Roman la scurt timp dupa ce au preluat controlul Romaniei. Stilul lor de comunicare este in mod special interesant – erau relaxati si nu respectau reguli de PR si parea ca nu existau restrictii, in afara celor autoimpuse, in privinta a ceea ce ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit sa spuna (Iliescu, de pilda, nu a avut nici un complex in a promite o investigatie completa in afacerile Securitatii, la o intrebare a jurnalistului Chris Stephen, de la The Guardian). Atmosfera semana mai mult cu o sindrofie, decat cu o conferinta de presa adevarata, animata de confruntari intre jurnalisti si oficiali. Este uimitor cat de politicosi erau toti cei din sala, tinand cont de faptul ca strazile erau pline de protestatari furiosi.
Privind retrospectiv, ce ma uimeste cel mai mult, e ca primul ministru ii traducea presedintelui. A fost o conferinta de presa internationala, cu dialoguri purtate incrucisat, in romana, franceza si engleza. Nu exista traducere oficiala, fiecare se descurca cum putea (stiu, cu certitudine, ca niciunul dintre jurnalistii romani nu stiau vreo boaba romaneste). Stiam ca Petre Roman vorbea fluent engleza, franceza si spaniola si parea bucuros sa-si dovedeasca abilitatile lingvistice. Mi-l imaginez incercand sa-l impresioneze pe Iliescu cu traducerile sale.
Intreaga situatie era atat de noua pentru noi – o noua democratie, un nou guvern, noi proceduri – si nu aveam la ce sa ne raportam. Cum ar trebui noul Guvern din Romania sa se comporte cu presa? Dar situatia era noua si pentru Guvernul roman, o institutie care nu mai organizase, probabil, o conferinta de presa 'libera' din anii 1940. Ceea ce ma leaga de Romania este sentimentul ca, din 1990 incoace, cu totii trebuie sa invatam sa navigam in apele necunoscute ale unui nou regim, unde vechile reguli ale fostului regim au devenit caduce si noi proceduri trebuie sa le inlocuiasca.
Curand dupa aceasta conferinta, au aparut regulile de care vorbesc, iar conferintele ulterioare au fost tot mai rigide, mai bine organizate, controlate de experti in comunicare – asadar, au devenit mai plictisitoare.
Iliescu era, probabil, la apogeul carierei sale. Era deja presedintele Frontului si conducatorul de facto al statului, iar cateva luni mai tarziu a inregistrat o victorie rasunatoare (chiar daca a fost si contestata) la alegerile prezidentiale, comasate cu cele parlamentare. In acest film se observa pe chipul sau un imens sentiment de satisfactie – zambea atat de mult, incat s-ar fi putut crede ca trateaza intreaga situatie ca pe o gluma. Raspundea intrebarilor increzator si parea mult mai stapan pe sine decat Petre Roman. Admite ca Frontul avea, deja, aproape un milion de membri, o cifra uimitoare, considerand haosul birocratic din acele vremuri, iar pentru mine acest fapt a fost o recunoastere deschisa a faptului ca FSN a mostenit infrastructura si membri fostului Partid Comunist. Acest fapt, i-a conferit lui Iliescu suportul de care avea nevoie in fiecare oras, sat si intreprindere. Nimeni dintre jurnalistii participanti la acea conferinta nu l-a chestionat pe Iliescu referitor la aceste aspecte.
Cine, dintre cei pe care ii cunoasteti azi, in afara de Iliescu si Roman, au mai fost in acea incapere? Spre sfarsitul peliculei, apare un om cu un chip sever, barbos, cu o jacheta maronie, miscandu-se tacut in spatele protagonistilor: acela era Adrian Sarbu, care la vremea respectiva era secretarul de presa al Guvernului, respectiv cel care a organizat conferinta de presa si, ulterior, a ridicat imperiul Media Pro.
O alta fata interesanta care apare in cadru este Mihaela Radulescu, care statea in preajma intrarii, imbracata simplu. A fost salutata calduros de Petre Roman, la finalul conferintei, cand isi croia drum sa iasa din sala.
De asemenea, Adrian Nastase, tanarul viitor ministru de Externe al Romaniei, ulterior premier si mai apoi erou in mai multe dosare mari de coruptie ale DNA.
L-am urmat pe Petre Roman pe coridor, incercand sa mai obtin o declaratie in exclusivitate pentru ziarul meu. Nu-mi mai amintesc ce l-am intrebat, dar imi amintesc foarte bine cum s-a debarasat de mine. Nici macar nu a incetinit, pentru a ma privi si m-a imbrancit cu o aroganta care nu a fost deloc vizibila in conferinta de presa, unde era atat de doritor sa il impresioneze pe Iliescu. Acea impresie despre Petre Roman mi-a ramas pe veci intiparita in minte.
Rupert Wolfe Murray este producatorul documentarului After the Revolution
