Vinul, ca o carte de istorie

Tot spaţiul a fost cucerit de  mirosul dulceag şi suav al strugurilor copţi. Atât de copţi, că deja simţi pe vârful limbii catifeaua mustului şi visezi la minunata licoare care-ţi va îmbogăţi vreun moment special. Vinul...

Într-o preaînsorită zi de toamnă, când boaba strugurelui stă gata să plesnească, dar nu se îndură să nu mai fure puţină dulceaţă şi ceva căldură din razele soarelui, am poposit la Segarcea, în Dolj. La Dome­niul Coroanei.    
Se spune că atunci "când cineva ia un pahar cu vin făcut aici e ca şi când ar ţine în mână o carte de is­torie".

Istoria s-a scris şi în faţa noastră. Marţi, 14 septembrie 2010, Majestatea Sa Regele Mihai I, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, a acordat titlul de Furnizor al Casei Regale a României, pentru următorii trei ani, produ­cătorului de vin "Domeniul Coroanei" Segarcea, reprezentat de domnul şi doamna Anghel. Regele Mihai a revenit la Segarcea după 68 de ani de la ultima vizită făcută aici. A vizitat crama, a discutat cu proprietarii companiei despre felul în care a fost reabilitat Palatul Vinului şi s-a arătat foarte interesat de tehnologiile de producţie folosite astăzi. A pus în­trebări precise urmărind să afle tot procesul tehnolo­gic, de la culesul strugurilor la obţinerea mustului, de la plantatul viţei până la trimiterea vinului la odihnă în butoaiele din lemn aduse tocmai din Franţa. Acelaşi in­teres l-a arătat şi Alteţa Sa Regală Principesa Margareta.

Însă, înainte de toate, chiar în faţa intrării în Crama Segarcea a fost dezvelit bustul Regelui Carol I, cel căruia plantaţia de la Segarcea îi datorează existenţa. Bustul este realizat de sculptorul ieşean Ovidiu Cio­botaru.


ISTORIA
Segarcea este un ţinut în care istoria şi legendele se amestecă şi parcă dau un parfum şi mai misterios vinului care se naşte aici.

Istoria spune aşa. Domeniul Coroanei Segarcea este exploataţie viniviticolă din anul 1884. Atunci, terenul pe care se află astăzi plantaţia a fost ales, dintr-o suprafaţă de 184.000 de hectare, chiar de Regele Carol I, ca fiind cea mai propice zonă din România pentru cultura viţei-de-vie.   

Între anii 1904 şi 1908, pe prezenta plantaţie a fost ridicată o cramă. Cea mai modernă din ţară. Avea patru niveluri, unde se vinificau gravitaţional strugurii obţinuţi pe plantaţia refăcută la începutul secolului al XX-lea, după atacul filoxerei, în colaborare cu omul de ştiinţă Georges Couderc.

Crama reprezenta o construcţie de avangardă pentru timpul său, fiind prima clădire din beton armat din România, realizată de arhitecţi şi constructori italieni. Edificiul vechii crame funcţionează şi astăzi, reprezentând centrul în jurul căruia a fost extinsă crama actuală.

Zona propice viţei-de-vie (Segarcea se află pe aceeaşi paralelă cu Piemonte şi Bordeaux) şi datorită tehnologiei culturii viţei-de-vie şi a elaborării vinurilor, produsele obţinute la Domeniul Coroanei au fost cele mai preţioase şi scumpe vinuri din România  interbelică, fiind vinurile Casei Regale a României, vinuri care au fost medaliate şi recunoscute la concursurile internaţionale ale vremii.

De la inaugurare până în 1948, plantaţia de la Segarcea s-a aflat în administrarea Casei Regale a României. După al doilea război mondial până în 2002, crama şi plantaţia au intrat în proprietatea statului român, vinurile obţinute aici fiind păstrate exclusiv pentru nomenclatura comunistă.

Din 2002, domeniul viticol şi crama de la Segarcea au fost cumpărate de la statul român de Cornelia şi Mihai Anghel, actualii proprietari.

Începând cu anul 2004, s-a iniţiat un amplu program investiţional, pentru refacerea întregii plantaţii şi pentru reconstrucţia şi extinderea cramei în conformitate cu ultimele tehnologii de producere a strugurilor şi a vinului, păstrându-se ideea originală de a fi cei mai buni şi cei mai moderni.

Astfel, cele 300 de hectare ale domeniului au fost replantate în totalitate cu clone de viţă-de-vie din soiuri selecţionate, furnizate de pepiniere din Italia şi Franţa. Singura suprafaţă păstrată din vechea plantaţie este cea de 1,5 hectare de Tămâioasă Roză (Muscat de Frontignan), care datează din vremea Domeniului Coroanei de la 1900. Pentru că soiul nu a mai fost găsit niciunde în lume, înmulţirea s-a făcut folosindu-se ochi de pe această suprafaţă. Muscatul de Frontignan există în trei variante: alb, roşu şi roze. Soiurile alb şi roşu se mai găsesc şi în alte plantaţii. Versiunea roze există însă numai la Segarcea.

În acest moment, structura plantaţiei arată aşa: are 60 % soiuri de struguri negri, 30% soiuri de struguri albi şi 10 % soiuri aromate. În paralel cu reconstrucţia plantaţiei s-a trecut la extinderea cramei istorice, dimensionarea ei în conformitate cu dimensiunile plantaţiei şi retehnologizarea cramei în conformitate cu actualele norme de vinificaţie.


LEGENDE
La Segarcea, viile dau rod bun pe Dealul Robului.  Pro­fesorul Aurel Popa s-a ocupat îndeaproape de trecu­tul acestor locuri, în prezent lucrând la o monografie.

Se spune că pe vremea când Ţările Române erau sub suzeranitatea turcilor, pe lângă tributul pe care-l plăteau sub formă de animale şi produse trebuia să dea şi un număr de copii anual. Într-un an, venind turcii, într-o zi de vineri, să ia copiii datoraţi, au găsit satul gol, lumea fiind plecată la vie pentru lucru. Turcii s-au dus la Dealul Viilor, l-au împresurat şi au strâns toţi copiii, legându-i şi ducându-i cu ei. De atunci ar fi rămas vorba că acei copii au fost robiţi, de unde şi numele de "Dealul Robilor" sau "Dealul Robului". În urma acestei întâmplări dramatice, oamenii au făcut jurământ să nu mai lucreze vinerea la vie, obicei care se păstrează şi astăzi, deşi nu se mai respectă în totalitate.

Altă legendă în legătură cu prăznuirea Sfintei Vineri, culeasă tot de domnul profesor Aurel Popa. Unii susţin că pe timpul lui Mihnea Vodă (1611-1616), viile au fost bătute de grindină trei vineri la rând şi de atunci s-a făcut legământ de a nu se mai lucra vinerea în vii. Alţii spun că pe vremea când moşiile se lucrau cu robi, pe moşia Segărcii era un boier grec foarte rău la suflet. Robii erau puşi la munci foarte grele şi se temeau mult de boieri. Nemaiputând suporta chinul şi maltratările oamenilor de la curte, unul dintre aceşti robi s-ar fi refugiat pe Dealul Viilor, unde a stat ascuns ca pustnic vreme îndelungată, şi de aici ar fi rămas numele de Dealul Robului.


SAVUROS
Iată două momente savuroase (culese şi alese tot de domnul profesor Aurel Popa) din istoria Segărcii. "Vinurile, printr-o fericită concepţie a dlui general Ballif, se desfăceau la Bucureşti chiar la administraţia Dome­niului Coronei, vânzându-se în primul an 5.000-6.000 de sticle lunar, cu preţ de 12 18 lei sticla (litru) şi 2.000-2.500 decalitri vin vărsat lunar, cu preţ ce variază între 10 şi 14 lei/l, de fapt cele mai ridicate preţuri de pe piaţă.

Printre vinurile Domeniului Segarcea se prezintă cu calităţi cu totul superioare, al căror buchet a întrecut orice aşteptări, prezent la concursurile de la Chişinău în doi ani consecutivi, cât şi la degustarea probelor de vinuri din întreaga ţară făcută la şcoala de la Herăstrău, ca aplicare la cursul de Oenologie. La vinul de Muscat Frontignan, ca şi la vinul de Cabernet Sau­vignon de Segarcea se distinge armonia calităţilor de aromă şi buchet care devine prin învechire de o înaltă valoare" (I.C. Teodorescu, 1923).

Vestitul Păstorel (Al. O. Teodoreanu) în reco­man­dă­rile sale privind asocierea vinurilor cu diferite mân­căruri recunoaşte că la vânatul cu păr sunt preferate vinu­rile roşii de Segarcea (Pinot Noir sau Cabernet Sauvignon), iar pentru desert îşi aminteşte de Frontignanul de Segarcea şi Muscat Ottonel de Crăciunel.
Segarcea este foarte bogată în vin, în istorie şi în legende.


CAROL I, REGELE VIZIONAR
Carol I, primul rege al românilor, a fost un deschizător de drumuri, creator de instituţii, vizionar. După ce a acceptat tronul României, la 10 mai 1866, devenită ulterior Ziua Regelui, prinţul intră în Capitala noii sale ţări. Ţară săracă: nu existau căi ferate, drumurile erau de piatră, străzile mizere. A lucrat temeinic la scoaterea ţării sale la lumină. A plănuit şi a construit poduri de fier, o reţea de căi ferate, a înfiinţat bănci de credit agricol, a mărit armata, a ridicat moşii regale (Domeniile Coroanei), biserici, şcoli.
Domeniile Coroanei, care numărau câteva mii de hectare de teren agricol şi forestier în întreaga ţară, erau proprietatea statului român, dar erau folosite de instituţia şefului statului, pentru a produce profit economic. Cu banii obţinuţi se plăteau salarii, se construiau şcoli şi spitale, se plăteau pensii şi cheltuieli de boală, se dădeau cadouri de Crăciun şi de Paşti, toate acestea în folosul celor 700 de angajaţi ai domeniilor.
A fost supranumit Carol I Înţe­leptul, un om corect, care cerea aceeaşi atitudine şi din partea colaboratorilor.