Neconcludent. Acesta ar fi cuvântul care ar caracteriza jocul naționalei lui Rădoi în amicalul cu Belarus, o echipă modestă. Rămânem campioni în meciuri amicale, însă meciurile importante abia urmează. După ratarea calificării la Campionatul European de anul viitor, miza lui Rădoi a rămas doar o clasare cât mai bună în topul coeficienților UEFA în perspectiva tragerii la sorți pentru calificarea la Mondialul din Qatar. Cu două victorii săptămâna viitoare, cu Norvegia și Irlanda de Nord, România ar urca pe locul 20, de pe locul 28 pe care suntem acum, și am prinde a doua urnă valorică.
Chiar dacă Federația Română de Fotbal a fost criticată că a programat meciul amical cu naționala Belarus, scor 5-3, în cele din urmă acesta s-a dovedit util: am aflat că stăm groaznic în apărare! Și asta în condițiile în care Mirel Rădoi a folosit pe linia de fund jucători pe care îi are în vedere pentru viitor. Formula cu Nedelcearu și Toșca în centrul apărării va fi folosită și duminică seara cu Norvegia, având în vedere că Vlad Chiricheș este accidentat. Alături de ei în varianta cu trei apărători vor juca Manea sau Cristea. Se va întoarce în poartă Tătărușanu, deși Lazar a apărat bine și nu poate fi acuzat la niciun gol cu Belarus. În plus, giurgiuveanul a parat și un penalty. Mai mult ca sigur că Mirel Rădoi va merge cu Norvegia pe un 3-4-3, cu trei fundași centrali și doi închizători în fața apărării (probabil Răzvan Marin și Eric Bicfalvi) pentru că vor avea de lucru cu atacanți foarte puternici: Haaland și Odegard.
Atacăm și cu Norvegia?
Dacă apărarea pare stabilită cu 5 oameni în fața lui Tătărușanu, în atac Rădoi are doar un punct fix, Dennis Man în banda dreaptă. Alături de el, selecționerul va trebui să aleagă între cuplurile Pușcaș-Tănase sau Alibec-Maxim. Evoluția lor cu Belarus nu a fost concludentă pentru că adversarii nu au opus prea multă rezistență, mai ales în primele 50 de minute, când am marcat trei goluri cu fundașii Mitrea și Nedelcearu.
Așteptări mari de la Man
Presiunea cea mai mare este pe Dennis Man. „Răpit” de la naționala U21 special pentru meciurile cu Norvegia și Irlanda de Nord, este așteptat ca acesta să facă meciul vieții, în caz contrar, sacrificarea naționalei mici în disputa decisivă cu Danemarca U21 va fi inutilă. În meciul cu Belarus a demonstrat o formă bună, arătată și în Liga 1, însă cu Norvegia n-o să-l mai aibă ca adversar direct pe naivul fundaș Pechenin din Belarus, ci pe foarte puternicii Elyounoussi și Meling, o treabă infinit mai dificilă. Iar dincolo de adversarii direcți, Man mai are de luptat, indirect, și cu Haaland, ambii fiind în centrul atenției în ideea că sunt singurii care pot face diferența pe teren. Și, așa cum comentau suporterii, a venit momentul ca Man să fie un Haaland.