x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport COMISIA DE DISCIPLINĂ - Verdictul se dă mâine

COMISIA DE DISCIPLINĂ - Verdictul se dă mâine

de Mihai Igirosanu    |    27 Mar 2008   •   00:00
COMISIA DE DISCIPLINĂ  - Verdictul se dă mâine
Sursa foto: Gazeta Sporturilor/

Rapid şi Steaua au încheiat la egalitate prima lor înfăţişare în faţa Comisiei de Disciplină în cazul “Bricheta‘‘, membrii organismului de judecată amânând speţa pentru mâine, la ora 12:00.

Rapid şi Steaua au încheiat la egalitate prima lor înfăţişare în faţa Comisiei de Disciplină în cazul “Bricheta‘‘, membrii organismului de judecată amânând speţa pentru mâine, la ora 12:00.

 

 
Doar 40 de minute s-au aplecat ieri membrii Comisiei de Disciplină a FRF asupra cazului “Bricheta‘‘, astfel că rezultatul meciului Rapid - Steaua, întrerupt în minutul 73 după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit în cap cu o brichetă, a rămas în suspensie. “Vineri vom lua o decizie finală în acest caz‘‘, a anunţat la finalul şedinţei preşedintele Comisiei, Daniel Cernat.

 

 

PAS CU PAS. Comisia de Disciplină s-a întrunit ieri la ora 15:00, însă a trecut la analizarea cazului “Bricheta‘‘ abia la ora 19:00. “Am avut de analizat peste 18 cazuri minore, din acest motiv am luat în discuţie aşa de târziu această speţă‘‘, a explicat Daniel Cernat. Clubul Rapid a fost reprezentat la audieri de acţionarul George Copos, care a venit însoţit de Gheorghe Florea, şeful Baroului Avocaţilor din România, de vicepreşedintele Grigore Sichitiu, de directorul tehnic Nicolae Manea şi de către directorul executiv Constantin Zotta. De partea cealaltă, gruparea din Ghencea a fost reprezentată de finanţatorul Gigi Becali şi de preşedintele Valeriu Argăseală. La ora 16:30, la sediul LPF a ajuns şi arbitrul Alexandru Deaconu. Convins că echipa sa va avea câştig de cauză cu scorul de 3-0 la masa verde, Gigi Becali a declarat: “Probele lui Copos nu vor conta în luarea deciziei‘‘. “Clubul Rapid a hotărât să se adreseze autorităţilor jurisdicţionale competente pentru răspunderea materială împotriva acelor membri ai Comisiei care săvârşesc abuzuri. Vom cere daune materiale de cel puţin 20 de milioane de euro, sumă care reprezintă îndemnizaţia de acces în Liga Campionilor, la care se adaugă primele jucătorilor, care nu au nici o vină în tot acest caz‘‘, a fost punctul de vedere al rapidiştilor, exprimat prin vocea avocatului Florea. Ziua cea mare va fi însă mâine.

 

 


Protest

 

 

Şapte suporteri rapidişti au protestat ieri în faţa sediului Ligii Profesioniste de Fotbal înaintea şedinţei Comisiei de Disciplină a FRF care urma să judece incidentele petrecute la meciul Rapid – Steaua, întrerupt de arbitrul Alexandru Deaconu în minutul 73 după ce a fost lovit în cap de o brichetă. Suporterii alb-vişiniilor au afişat două bannere pe care era inscripţionat: “Nu suntem singurii cu precedent, deci judecaţi-ne corect” şi “Daţi-ne fotbalul înapoi”. Imediat, jandarmii au intervenit şi le-au interzis protestul, spunându-le că Legea 60 a manifestaţiilor publice nu permite afişarea de bannere, iar pentru acest lucru au nevoie de autorizaţie.

Printre primii oficiali prezenţi la judecata Comisiei de Disciplină s-au numărat preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală şi antrenorul celor de la CFR Cluj, Ioan Andone.

 

 

 

Exemplu

 

 

Arbitrul derby-ului Rapid – Steaua, Alexandru Deaconu, a dorit să comenteze incidentele de la partida din tur, de pe Ghen­cea, când nu a luat decizia de a întrerupe meciul, deşi fotbalistul rapidist Vladimir Bozovici fusese lovit de un şurub. “La meciul tur a fost o al­ter­caţie între Bozovici şi alţi ju­că­tori stelişti, iar acel jucător nu a fost lovit de vreun obiect contondent. Dacă aveţi imaginile, puteţi vedea.”

 

 

Apărare

 

 

Mircea Sandu nu l-a lăsat pe Alexandru Deaconu să răspundă acuzelor. “Vă răs­pund eu. Tatăl lui lucrează din 1980 în ANEFS, ulterior fiind transferat la FRF. A jucat la Stea­ua şi la echipa na­ţi­onală de juniori, dar nu e finul meu. Pe pă­rinţii lui, când au avut cu­nu­nia de 25 de ani, cu­nu­nia de ar­gint, atunci am fost eu naşul lor. Sunt naşul părinţilor lui, deci nu sunt naşul lui şi a nici unuia dintre ei”.

 

 

Comisia a mai judecat două memorii

 

 

În afara derby-ului întrerupt din Giuleşti, Comisia de Discipli­nă a mai analizat ieri două ca­zuri. Membrii forului respectiv au analizat memoriile depuse de preşedintele CA al Stelei, Valeriu Argăseală, îm­po­triva antrenorului de la CFR Cluj, Ioan Andone, şi de clubul din Ghencea împotriva patronului de la Poli Timişoara, Marian Iancu. Argăseală s-a adre­sat comisiei deoarece Andone l-a acuzat că s-ar fi întâlnit la be­re cu Cristian Nica, asistentul der­by-ului Steaua – CFR Cluj (3-1), iar Steaua a protestat şi vizavi de acuzele lui Iancu, cum că “Stea­ua este o echipă protejată de Federaţie!”.

×
Subiecte în articol: sport comisiei disciplină