x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Deranj in "Groapa"

Deranj in "Groapa"

de Sorin Anghel    |    01 Sep 2005   •   00:00
Deranj in "Groapa"

Situatia la gruparea din Stefan cel Mare este tensionata. Presedintele Ioan Becali i-a bagat in sperieti atat pe suporteri, pe care i-a amenintat cu bataia, cat si pe antrenorul Ioan Andone.

Dinamo a dorit sa faca pasul spre Europa, si in aceasta vara clubul s-a transformat in societate pe actiuni, iar fostul impresar Ioan Becali a fost numit in functia de presedinte executiv. Pana sa marsaluiasca prin cupele europene, "cainii" sunt macinati de lupte interne.

ILUZII. Becali viseaza sa faca din Dinamo o forta in fata careia sa tremure Europa. Pentru ca nu-i plac ochii lui Ioan Andone, Becali i-a cautat nod in papura tehnicianului. Satul sa tot fie presat, "Falcosul" este decis sa se desparta de "caini". "Nu stiu cat o sa mai rezist in aceste conditii. Poate o zi, poate o saptamana, dar eu imi doresc sa mai raman macar pana la dubla cu Everton", a declarat ieri tehnicianul, care face fata tot mai greu presiunilor.

MOTIVE. Mai intai, presedintele a impus ca echipa sa evolueze in sistemul 4-4-2, desi jucatorii avuti la dispozitie nu se pot plia pe acest stil. Tehnicianul a tacut si a facut, nedorind sa creeze tensiune la echipa. Apoi, dupa primele partide oficiale, fostul impresar i-a reprosat lui Andone ca echipa este obosita dupa pauza, dar a fost contrazis chiar in ultimul joc de campionat de la Iasi. "Cainii" s-au impus in fata moldovenilor prin doua goluri reusite tocmai in partea a doua a jocului.

DICTATURA. Vrand sa-si arate muschii printre "caini", Ioan Becali l-a impus pe Cornel Dinu in postura de director tehnic. Decizia conducerii nu i-a picat bine "Falcosului". La finalul jocului de marti seara, din Cupa Romaniei, dintre Dinamo II si Rapid II, Andone a stat de vorba cu suporterii, care i-au promis ca il vor sprijini indiferent de rezultatele echipei. De altfel, atat fanii, cat si antrenorul se afla acum in aceeasi barca, "bucurandu-se" de antipatia lui Ioan Becali, la mijloc aflandu-se acum "comoara" Dinu.

SPOVEDANIE
La discutia care a avut loc la beraria "Red Dogs", Ioan Andone le-a povestit sustinatorilor sai modul in care a avut loc sedinta in care presedintele Ioan Becali l-a impus pe Cornel Dinu in functia de director tehnic. "Numai Nicolae Badea a fost cel care m-a sustinut. El a fost singurul care a votat impotriva numirii lui Cornel Dinu in functia de director tehnic", a povestit tehnicianul. Unul dintre actionarii care si-au dorit foarte mult ca Mister sa primeasca o functie la nivelul bancii tehnice a fost Gigi Netoiu. "Comandantul" l-a sustinut pe Dinu, serviciu pentru care asteapta titularizarea jucatorilor aflati in sfera sa de influenta. "Mi s-a reprosat ca sunt prea iubit de galerie si de catre jucatori", s-a plans tehnicianul in fata suporterilor, nefiind exclus ca la primul meci de campionat sa apara o noua revolta. Andone a vrut inca de marti sa-si prezinte demisia, dar a fost intors de catre Nicolae Badea.
×
Subiecte în articol: sport becali ioan