x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DIVIZIA B / Pandurii si Jiul, ultimele sosite

DIVIZIA B / Pandurii si Jiul, ultimele sosite

de Gabriela Mladin    |    Dragos Stoica    |    13 Iun 2005   •   00:00
DIVIZIA B / Pandurii si Jiul, ultimele sosite

Dupa ce FC Vaslui si-a asigurat promovarea inca de acum o luna, ultima etapa a Diviziei B a consfintit si accederea in prima liga a echipelor Pandurii Targu-Jiu si Jiul Petrosani.

Ultimul act al esalonului secund a lamurit si problema celorlalte doua formatii care vor evolua din toamna in Divizia A. In seria a II-a, Pandurii Targu-Jiu a promovat pe prima scena, dupa ce elevii fostului international craiovean Emil Sandoi s-au impus, la Turnu Severin, cu 3-1, in fata lui Building Vanju Mare. In cea de-a treia serie, Jiul si-a pastrat prima pozitie a clasamentului, castigand la Dej cu scorul de 3-0, "minerii" revenind in Divizia A dupa sapte ani.

PREMIERA. Sustinuti la Severin de nu mai putin de 9.000 de suporteri proprii, Pandurii a reusit cea mai buna performanta din istoria clubului din orasul lui Brancusi. Dupa ce anul trecut au ratat promovarea in fata Sportului Studentesc, elevii lui Emil Sandoi si-au asigurat acum dreptul de a evolua pe prima scena, la capatul unui sezon de lupta cu FC Sibiu si cu CS Otopeni. "Am reusit sa incununam o munca titanica inceputa in urma cu doi ani. Nu vom vinde locul in Divizia A, deoarece n-ar fi corect fata de oras si fata de jucatori. Vom avea cateva zile de pauza, dar trebuie deja sa ne gandim strategia pentru campionatul viitor, pentru ca primul esalon este cu totul altceva. Bucuria imensa pe care o simt acum este umbrita doar de situatia tragica in care a ajuns Universitatea Craiova", a spus ieri Emil Sandoi. La Targu-Jiu, echipa a fost asteptata de 5.000 de oameni in Piata Prefecturii, care si-au manifestat bucuria fata de promovare.

DUPA SAPTE ANI. La sapte ani de cand a parasit primul esalon, Jiul Petrosani se intoarce in Divizia A. Invingatoare cu 3-0 in deplasare, in fata Unirii Dej, formatia patronata de Alin Simota a castigat dreptul la promovare in dauna echipei Gaz Metan Medias pe baza golaverajului pozitiv, rezultatele meciurilor directe fiind identice, respectiv 1-0 si 0-1.

DIVIZIA B - ULTIMA ETAPA
SERIA I
Laminorul Roman - Altay Constanta 2-0, FC Botosani - Petrolul Moinesti 1-1, Dacia Unirea Braila - Precizia Sacele 1-0, FC Ghimbav - Ceahlaul 1-3, Callatis Mangalia - FCM Targoviste 6-0, Poli Timisoara - Midia Navodari 1-2, FC Vaslui - Gloria Buzau 3-2, Dunarea Galati - Unirea Focsani 3-0 (la "masa verde"). FC Vaslui a promovat in Divizia A. FC Ghimbav, Unirea Focsani si Poli Timisoara au retrogradat in Divizia C.

SERIA a II-a
Building Tr. Severin - Pandurii Tg.-Jiu 1-3, Minerul Motru - Dinamo II 1-0, Inter Gaz Bucuresti - Unirea Urziceni 2-1, Petrolul Ploiesti - Rulmentul Alexandria 4-0, Oltul Slatina - International Pitesti 0-0, FC Caracal - Juventus 1-0, FC Sibiu - Dacia Mioveni 3-1, Rapid II - CS Otopeni 4-2. Pandurii Tg. Jiu a promovat in Divizia A. Building Tr. Severin, Oltul Slatina, Rulmentul Alexandria au retrogradat in Divizia C.

SERIA a III-a
Liberty Salonta - "U" Cluj 2-1, FC Oradea - IS Campia Turzii 3-0, Unirea Sanicolau-Mare - Armatura Zalau 6-2, Tricotaje Ineu - Oasul Negresti 3-0, Olimpia Satu-Mare - UTA Arad 2- 0, Unirea Dej - Jiul Petrosani 0-3, Gaz Metan Medias - CS Deva 2-1, ACU Arad a stat. Jiul PetroSani a promovat in Divizia A. Unirea Dej, Oasul Negresti si ACU Arad au retrogradat in Divizia C.
×
Subiecte în articol: sport unirea divizia