x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cărţile vor fi "moneda" cu care fanii vor obţine vineri accesul la meciul de handbal CSM Bucureşti – CSM Craiova

Cărţile vor fi "moneda" cu care fanii vor obţine vineri accesul la meciul de handbal CSM Bucureşti – CSM Craiova

23 Mar 2016   •   19:00
Cărţile vor fi "moneda" cu care fanii vor obţine vineri accesul la meciul de handbal CSM Bucureşti – CSM Craiova

CSM Bucureşti a anunţat, miercuri, că la partida de pe teren propriu cu SCM Craiova, din liga naţională de handbal feminin, biletele vor fi achiziţionate prin donaţii de cărţi.

"Clubul nostru se alătură unei campanii generoase, menite să adune resurse pentru bibliotecile din România, iar prima acţiune se va derula la meciul pe care Tigroaicele îl vor susţine vineri, la ora 20.00, la Sala Polivalentă din Capitală, contra echipei SCM Craiova, în
etapa a 22-a a Ligii Naţionale. De data aceasta, biletul va fi plătit printr-o donaţie culturală: o carte, două, trei... Fiecare după posibilităţi", se arată într-un comunicat al grupării bucureştene.

CSM Bucureşti se alătură astfel campaniei iniţiale de EduCaB România, organizaţie care a finalizat deja o primă campanie de colectă de resurse pentru 626 de biblioteci locale din nouă judeţe din România (Dâmboviţa, Dolj, Vâlcea, Teleorman, Brăila, Vaslui, Suceava, Cluj, Timiş), materializată prin strângerea a peste 20.000 de volume, dintre care majoritatea sunt cărţi noi şi în stare bună. 

×