x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cu ce se ocupă Nana Falemi, la 17 ani după retragerea din fotbal? Noua sa misiune după cariera de jucător

Cu ce se ocupă Nana Falemi, la 17 ani după retragerea din fotbal? Noua sa misiune după cariera de jucător

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2026   •   18:45
Cu ce se ocupă Nana Falemi, la 17 ani după retragerea din fotbal? Noua sa misiune după cariera de jucător
Nana Falemi a fondat la București clubul „FC Nana Juniors”, unde pregătește copii cu vârste între 6 și 14 ani.

La 17 ani de la retragerea din fotbalul de performanță, Nana Falemi rămâne activ în lumea sportului pe care l-a practicat la nivel profesionist.

Fostul mijlocaș, ajuns la vârsta de 52 de ani, s-a reorientat către formarea noilor generații de jucători, fiind implicat în antrenarea copiilor pasionați de fotbal.

Născut în București din tată camerunez și mamă româncă, Falemi a avut o carieră internațională, evoluând atât pentru România, cât și pentru Camerun. În România, acesta este cunoscut pentru perioadele petrecute la cluburi precum Steaua, Petrolul Ploiești, FC Vaslui și Gaz Metan Mediaș, unde a bifat performanțe notabile, inclusiv două titluri de campion.

Ce face Nana Falemi astăzi?

Departe de lumina reflectoarelor din marile stadioane, fostul internațional s-a dedicat fotbalului de copii și juniori. În 2008, acesta a fondat la București clubul „FC Nana Juniors”, unde pregătește copii cu vârste între 6 și 14 ani.

Falemi a explicat că, în viziunea sa, la vârste fragede accentul nu trebuie pus pe performanță, ci pe dezvoltarea pasiunii pentru sport.

„La vârstele mici nu se face performanță. Performanța este la televizor. Copiii trebuie să se distreze, să descopere fotbalul și abia mai târziu vine performanța”, declara acesta într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp.

De la idolii din copilărie, la carieră internațională

Fostul fotbalist a vorbit în mai multe interviuri despre idolii săi din copilărie, menționându-l pe legendarul Pele, dar și pe Miodrag Belodedici, alături de care avea să devină coleg ulterior.

„În momentul în care am devenit profesionist, nu am mai avut idoli. Eu am fost propriul meu model”, spunea Falemi.

Crescut în cartierul Militari din București, fostul sportiv a rememorat într-un interviu episoade din copilărie petrecute pe străzile orașului, dar și experiențe mai puțin obișnuite, de la joacă în cartierele capitalei până la aventuri pe care le descrie astăzi cu umor.

În cariera de jucător, Falemi a bifat inclusiv apariții la nivel internațional pentru naționala Camerunului, pentru care a strâns cinci selecții, participând la competiții precum Cupa Confederațiilor și Cupa Africii pe Națiuni.

De asemenea, el a fost adversar al unor nume importante din fotbalul românesc și internațional, inclusiv în perioada în care evolua la Petrolul Ploiești, într-un amical contra echipei naționale a României, aflată în pregătire pentru Campionatul Mondial din 1998.

Astăzi, deși retras din fotbalul de performanță, Nana Falemi rămâne conectat la sport, prin activitatea sa de la nivel juvenil, unde își continuă cariera atfel, ca  formator pentru noile generații de jucători, potrivit a1.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nana falemi fotbal