x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Motivul pentru care UEFA a blocat banii Astrei şi a solicitat un control financiar

Motivul pentru care UEFA a blocat banii Astrei şi a solicitat un control financiar

09 Dec 2016   •   16:15
Motivul pentru care UEFA a blocat banii Astrei şi a solicitat un control financiar

UEFA a solicitat clubului din Giurgiu mai multe acte care să confirme că Astra nu are datorii către terţi pentru a debloca şi suma păstrată. De altfel, clubul a mai fost penalizat în trecut de UEFA tot pentru datorii.

Astra a reuşit să stingă cea mai mare parte a datoriilor către jucători, dar problemele financiare nu au dispărut de la echipa care a reuşit o performanţă extraordinară prin calificarea în "şaiprezecimile" Europa League.

De altfel, inclusiv cei de la UEFA pun sub semnul întrebării sănătatea fiscală a campioanei României, motiv pentru care din cei 2,6 milioane de euro pe care trebuie să-i trimită la Giurgiu, 600.000 au fost blocaţi, potrivit Digi Sport.

Aseară, Budescu , 0-0, că "Şumudică are dreptate, nu suntem respectaţi. Promisiunile făcute de conducere văd că nu sunt onorate, ceea ce este foarte urât", a declarat, la finalul meciului Astra-Roma, scor 0-0, Constantin Budescu.

Nemulţumirea fotbaliştilor este determinată de faptul că li s-au promis 80.000 de euro pe care jucătorii să-i împartă aşa cum doresc ei în cazul calificării echipei. Se stabilise deja câţi bani să ia fiecare om, de la masor la oamenii care lucrează la club, dar conducerea a venit ulterior cu anunţul că disponibili sunt doar 70.000 de euro. A fost momentul care a produs un nou scurt-circuit între echipă şi patronat.

×
Subiecte în articol: astra giurgiu europa league uefa bani